Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@dan-noreaDN

Dan Norea

@dan-norea

Constanța
Dacă poți să-ți împlinești un vis, ești obligat s-o faci !

Născut: 1949 în Constanța și, de atunci, constănțean convins. Căsătorit, 4 copii, 3 nepoți (deocamdată). Facultatea de automatică, secția de calculatoare între 1967-1972, prima promoție din București care a dat admitere la secția asta, deci pot fi considerat membru fondator. Ar trebui să primesc un loc în Cimitirul veteranilor. Din…

🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar📜 Poet Prolific💬 Comentator Activ
Cronologie
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Domnule Georgescu, sunt plăcut surprins de vizita domniei voastre. Titlul comentariului este încântător, iar cuvântul introductiv m-a dat pe spate.

Da, așa e, am uzat de mai multe deprinderi căpătate de-a lungul vremii: capacitatea de a relata o poveste riguros dar fluent, împănată cu un strop de umor, combinată cu un pic de artă a fotografiatului. Toate astea le exersez de ani de zile în paginile de jurnal în care descriu călătoriile mele prin toate colțurile Europei.
Aici mi s-a părut amuzant să folosesc în plus o altă deprindere, cea a versificării. Am constatat că, în general, cronicile sau jurnalele de călătorie sunt plicticoase și, pentru a atrage cititorii, experimentez tot felul de metode, ca să nu le zic de-a dreptul șmecherii.

Vă mulțumesc pentru vizită, aprecieri și felicitări și vă invit să-mi citiți și alte texte similare.

Pe textul:

Balul gospodarilor (h)umoriști" de Dan Norea

Recomandat
0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Cornel, după câte știu eu, pe agonia poți comenta orice text, indiferent de specializare, a ta sau a textului. E adevărat, au fost cazuri în care anumite persoane (chiar epigramiști) s-au supărat "Ce te bagi, domnule, dacă nu te pricepi?" Dar nu aveau dreptate, opinia oricărui cititor e importantă. Cea mai dăunătoare situație este aceea de a crea cercuri închise, elitiste.

Revin la comentariile tale. M-ai surprins totdeauna într-un mod câte se poate de plăcut prin evidențierea unor aspecte la care nu mă gândisem. La primul și la al doilea haiku ai găsit interpretări care îmi merg la inimă. Al treilea e mai simpluț, de altfel tema a mai fost tratată, nu are decât rolul de a rotunji la 3 numărul de poeme.

Cum tu nu prea faci nimic la întâmplare, cred că până și steaua acordată se asortează cu titlul grupajului.
Mulțumesc pentru aprecieri, prezența ta este tot timpul o adevărată încântare!

Pe textul:

O stea în noapte" de Dan Norea

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
competitie -
tinandu-ma de baston
melcul triseaza
(Flavia Muntean)



competiție -
nu-s primul care-ajunge
al doilea "După melci"

Pe textul:

Competiție" de Dan Norea

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Pe Agonia
epigramist și haijin -
cei doi într-unul
(nicolae tomescu)


haijinul a-nvins -
în epigramă găsești
critici mult mai răi


competiție -
o vrabie în mână
și-o cioară în par
(Ion Diviza)


prefer vrabia -
nu-mi plac deloc ciorile
nici măcar în par

Pe textul:

Competiție" de Dan Norea

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·


Un tribun dintre aceia ce domnesc peste vreo limbă,
Ce din doamnă-n țărăncuță cu patriotism se plimbă,
A ajuns la bătrânețe senatorilor să spună:
Decât în alcov la alta, tot mai bine-i la tribună.

Pe textul:

Tribunul" de bodea emil felician

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Liviu (aici toți ne tutuim), mă bucur că a mai apărut un epigramist talentat în lumea asta atât de mică.
Bine ai venit și, pentru că azi e ziua ta,
LA MULȚI ANI!

Pe textul:

Epigrame - Vama 2015" de Liviu Gogu

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Ica, la poezii îmi permit și eu mici aritmii. Dacă nu aici, atunci când?
Mulțam pentru vizită și felicitări!


Pe textul:

Lasciate ogni speranza, voi ch'entrate!" de Dan Norea

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
copilărie -
la fel ca atuncea ești
pusă pe poante

Pe textul:

senryu" de Flavia Muntean

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Un premiu pe deplin meritat, felicitări!
Prima e antologică. Următoarele două bune la nivelul de sus, cum ne-ai obișnuit.
Sper să ne vedem la Vama.



Pe textul:

Epigrame pentru concursul de la Vama" de Florin Rotaru

Recomandat
0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Ica, felicitări pentru creșterea nivelului, înțeleg că ești o proaspătă steluțară!


Câte despre epigrame, tu nu poți scrie decât epigrame bune. Dar, fără supărare, n-au poante atât de percutante, cum am văzut la altele trimise la Vama.
Ordinea mea este 3, 2, 1.

Pe textul:

Din iad în rai și... viceversa" de Ica Ungureanu

Recomandat
0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Nelu, ai ceva dreptate. Cred că merge mai bine un condițional-optativ de genul "Biblioteca-ar fi un Paradis!"


Ica, ai dreptate și cu "aicea" și cu "pentru". Încerc să remediez, pentru portofoliul meu.


Laurone, nu știu dacă "De la Sfântul Petru-aflai că" sună rău, dar asta chiar îmi vine ceva mai greu să remediez. Dar caut, nu mă las.


Mulțumesc tuturora pentru observații. Toate sunt pertinente și voi ține seama de ele.

Pe textul:

Vama 2015 - Raiul și Iadul" de Dan Norea

Recomandat
0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Apreciază Manolescu
Privindu-l la televizor:
Băiatul ăsta nou, Oprescu
Va fi un mare scriitor!

Pe textul:

Propunere" de Laurentiu Ghita

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Nelu, te contrazic. Prima epigramă are poantă, dar e diluată în ultimele două versuri. Contrastul dintre dracul (în context la figurat) și Sfântul Petru este adevărata poantă a epigramei. E adevărat, regula spune că poanta trebuie să fie în ultimul vers, sau chiar în ultimul cuvânt. Ei bine, cam așa e și aici. Contrastul de care vorbeam este finalizat în ultimul cuvânt al epigramei.
Dar cu cele trei puncte ai dreptate. Deja cuvântul Rai devoalează un pic poanta, așa că Sfântul Petru nu mai e o surpriză.



Pe textul:

Epigrame Vama - 2015 " de Chitul Grigore

Recomandat
0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
E-un fapt nedrept și abisal,
Oprescu nu e vinovat,
A vrut să-i taie bon fiscal
Dar n-a mers casa de marcat.

Pe textul:

Sorin Oprescu a fost reținut pentru luare de mită" de Vali Slavu

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
...mi-au plăcut 1 și 3, la fel de bune și, mai la coadă, aia cu moaștele. Când alergi după doi iepuri (satirizezi și înghesuiala la moaște și datul din coate la ciolan), parcă nu prinzi niciunul.


Pe textul:

Epigrame Vama - 2015 " de Chitul Grigore

Recomandat
0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
1 - excelentă!
2 - foarte bună
3 - are mesaj, dar nu e epigramă.

Cum ai ieșit înaintea lui Diviza, nu înțeleg! :)

Pe textul:

Catrene pentru Vama 2015" de Gârda Petru Ioan

Recomandat
0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
...ar fi foarte bună, dacă n-ar fi comparația cu aracii. Eu aș zice:

Cu cap frumos, la trup finuță,
Cu sâni superbi și niște craci...
Că-n Iad, pe însuși Aghiuță
A reușit să-l bage-n draci.


Pe textul:

Iad vs.Rai" de Ruse Ion

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Trei epigrame una și-una! Cred că meritau să ajungă pe podium.
Felicitări!

Pe textul:

Vama 2015" de Ion Diviza

Recomandat
0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Prima e de antologie, mi se pare la mare distanță de celelalte. Care nici ele nu sunt rele, dar au dezavantajul că urmează după.

Pe textul:

Din Vama Iadului și Raiului" de Laurentiu Ghita

Recomandat
0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Ottilia, ai dreptate, și mie tot cel cu obrazul primarului mi-a plăcut cel mai mult.

Mulțam pentru vizită și semn.

Pe textul:

Secetă" de Dan Norea

0 suflu
Context