Dan Norea

Eu știu unde bați - \"Unul este binevoitor, altul – agresiv\". Știu că în ultima vreme te consideri agresat, dar asta nu înseamnă să constitui un sindicat.

N-aș fi fost nici eu \"agresiv\", chiar dacă autorul dovedește că a intrat pe un domeniu complet necunoscut, inteligența artificială.
Dar am observat că, deși este abia la al doilea text, a ajuns cu ușurință pe prima pagină. Cu un text care, hai să fim serioși, numai eseu nu se poate numi. Nu cu autorul am ce am, ci cu editorii. Mai exact, cu cei care încurajează, încălcând toate regulile site-ului, scrierile cu tentă religioasă.

Nu garantez că mă pricep prea bine la eseuri, dar te rog, să mă crezi, la ramura informaticii numită \"inteligență artificială\" mă pricep. Ei bine, \"eseul\" ăsta e complet paralel. De altfel, dacă nu era titlul, nici prin gând nu-mi trecea să las un comm.
Și să știi că am citit nu de două, ci de trei ori. Tot n-am înțeles. Nu afirmațiile, ci legătura dintre ele, nu premizele, ci concluzia. Până acum eram încredințat că pricep destul de repede. Dacă e cum spui tu, trebuie să las capul în pământ și de acum încolo, să evit a citi \"eseuri\" de tipul celui de aici.

Păstorel în vizită la Academia ce-i poartă numele

Văzând epigramiști de seamă
La Grumăzescu, zice: \"Hopa !
Vă dau și vin și epigramă,
O vreau doar pe Atropa!\"

Nu mă pot abține și îți reproduc una mai veche, care pornea de la \"calitățile\" lui Cincinat și Păstorel. Prea se potrivește.

Unui confrate pletos

Din trei calități de seamă
-Vin, chelie, epigramă-
Eu am două și un pic
Însă tu nu ai nimic.

Am studiat amănunțit pricina
Și corectez, onor auditoriu:
Catrenele lui Carmen Anghelina
Duceți-le, vă rog, la crematoriu !

E ciudat cum o persoană nou venită ajunge pe prima pagina, cu un text intitulat pompos \"eseu\", în timp ce mulți autori valoroși zac luni de zile în atelier, până conving editorii că au ceva în cap.

E ciudat că cineva scrie despre inteligența artificială, și încă pe un site literar, deși dovedește că n-are habar despre termenul folosit.

Să citim un pic. În prima jumătate apar câteva considerații despre democrație, nici noi, nici interesante, care nu demonstrează nimic, nu propun nimic.

A doua jumătate este construită pe niște premize false, strecurate în treacăt \"o mașină cu conștiința propriei existențe, probabil superioară fizic și intelectual designerilor și constructorilor săi\". Premizele sunt luate, în mod evident, din filmele SF și nu au nicio legătură cu inteligența artificială.
Reținem regretul că o mașină este atât de egoistă încât \"nu se va sacrifica niciodată pentru un om\". Dar cine îi cere asta ?
Trecem repede peste niște extratereștri, fără legătură cu restul, ca să ajungem la singura idee originală din tot \"eseul\": îngerii sunt tot mașini. Care, probabil, îndeplinesc cerințele autorului - nu au conștiința propriei existențe, dar știu să se sacrifice pentru un om.

Că cineva scrie așa ceva, nu e de mirare, știm cât de mare e grădina Domnului. Dar că un editor de pe agonia a aprobat apariția pe prima pagină, ăsta e cel mai mare mister din ultimii ani.

Laurențiu este, de când îl știu eu, adică de 42 ani, un perfecționist. Asta poate da impresia uneori de cârcoteală. Dar, cel puțin în cazul ăsta, nu e. A profitat de prilej ca să lanseze o dezbatere.

E adevărat, e ceva umplutură în primele două versuri. E adevărat și că informația din titlu își găsea mai bine locul în text, în cazul nostru chiar aici, în primele două versuri. Ãsta e idealul, dar știu din practică, nu totdeauna idealul poate fi atins. Din motive de metrică, de rimă... Uneori dacă forțezi niște limite, iese vizibil... ceva forțat.

Eu sunt de părere că epigrama, așa cum e acum, e reușită. Faptul că titlul participă la construcție nu e prea vizibil și, în orice caz, nu deranjează. Iar prozodia perfectă maschează ușoara umplutură din primele două versuri. Dacă Laurențiu nu atrăgea atenția, puțini ar fi observat. Eu nu.

Ca o concluzie finală, din cele trei elemente -prozodia, construcția, poanta- la construcție mai poți face un mic rabat. Dar o prozodie defectuoasă zgârie urechea. Iar dacă poantă nu e, nimic nu e.

M-opresc mereu la jumătate.
(Calimero)

Prin vulturi vântul viu vuia:
\"La jumătatea altuia\"

Laurone, ai și ajuns ? Cum au fost micii de la Drajna ?

Cornele, pedantule, dacă nu erai tu, nu observa nimeni diferența dintre versurile lungi și picioarele lungi. Dar cum ziceam, nici eu nu mă las. Clubul Picioarele Multe nu-mi place, am văzut odată unul cu firma asta și ieșea pe ușă un miriapod.
Mie îmi plac Picioarele Lungi. Așa că prefer să le lungesc pe ale mele pentru a respecta deviza.


Cântă, Cornele, ideea ce-i trece prin cap lui Norică,
Adu-ți ruleta și umblă cu ea pe la club fără frică,
Du-te, măsoară picioare de fete, matroane și babe,
Clubul Picioarelor Lungi cere-un minim de patru silabe.


Știu, știu, catrenul are picioare numai de trei silabe (pentru neCorneli, ăștia cu accentul pe prima silabă se numesc dactili). Mă gândeam ca cerința de patru silabe să fie numai pentru doamne. Și mă mai gândeam să te propun președinte.
Mulțumit ?

Împart, cu soțu-i, o blondină,
Și-așa, jum’ate, nu-i chiar rea.
Nevastă-mea, jum’atea plină,
Vreo cinșpe chile-a pus pe ea.
(Calimero)

Calimero, repet întrebarea lui Carmen, din ce tabără faci parte ?

Două jumătăți te-alină,
Una goală, alta plină.
Optimist sau pesimist ?
Veșnic zâmbitor sau trist ?



GPI, RSC, vă propun să înființăm clubul \"Picioare Lungi\". Și ca să nu zică lumea că suntem misogini, primim și doamne, după ce Cornel verifică, folosind ruleta din dotare, că respectă deviza clubului. Ca să nu exagereze cu pedanteria, cosorul se confiscă.

P.S. Totuși, fără glumă, la picioare atât de lungi, cred că împerecherea e mai indicată decât încrucișarea. Evident, îmbrățișările sunt excluse.

Mulțumesc pentru analiză. Ai dreptate, a ieșit mai degrabă o poezea de 8 versuri. Totul a plecat de la ultimul vers - rima \"mustăți\", care nu contribuie prea mult, umplutura din primele trei versuri pentru a păstra metrica. Și nici poanta nu e clasică, puteam s-o pregătesc mai bine, ceva gen \"nu-l înțeleg pe pesimist, eu nu mă plâng, deși văd mereu jumătăți goale\". Poate, odată, o voi rescrie.

Parcă mai mult îmi place răspunsul dat lui Carmen, decât epigrama postată.

Da-da, ai auzit bine: te cert pentru densitatea prea mare de poante pe metru pătrat. Scrie și tu mai aerisit, mai rarefiat, doar ți-a fost deja prezentată tehnica, e aceeași ca la epigramă: câteva fraze de construcție, apoi poanta. Unde ai văzut tu epigramă cu 5-6 poante ? Așa cum scrii tu, toată lumea suferă. Suferă umoriștii ceilalți, cărora le va fi imposibil să țină pasul. Suferă cititorii care, în loc să citească liniștiți și, odată pe minut, să se lumineze la față și să exclame \"Aha!\", trebuie să stea în permanență cu gura strâmbată de zâmbet până la urechi și să turuie ca o mitralieră \"Aha-aha-aha...\". După care recitesc fraza precedentă \"Ptiu, am sărit un Aha\".

Cu speranța că îți vei \"îmbunătăți\" stilul și cu invidie profesională,
Dan

Mătrăgună detectiv,
Optimismul mi-e doctrină.
Vrei să-ți dau și un motiv ?
Jumătatea mea-i mai plină.

Virginia, de impresionism m-am îndrăgostit la prima vedere cu multă vreme în urmă, mai exact prin \'70. Și nu mi-a trecut nici acum. În 2006, când am ajuns la Paris printr-o întâmplare fericită, am stat o oră la Luvru și patru ore în Musee d\'Orsay, celebru pentru colecția lui de impresioniști.

În schimb de la poezia niponă, deși m-am apropiat de aproape doi ani, deși mă atrage, nu simt nicio reciprocitate. Păstrează distanța, e discretă, politicoasă, rece aș putea spune. Eu n-o înțeleg, ea nu mă place. Nu știu care e cauza și care e efectul. Dar îi fac curte în continuare, poate totuși...

Mulțumesc pentru vizită și semn, te mai aștept.

La cât scrii pe lângă teme,
Să te cauți pe-ndelete,
Căci e clar că ai probleme
Pe la Backspace și Delete.
(Gârda Petru Ioan)


Stai cam rău cu temele
Și încurci problemele,
Ai un becspeis englezesc
Și-un delete românesc.

Cu o replică mai bună
Ca să vină, nea Ioane,
Își ascute câte-o lună
Minele de la creioane.
(Gârda Petru Ioan)

Să-ți mai spun ceva despre mine

M-ai atins acum la fix,
Dar la epigrama-ți dură
Nu-ți răspund \"Mă doare-n pix\"
Ci \"Mă doare-n tastatură\".
:)

Epigramiștii în etate,
Ce știu a potrivi silaba,
Nu le mai vor îmbrățișate,
În schimb, ciudat, preferă baba.

Concluzia sosește-n trombă
Atenția să ți-o înhațe:
Mai bine un trăscău în bombă
Decât să-ți explodeze-n brațe.

***

Nu mă-mpușcați, n-am nicio vină,
Dar Toderașcu-i de belea:
Mai bine c-un ortac în mină
Decât în câmp să calci pe ea.

:)

Din epigramele-ți minune,
Acele scrise nu sunt rele,
Cele nescrise sunt chiar bune,
Dar asta nu e printre ele.
:)

De ce chinezii s-au îngălbenit ?
Nu de la icter sau vreo altă boală,
Ci de invidie-au ajuns, subit,
Văzând pe omul negru-n pielea goală.