Dan Norea

Vântul / Vântu

Pentru că primul vers nu prea se potrivește, propun \"înălțimea sa, domnul Sorin Ovidiu Vântu\". :) Deși contrazice indicația: nu e un bărbat.

Și vezi că ai un typo în versul 1.

Moșteniri grele

Cum să nu-și iasă nația din fire
Cînd cei de sus arată doar lacune:
Pășim din moștenire-n moștenire
Plătind doar taxe de succesiune.
(Tataia)

Cu transparență și sinceritate,
Despre-ale guvernării mari păcate,
Ne spun miniștrii, și-i adevărat…
Despre-un guvern ce tocmai a plecat.


Moștenirea lui Cincinat

Lumea poate să-l aclame
C-a lăsat în urma lui,
Strălucite epigrame,
Dar și epigoni destui.
(Tataia)

Dane, zise Cincinat,
Epigrama ți-am lăsat !
Dar pe lângă meserie
Iei ca bonus o chelie !


Ghicitoare turistică

Ce gîndește un turist stilat
Cînd constată omul, cu stupoare
Că hotelu-n care-a fost cazat
Este de „trei stele“ căzătoare.
(Tataia)

Iar steluța cea de sus
Oare ce-o avea de spus ?
Hai la noi, că nu-i o dramă
Și-o să scrii o epigramă.

Moșteniri grele

Cum să nu-și iasă nația din fire
Cînd cei de sus arată doar lacune:
Pășim din moștenire-n moștenire
Plătind doar taxe de succesiune.
(Tataia)

Cu transparență și sinceritate,
Despre-ale guvernării mari păcate,
Ne spun miniștrii, și-i adevărat…
Despre-un guvern ce tocmai a plecat.


Moștenirea lui Cincinat

Lumea poate să-l aclame
C-a lăsat în urma lui,
Strălucite epigrame,
Dar și epigoni destui.
(Tataia)

Dane, zise Cincinat,
Epigrama ți-am lăsat !
Dar pe lângă meserie
Iei ca bonus o chelie !


Ghicitoare turistică

Ce gîndește un turist stilat
Cînd constată omul, cu stupoare
Că hotelu-n care-a fost cazat
Este de „trei stele“ căzătoare.
(Tataia)

Iar steluța cea de sus
Oare ce-o avea de spus ?
Hai la noi, că nu-i o dramă
Și-o să scrii o epigramă.

Ioane, așa cum e concepută replica ta, e strâns legată de context, adică de cele precedente. Dar, cu mici modificări, ai putea construi o epigramă separată, cu aceeași idee, unde hazul ar pleca de la titlu: \"Sfântul Petre protestează\"

E ca un fluture, hai-hui,
Și-i aventurier, știi bine,
Căci aventura vieții lui
A fost când s-a-nsurat cu tine.

Înaintașul mândru trece
Și venerat e un fundaș,
Dar numai bunul mijlocaș
Este un jucător de 10.

După criteriul poantă-surpriză, prima e mai bună.
După criteriul construcție-logică, a doua e mai bună.
După toate criteriile (inclusiv prozodia), a treia e cea mai slabă.
Cum poanta e criteriul avut în vedere de majoritatea epigramiștilor, cred că ai ales bine.

La haikuul tău nu îți pot răspunde decât cu unul mai vechi.


Lac plin de stele –
barca alunecă lin
prin Carul Mare

Carmen, ne dovedești cu brio că în țara asta poate fi criză de orice, dar niciodată de umor.
Așa cum aminteam în titlu, din proza asta scurtă poți foarte ușor scoate un scenariu, pentru un filmuleț burlesc. Sau, dacă îl încadrezi ca lumea într-o poveste mai lungă și închegată, poate deveni chiar un film de lung metraj.

Până una- alta, am impresia că ții atât de mult la nea\'Nae, încât vrei să îl învii. :)
Aștept cu interes partea a III-a.

Vali, haikuurile le-am scris bazându-mă pe amintiri și pe imaginație. Nu știu dacă mă crezi: am căutat vreo oră poze care să le ilustreze. De exemplu, pentru primul haiku nici nu știam că am o poză cu o lebădă deasupra unor nuferi.
Poze cu pelicani și cu pescuit știam că am, dar lotca și epava m-au dat peste cap.
Iar la nr. 4, care ți-a plăcut cel mai mult, pentru care deasemenea am căutat mult prin poze, am o variantă care mă tentează:

orăcăit și
ciripit lângă canal -
câtă liniște !

Tataie, ai dreptate, haikuul e mai concentrat chiar și decât epigrama. Din păcate, tocmai datorită puținelor cuvinte, pare o bagatelă și e tratat de sus de foarte mulți.

În privința regulilor de scriere a unui haiku, sunt multe și controversate. Câteva sunt unanim recunoscute:
- să prezinte un aspect particular și sugestiv din natură, la modul prezent
- să existe un aspect sezonal prin indicarea, directă sau indirectă, a unui anotimp
- să existe două planuri legate, dar aparent independente.
Adevărata artă este ca, folosind la suprafață natura, să sugerezi o idee mult mai profundă.

Pustiu de toamnă –
în chitară plesnește
încă o fibră
(Șerban Codrin - Dincolo de tăcere – Toamna)

Carmen, ce surpriză ! Nu te știam amatoare de haikuuri. Pe când treci de partea cealaltă a baricadei ?
:)

Virginia, ideea ta cu fotografiile e interesantă. Deși o bună parte din pozele aferente le-am postat deja pe agonia. Mă mai gândesc, poate după amiază, cand am timp.

Iată că am sărit o etapă. Am ghicit bazându-mă numai pe ultimele două versuri. Primele două mai mult m-au încurcat. Le-am găsit (bucuros) semnificația abia după ce găsisem deja soluția.

Cu Mobius, nu e vorba de comoditate. Pur si simplu nu stiu să selectez vocale cu umlaut pe tastatură.

Acum văd că \"banda\" are și sensul de \"ceată de tâlhari\". Ceea ce îmi confirmă că am ghicit.
Felicitări, excelentă ghicitoare !

Banda lui Mobius.

Dar daca e așa, primele două versuri sunt de umplutură. Nu dau indicii nici adevărate, nici false.

Bărbatul meu e colonel.
La fiecare avansare
Eu îi urez: \"Păi, la mai mare !\"
...Dar văd că a rămas la fel.

Precum medievalii cruciada,
Ai noștri-au introdus mineriada
În DEX, dar pe cuvântul meu c-aș vrea
Să nu-l fi auzit în viața mea.

Nu-mi vine altceva în minte decât Labirintul de oglinzi. Dar n-am nicio speranță.

ai dreptate. Ghicitoarea asta e excelent realizată, dar în final e prea ușoară, lipsesc pistele false.

... deși e numai o vorbă: de fapt nu mă doare nicăieri. Recunosc, sunt un leneș. Cu toate consecințele ce decurg de aici.

Nu fac decât lucruri la care mă pricep, pentru care știu că am înclinații naturale. Consecința imediată: lucrez cu plăcere, iar în final satisfacția vine de la sine.

Nu mă apuc de o activitate decât dacă am șanse maxime de reușită. Prin reușită nu înțeleg numai terminarea ei, ci și utilizarea ei. Referindu-mă la literatură, nu suport ideea de lucare în sertar. Dacă mă uit în urmă, am puține proiecte realizate. Dar mă mândresc cu fiecare dintre ele.

Abordez orice proiect ca pe o operă de artă. Întâi o perioadă lungă de gestație; apoi planul general; realizarea elementelor componente și îmbinarea lor; finisarea până la perfecțiune; punerea în lumină.

Nu las nicio lucrare neterminată. Mă îngrozește ideea că am muncit degeaba.

Când fac un lucru, îl fac bine de la început, chiar dacă îmi ia ceva mai mult timp. Știu sigur că scutesc eforturi viitoare.

Decât de unul singur, prefer să lucrez într-un colectiv cu oameni de calitate. Așa poți realiza proiecte mult mai mari, rezultatul e mai vizibil, aprecierea mai pregnantă, lumina reflectorului mai strălucitoare. Cu aceeași muncă, obții mai mult. Faptul că obține și vecinul nu mă deranjează, chiar mă bucură.


Liviu, îți comentez un pic spusele. Mi-a plăcut enorm aforismul tău: „mi-e dragă orice activitate pînă nu degenerează în muncă”. Prin muncă înțelegând o activitate cu caracter obligatoriu, de cele mai multe ori abrutizantă.
Dar nu cred că lenea (cel puțin nu lenea mea) are drept explicație influența balcanică. Dovadă lucrările occidentale pe care le citezi.
Suficiența e ceva relativ. Poți avea scopuri modeste (traiul de zi cu zi) sau mai puțin (un concediu în străinătate). Ideea este să obții venituri pentru aceste scopuri, și nu pentru unele care nu te interesează (avion, casă de vacanță în California). Tot ce depășește este muncă inutilă.

Îți urez o viață plină de lene, în continuare. Satisfacțiile sunt garantate.
Dan Norea