Dan Norea

Uitându-mă prin arhivă, constat că Toderașcu e \"de vină\". Succesiunea a fost așa, în 13.02.2008:


Ioan Toderașcu - Trecerea la ora de vară

Mult mai dezghețați la minte
Nu dau ceasul, ca și noi,
Cu o oră înainte...
Ci cu unșpe înapoi!


Dan Norea - Trecerea la ora de iarnă

Un oltean din cei de soi,
Mai zgârcit, a exclamat:
- Abia ieri l-am cumpărat,
Nu dau ceasul înapoi !

și apoi varianta cu hoțul


Dan Norea - La 12 noaptea

Un lotru sparge o vitrină
Da-i prins îndat\' de doi copoi.
- Stai dom\'le, nu am nicio vină,
Eu doar dau ceasul înapoi.


Sorin a venit, cum o face el de multe ori, într-un moment cât se poate de oportun, cu o epigramă excelent construită.

Voi da votul negativ
Și vă spun al meu motiv:
Mă tot rog la Cel de sus,
Doi de minus să dea plus.

Se pare că șahul și epigrama merg ținându-se de mână. Am și eu o istorie.
Prin \'77-\'78, făceam ture inverse cu nevastă-mea, ca să ne creștem copiii. Cum erau prea mici pentru conversație, aveam multe ore libere și, din curiozitate, am luat o carte de șah la răsfoit. A început să mă pasioneze, am cumpărat și altele, m-am abonat la Revista de Șah...
După câteva luni, la Centrul de Calcul, unde lucram, s-a angajat un candidat de maestru, legitimat la Farul. Fiind tânăr și entuziast, a organizat un concurs intern, pe care l-am câștigat, apoi o echipă cu care mergeam în Campionatul județean, unde m-a instalat la masa întâi. Cert e că într-un an am luat categoria a II-a și o normă de a I-a. Aveam deschideri preferate, cărora le știam nu numai variante de mutări (pentru a specula erori de deschidere), dar și esența - avantaje și dezavantaje, continuări strategice. Ca valoare, estimam eu, în modestia mea, că ajunsesem între categoria I-a și candidat de maestru. ;)
Doar că între timp au crescut copiii și timpul meu liber s-a dus. Am început să dau meditații de matematică, pentru a-i putea crește. S-au dus și teoria, s-a dus și puterea de concentrare. Dar, când am ocazia, joc și acum șah cu mare plăcere.

Mă bucur pentru Nae Bunduri, mă bucur și pentru Ioan Toderașcu, ambii obișnuiți cu aerul tare al înălțimilor.
Dar sincer să fiu, cel mai mult mă bucur pentru Carmen, care s-a lansat aici, pe agonia, cum ar veni a plecat de la zero. E un semn bun și încurajator pentru cei care încă nu s-au afirmat pe plan național, dar vin tare din urmă: Nelu Gârda, Vali Slavu, Florian Abel și... și... (invit pe cei nenumiți să se adauge singuri pe listă).

Felicitări, Nae, felicitări, Ioane, felicitări, Carmen!

mă simțeam bine
într-o vară când aud
lemne trosnind –
suporteri pe stadion
cu măciuci de baseball
:)

Nu sunt sigur că fulgerele sunt un cuvânt kigo. Poate că și bătrâna stă la geam numai în anotimpul pescuitului. Dar cu certitudine, primul poem nu are kigo. L-am scris pentru că mi-a plăcut imaginea - cu ultimele puteri, bătrânul a pornit farul la lăsarea întunericului, după care a căzut lângă sursa de lumină.

Florine, nu cred că o poantă poate fi analizată, așa cum poți face cu celelalte elemente. Prozodiei îi găsești ușor defecte măsurabile. Despre construcție poți argumenta: versul 2 e de umplutură, nu contribuie la pregătirea poantei. Sau: versul 3 are o sintaxa contrară limbii române. Dar despre o poantă nu poți spune -cu argumente măsurabile- de ce e bună sau proastă. Aici subiectivismul e la el acasă.

S-au făcut studii despre poante - clasificări, tipologii... Dar totdeauna post factum. Despre valoarea unei poante la o epigramă nouă, dacă e de 7 sau de 10, asta se simte, nu se cuantifică. E cu atât mai bună cu cât te surprinde, dar asta ține și de construcție, de pregătirea pistei false. E cu atât mai bună cu cât îți lățește zâmbetul pe figură și e excelentă dacă te face să izbucnești în râs. Dar și aici intervine subiectivismul. Unii sunt mai sensibili la umorul grotesc, alții la umorul negru, unii la cel subtil, alții la calambururi.

Iată, despre poanta de aici. Se bazează pe un joc de cuvinte subtil. Dar nu mi se pare de nota 10 pentru că, după mine, expresia figurată \"n-am dat din cap\" nu e uzuală.

Excelente jocuri de cuvinte. Cel mai mult mi-au plăcut ex-pirat și trans-pirat, pentru că acolo și prefixul are rolul lui. Am încercat să vin și eu cu una, bazată pe AS-PIRAT, dar m-am lăsat păgubaș, e greu să scoți un catren în care să pice bine ambele sensuri.

Că-i lup de mare, că-i de lac,
Că-i de boscheți, e tot un drac...
Oricum ar fi, e prădător
Sau, altfel spus, dăunător.
(Florin Rotaru)

Cam ai dreptate, ce să fac,
...E tot un drac.


Nu mai e un lup de mare,
Slab e și ca șef de stat,
Știe bine fiecare,
Este doar un EX-PIRAT.
(Rodean Stefan-Cornel)

Știi, vorbind de ex-pirat,
Te-arăți tare ins...pirat!


Cornele, esști în formă, mi-a plăcut și aia cu Klauss-trofobia. :)

Poanta cu moțul mi se pare excelentă. Soluția ar fi să refaci primele două versuri, să zicem că îl plânge familia (un nepot de grădiniță, o fată fără soț)...

S-ar putea, oricât se vaită,
Să mucească precum calfa,
Căci sunt mulți acei ce-n haită
Vor să fie lupul alfa.
(Gârda Petru Ioan)

La el în grup e musculos
Și primul e la orice os,
Dar la TV, când dai o raită,
Vezi lupta șefilor de haită.


Azi proverbul cu năravul
Și cu părul în schimbare,
E valabil respectivul,
Chiar și la un lup de mare.
(Mihai Miro)

Mihai, excelentă! Așa, în trecere, se poate remarca și \"părul în schimbare\" la propriu, dacă ne amintim de celebra lui șuviță.

Că sufăr în căsătorie
Și-nghit adesea câte-un hap
E pentru că, la primărie,
Când am zis „DA” n-am dat din cap
(Florin Rotaru)

Problema-i veche,-a tuturora,
Putem cu toți să-ncingem hora,
Căci nu ne scapă nici prea-naltul:
Am dat din cap, însă din altul.

Bune, de premiu! Aș evidenția primele două și penultima. Iar cea cu monumentul e prima epigramă care m-a făcut să râd, după multe săptămâni. Poanta e colosală și originală, în același timp. După ce o citești a doua oară, remarci savoarea acelui \"tot o iapă\". Pe de altă parte, nu poate nimeni să zică nimic, vulgaritatea e absentă... :)

Tusea măgărească

Manifestare-asociată
Cu fierbințeala, exprimată
Prin parcuri, prin tramvai,pe holuri,
Prin săli de teatru, prin subsoluri...
(Florin Rotaru)

Citind acestea, în subsol
Mi-e teamă să tușesc, parol.


Florine, excelentă! Mi-au trebuit secunde bune ca să înțeleg despre ce subsol e vorba. :))

Mișu, Nae, aprecierile voastre mă măgulesc de-a dreptul. Vă mulțumesc și vă mai aștept. Pe de altă parte, vă urez multă inspirație la concursurile ce vor veni!
Dan

Excelente definiții! Se citesc, vorba lui Nelu, nu numai cu plăcere, dar chiar cu încântare.
Parcă mai mult decât restul, mi-au plăcut primele patru, apoi \"Zebra\".
Felicitări, sunt curios câte dintre ele apar în Epigrama.

Împărăția-am colindat
Și multe fete am testat;
Acu\' să-ți spun care-i pricina:
Din toate, mare-i doar grădina.

Problema nu este dacă \"trimeasă\" și \"ceriul\" sunt corecte sau nu. Problema este că, împreună cu \"proxima singurătate\", nu sunt coerente. E ca și cum ai pune în gura unui cioban cuvintele \"Fă nevastă, nu înțelegi că există o incompatibilitate indubitabilă între un berbec merinos și o mioară țurcană?\".

În general, acrostihurile (cele cu prima literă a fiecărui vers) te obligă la construcții forțate. Cornel a găsit o soluție elegantă, cu prima literă a fiecărei strofe. Singurul dezavantaj este că a ieșit o poezie lungă. Poate e un dezavantaj pentru un juriu, care are de citit sute de texte. Dar pentru poezia în sine nu este, nicio strofă nu dă impresia că e în plus. E o poezie legată, se citește ușor, fără senzația \"nu se mai termină odată?\".

Încă de la prima citire, mi-a plăcut tare mult. Dar am avut avantajul că am citit-o \"machiată\", cu litere italice și boldate. Arată complet altfel.
De aceea, încerc să sugerez unui editor \"Dați-i lui Cornel Rodean nivel 105 (sau mai mare)\". El n-o să-l ceară niciodată, dar e păcat.

Că trage ban la ban, mai crezi,
La modul arbitrariu,
Dar niciodată n-o să vezi
Dolarul la (D)Olariu.


Aici am o mică problemă: am plecat de la ideea că se pronunță în trei silabe - O-la-riu.