Dan Norea

Prins la vecină, de-al său soțior:
- El mă ajută, fi\'ndcă-i săritor!
Însă le dovedi, curând, pe scări,
Că este mult mai bun la alergări.

Un jurnalist la patru ace
Întreabă: -Spune-mi, cum se face
Că ești prădat așa de rar?
- Stau vis-a-vis de-un aurar.

Vali, degeaba faci comparație între situații, debutul tău nu seamănă cu nimic din exemplele de mai sus. La tine erau vizibile de la început simțul umorului (pe care îl ai sau nu, aici nu încap jumătăți de măsură), dar și lecturile masive din poeții clasici (dovadă măiestria prozodică din poeziile tale pentru copii). Dar mai ales, am simțit la tine dorința continuă de a te perfecționa. Sunt convins că ai citit literă cu literă toate lecțiile de prozodie ale lui Cornel Rodean.

Ei bine, dacă aș simți măcar o fărâmă din toate astea la unul din cei de mai sus, zău că l-aș încuraja și sfătui să continue. Dar tu nu vezi că nu vor să înțeleagă nici măcar noțiunea elementară de rimă ? Nu vorbesc despre accent, ritm, picior, metrică, astea deja sunt ca analiza matematică față de operația de adunare.

\"cei vizați nu înțeleg nimic din demersul tău\". Ba eu sunt convins că da, dar insistă dintr-o încăpățânare disperată. În particular, Lascarache încearcă de ani de zile să fie băgat în seamă de epigramiști. N-a evoluat absolut deloc, probabil îi lipsește bucățica de creier necesară. Sunt convins că are multe alte talente, dar el vrea aici. Cum să nu înțeleagă nimic, ce e așa de greu de înțeles ? E ca și cum eu m-aș duce la o gală de gastronomie. Nu am simțul gustului, nu cunosc numele mirodeniilor și nici măcar ale zarzavaturilor, n-am gătit niciodată altceva decât omletă, dar merg și pregătesc în fața unor cunoscători un pește umplut. Păi n-ar fi o dovadă crasă de lipsă de respect ? Dacă un bucătar cunoscut mă sfătuiește să citesc o carte de bucate și să mai exersez, e normal ca eu să mă îmbufnez și să mă consider persecutat ?

Soluția lui Laurone e bună pentru textele postate pe pagina principală. Dar pentru replicile care poluează subsolul, nu văd altă soluție decât aceea de a-i face sistematic de rușine. Sper ca măcar o parte din ei să înțeleagă ceva chiar din textul acesta.
În privința întrebării finale - categoric nu.

Este o eminență cenușie
Care îți demonstrează, pe hârtie,
Cât de tâmpiți sunt unii adversari
Și-ți recomandă alții... mult mai mari.


Mai spre prânz aveam în cap și \"Arbitrul\". Nu m-am grăbit s-o postez pentru că între timp au apărut altele. Totuși, n-aș vrea să se piardă.

E-o meserie de elită,
Lăsată, clar, din tată-n fiu,
Dar când e pe teren, nu știu,
De ce doar mama-i pomenită.

Mișu, nu știu exact definiția diplomației. Dacă tu prin diplomație înțelegi a spune adevăruri, fie ele și dure, pe un ton care să nu jignească (mai exact, să îndulcească duritatea conținutului), atunci cred că am încercat toată viața să fiu diplomat.

Daniela, hai să separăm lucrurile. \"Epigrama de aur\" înseamnă un concurs, adică organizare, regulament, epigrame participante, modalități de votare... Adică ceea ce a organizat Calimero timp de aproape un an, cu succes, dar cu un efort destul de mare. Nu e simplu și în orice caz, n-am de gând să organizez așa ceva în următorii ani. Nu pe agonia, în schimb sper ca în 2011 să organizez un concurs cu Clubul Umoriștilor Constănțeni.
Cât despre \"Epigrama de mucava\" (n-am auzit de termenul ăsta, mai degrabă despre niște lămâi), hai să-ți spun un secret, dar nu-l spune nimănui: n-am de gând să fac din asta un obicei. Textul de față se vrea numai un semnal de alarmă, care să domolească (doar pentru moment) avalanșa de catrene proaste. Cine are urechi de auzit pricepe, cine nu - nu.
Revin la \"lingura de lemn\". Eu credeam că este un termen cunoscut pentru ultimul loc. Prin anii \'80 participam la serviciu la un fel de Pronosport intern, care se solda, de două ori pe an, cu un chef la restaurant. Câștigătorul stătea în capul mesei, ultimul clasat primea o lingură de lemn și îi turna toată seara în pahar câștigătorului. Îmi amintesc cu plăcere că am fost în ambele ipostaze. Evident, nu simultan. :)

Uitasem: Florin, Cornel, nu e cazul să insistați cu susținerea mea ca editor. Las deoparte alte argumente, singurul care contează este lipsa de timp. Am 60 ani, nu beneficiez de nicio reducere (grupă de ramură, militărie și, sper, nici boală) așa că până ies la pensie în mod normal, nicio șansă.

În schimb, mă uit în jur și văd un tânăr pensionar foarte potrivit - Cornel Rodean.

Încet-încet ajungem la un numitor comun:
- necesitatea unui editor de specialitate, care să urmărească nu numai textele, dar și replicile; fără acest editor, riscăm să ajungă la Atelier textele \"novicilor\" (cum au pățit la vremea lor Bunduri, Toderașcu...) și pe pagina principală textele membrilor vechi, fără niciun discernământ;
- o atmosferă relaxată, fără critici înverșunate, ci mai degrabă sfaturi, utile acolo unde există teren fertil;
- necesitatea autocenzurii.
În această ultimă idee (stimularea autocenzurii) am venit eu cu propunerea de față. Dar dacă voi (tu, Rotaru și alții) credeți că el contribuie mai degrabă la o atmosferă încrâncenată, care să descurajeze tinerele speranțe, îl retrag. Pur și simplu simțeam că trebuie să fac ceva.

Văd că în aprecierea epigramiștilor avem cam aceleași criterii. Și eu îmi aduc aminte cu nostalgie de începuturi, când am fost încurajat de aceiași Olariu, Diviza și, foarte important pentru mine, de Genuneanu.
Și în amintirea acelor vremuri, mi-am propus să încurajez sistematic pe noii veniți. Cu o singură condiție: să simt în ei plăcerea epigramei, umorul, amuzamentul, dar și dorința de a învăța, de a se perfecționa.

Dar în ultimele săptămâni am impresia că e o avalanșă de catrene sub orice critică. O metodă bună ar fi atitudinea constant critică a consacraților. Dar în ultima vreme aceștia cam lipsesc. Și cum un editor care să facă o triere (Atelier și OffTopic) nu există, m-am gândit că singura metodă e autocenzura lor. Iar asta nu se poate realiza decât prin rușine. Rușinea de a apărea în acest top.

Există un vulcan în Ardeal ?

La ce epigrame au apărut în ultima vreme pe agonia, nu putem sta în banca noastră. Mă gândeam și eu să scriu ceva, dar mai la obiect. Poate diseară...

Vezi că în text ai un typo \" cititind\".

El prin înțepături, repară,
Din corp, dă bolile afară,
Te-nveselește, de ești trist...
E, altfel spus, epigramist.

În sport e omul bun la toate,
E competent și analitic,
Să joace știe, dar nu poate...
În artă i se zice critic.


Bună idee, felicitări ! Eu zic să lași o literă câteva zile, cred că merg două pe săptămână.

...lasă-mă și pe mine să cârcotesc puțin, că tare-mi place. :)

Toate strofele au metrica 4-3-4-3, în afară de prima care are 4-4-4-4.
Aș schimba:

Simfonie
de culori,
armonie,
zumzet, flori,


Și pentru că mai sunt niște flori și în ultima strofă, aș schimba și acolo puțin, ocazie cu care aș veni cu o notă personală.

cald afară,
azi, la geam…
Primăvară,
te-așteptam!

Dacă soacre nu-s în iad,
-Iar în Rai n-au cum să fie-
Eu pe gândurile-mi cad:
Cred că ele nu învie…
(Nelu Gârda)


Doar sufletul ajunge-n iad
Sau rai, la cel din urmă vad,
Dar soacra, după cât se pare,
(Știm de la Nae) - suflet n-are.

Porunca a șaptea - Să nu fii desfrânat

Un juriu, după ce-am murit
M-a întrebat: - Ai preacurvit ?
- Eu niciodată-n viața mea
N-am fost așa robust - să prea...


Tema \"prea-curvie\" a mai fost tratată și de Tataia. Poate și de alții. Dar, după mine, epigrama lui Sorin are tentă politică. Cum ar veni, \"politica e curvă\" în toate țările, dar la noi e \"prea-curvă\".

- Despre unguroaice, doar de bine,
Sunt frumoase, pe cuvântul meu.
- Altă calitate spun la tine:
Cică toate sunt U-De Me-Reu.


E veche, dar mi-a plăcut când am auzit-o și mă gândesc că poate n-o știe toată lumea.

Mulțumesc pentru vizită și semn. Văd că poemul cu bețivul de sub masă v-a plăcut cel mai mult. Mie și primul îmi place, contrastul dintre praful din uliță și pantofii de lac poate spune multe despre \"evoluția\" vieții de la țară.

La cum arată tipa, te
Poți consola că n-ai de ce
Să fii așa de supărat:
Zâmbește fi\'ndcă te-a lăsat !

Fratele lui Mazăre, fratele lui...
(Nelu Gârda)


Hai să vă spun cum e democrația
Ce se formează-aici, în România,
Având o tentă clar ereditară:
Originală ? Nu, originară !