Dan Norea

Cu patimă și un pic de \"ură\",
zice-vor colegii: \"E de rău!
Norică a trimis catrene la Buzău;
poate nimeresc la Întorsură!\"
(Aurel Sibiceanu)

Aurea mediocritas

N-am nevoie-n viață de armură,
Nu stârnesc în oameni primitivul,
Patimă, invidie sau ură...
Stau și mă întreb: care-i motivul ?


Nelu, la prima epigramă, accentul pe \"nu\" e discutabil. Eu știam că la o succesiune de cuvinte monosilabice, accentul poate cădea unde vrea mușchiul tău. Pardon, al meu.
La \"promisiune\" nu știu ce ai înțeles tu. Eu făceam, simplu, referire la Paștele cailor. Dacă asta nu s-a înțeles, înseamnă că e o epigramă ratată.
Cu \"prietenii\" ai dreptate, eu pronunțam eronat, în trei silabe. Cred că m-a influențat un cântec ardelenesc \"mă\' pretine, io și tu\"...

Despre premii nu știu nimic, se pare că în schimb tu știi ceva. E adevărat că am invitație la Buzău, dar am avut și în 2008, și în 2009, fără să primesc vreo diplomă. În 2008, când eram o tânără speranță cu caș la gură, vorba lui Rotaru, m-am dus convins că primesc un premiu. Altfel nu vedeam rostul invitației. Acum îl bănuiesc: m-au chemat domnii Corbu și Sălcuțan să mă prezinte celorlalți colegi, în calitatea mea de... tânără speranță. Din 2009 încoace merg voios, fără nicio speranță, în afara aceleia de a mă întâlni cu oameni dragi.

Tincuța are dreptate, 2 și 4 sunt bune, 1 și 3 foarte bune. Lui 3, un cârcotaș i-ar putea reproșa că poanta se bazează pe titlu. Dar eu nu sunt cârcotaș, de multe ori apelez și eu la procedeul ăsta.
Era mai bine dacă cele două foarte bune erau la aceeași temă. La Buzău se dau premii separate, cel puțin așa a fost în anii trecuți.

Nelu, văd că ești informat. Ce știi și nu spui ?

Însă-aici ai de ales!
(Laurone)

Nu e diferență,-ți zic,
Guvernează-aceeași lege,
Nici aici n-alegi nimic,
Loteria te alege.

E admirat și lăudat,
Cu coasa prin otavă trece,
Parcă-i un tren accelerat
(Căci nu-i nevoie să se-aplece)

La mine-i invers, când privesc
La cei din juru-mi cum muncesc,
Mă trece-așa un junghi prin fiere...
Și n-am ce face, plec la bere.

Titlul comentariului nu e întâmplător. Vrea să atragă atenția epigramiștilor pentru că, fiind încadrat la presă, șansele ca epigramiștii să citească anunțul sunt ceva mai mici.
Ioan Jorz, mulțumiri pentru anunț și urări de succes în organizare !
Salutări maestrului Nicolae Nicolae, cărui îi transmit aceleași urări de succes !
Dan Norea

Rândunicile nu își construiesc în fiecare an alt cuib, ci merg la cel vechi. Pot să-ți spun o poveste care m-a emoționat. Prin anii \'50 am locuit la bunici, la Turnu Măgurele. Prin \'70, bunicii au vândut casa și de atunci n-am mai călcat pe acolo. Abia acum doi ani am fost cu fratele meu prin Turnu Magurele, special pentru a ne revedea locurile copilăriei. Am fost și pe la casa bunicilor. Și pe terasă, într-un colț, era același cuib de rândunici de pe vremea copilăriei mele, deci cu peste 50 ani în urmă. Actualii proprietari mi-au confirmat că acolo l-au găsit și n-au vrut să-l strice.
Prin \'89 casa intrase în planul de demolare și, dacă nu venea revoluția, astăzi n-ar mai fi existat.
La acele rândunici m-am gândit eu când am scris haikuul - vin într-o primăvară la cuibul lor vechi, unde generații s-au întors statornic și constată că în locul casei știute găsesc o ruină.

Flavia, câtă răutate !
Glumesc, e o continuare aproape normală, după cea a lui Horia.

Sibi, dacă ar fi numai titlul (Nică al Danului) și deja mă simt onorat. De restul nu mai vorbesc, sunt copleșit de-a dreptul.

Mulțumesc pentru vizită și replici.

Ãsta e un haiku scris anul trecut pe vremea asta. Mi l-am amintit pentru că e vorba tot de casa unei rândunici. Doar că e ceva mai pesimist, așa cum îi stă bine unui haiku. :)
Sau și ăla cu prima casă tot pesimist e ?


nedumerită
randunica zboară-n cerc -
casă-n ruină

Nelu, înțeleg că ai vrut să faci o salată de fructe, dar nu ți-au ajuns silabele. Și atunci ai mai umblat un pic și la titlu. :)

Horia, excelentă continuarea ta. Cred că așa se ajunge la poemele în lanț. Sau greșesc ?

DDD, mulțam pentru vizită și tristih. Încerc să merg mai departe.


iele-mbrăcate
doar cu floarea de cireș
dansează în jur

Eu nă aflu la răscruce
Și mă-ntreb care-i e vina
Și-unde naibii se va duce
Cel ce și-a pârlit vecina?
(Sorin)

Constatând cum cei doi cad
În păcat și-n desfrânare,
Amândoi vor merge-n iad...
S-o pârlească-n continuare.

În ăst juriu de-l numiți,
Îi trimite-n iad, frecvent,
Tot pe ăia mai pârliți...
Cică au antrenament.

L-a-mbălsămat -parcă dormea-
Pe Lenin, marele părinte;
Bine era dac-o făcea
Cu douăzeci de ani \'nainte.

După-un război, el ne explică
Motivul, părțile, decorul,
În mod obiectiv, adică
Tot ce-i dictează-nvingătorul.

Nu e o tipă chiar atât de cultă,
În teorie n-are competențe,
Dar ce e sigur e că are multă
Experiență în experiențe.

Pe maidan nu se dezminte,
Pentru câini e-un trist destin;
Toți au contra lui un dinte,
Nu oricare... un canin.

Să duc sacoșa plină cu mâncare
Și punga cu niscai medicamente,
E musai să ating la buzunare
Doi paznici și vreo patru asistente.

A fost un zeu strălucitor
Al epigramei - Păstorel,
Dar azi, pentr-un întreg popor,
Ajunse idol Cio-Bănel.

...a trebuit să citesc de două ori ca să înțeleg rostul liniuțelor de dialog, mai ales că \"șopti\" putea fi la persoana a treia sau a-ntâia (bine, la a-ntâia cu doi de i, dar asta putea fi o scăpare a autorului). Inițial mi s-a părut că subiectul este chiar nevasta. Abia pe urmă mi-am dat seama că cei doi, soția și soțul, admiră o terță persoană, din unghiuri diferite.
Pentru a limpezi problema, propun următoarea variantă:

Soția, despre-o duduiță:
- Croială fină, clasa-ntâi!
- Dar mai grozav, nevastă, îi...
\"Materialul\" din rochiță!