Dan Norea

Scrisul meu e cu lipici
(Nelu Gârda)

Citind aicea m-am ales cu
Această epigramă hoață;
Dar riști, ca timbrul cu Băsescu,
S-o scuipe lumea doar pe față.

Mi-am amintit că există un volum \"Duel cu un bei\", scrisă de un epigramist sibian, care redă duelurile lui cu constănțeanul Sorin Beiu. Mi-a vorbit odată Cornel Rodean despre asta.
Precedente există așa că la muncă !

Vali, dacă mă enervează ceva la reviste, exact asta e - pozele prea mici. Dar acolo economia de spațiu e justificată, pe când aici nu - în baza de date a agoniei ajunge numai linkul.
De citit, textul se citește la fel de greu. Pardon, la fel de ușor. :)

Nelu, bucuria a fost reciprocă. Ne-am bucurat cu toții că ai reușit să rămâi până la sfârșit.

Nae, n-ai niciun motiv să crezi că nu se va repeta. Dintre toți agoniștii, tu ești cel mai prezent la festivaluri. Și cred că așa va fi în continuare, în ciuda unor demersuri făcute de mine împreună cu Grigore Chitul la mănăstire - apă sfințită, moaște, lumânări aprinse...

Laurone, sincer n-am auzit anunțul tău cu stomatologul. Probabil l-ai zis încet pentru că nici tu nu credeai în el... Iar cu domnul Lică am fost la Chișinău acum doi ani, care e ceva mai departe decât Alba Iulia. Eu cred că eforturile organizatorice de la Alba Iulia meritau mici eforturi din partea conducerii UER, care nu au nicăieri altă ocazie de a se întâlni cu atât de mulți epigramiști la un loc.

Fiind eu inginer meticulos și nu prozator de succes, vin cu detalii asupra întâmplării din dormitorul celor două doamne.
Într-o pauză, am mers la ele cu un motiv cât se poate de bine întemeiat (nu vi-l spun, pentru că îl veți considera pretext). Carmen și-a dus aminte de comentariul meu elogios de acum trei zile (ceva cu \"Jos textila\" în semn de omagiu) și s-a hotărât să-mi demonstreze că și invers e valabil, adică și ea îmi poartă un oarecare respect. Așa că s-a dezbrăcat și a făcut un duș. E drept că, timidă fiind, mai întâi a închis ușa de la baie.
Rămas singur cu Florinel, m-am fâstîcit de tot și, în loc să-mi depun omagiile textile la picioarele ei, am scos CUC-ul (de fapt mai mulți, vreo 30 bucăți) și i-am propus să pună mâna pe pix... și să semneze și ea, în calitate de coproprietar.
Nu știu cât de dezamăgite au fost ele, dar eu am plecat tare amărât. Și, ca orice tip care a scăpat o ocazie (de ăia care au scăpat două nici nu mai vorbesc), m-am întors după trei minute, sperând că pot repara ceva. Am bătut la ușă și Carmen, care probabil simțea și ea oarecare regrete, mi-a strigat prin ușă \"Ocupat!\", cu alte cuvinte \"Pleacă de aici, eu pe Norică îl aștept\".
Odată intrat, ne-am convins amândoi că ocaziile pierdute sunt duse pe apa sâmbetei (într-adevăr, era sâmbătă după amiază). Și atunci, plin de tristețe, i-am recitat din Topârceanu \"Rămâi sănătoasă, cucoană, că-mi iau geamantanul și plec!\". De fapt nu era vorba de geamantan ci de borsetă, pe care o uitasem dinadins la ele în cameră.
Trebuie să recunoașteți, e o istorie tare tristă!

Într-adevăr, dueluri ca cel de mai sus merită păstrate și introduse de fiecare în viitoarea lui carte. Ba, mai mult, dacă se merge în ritmul ăsta, Florin și Petrică pot scoate împreună un volum numai cu dueluri. Cred că ar fi o premieră.
Ce zici, Nae, că tu ești mai vechi în branșă, a mai aapărut așa ceva ?

Un catren aparținând lui Rotaru este epocal. Știți care?
(nicolae bunduri)


Sfântul Petru (Florin Rotaru)

De-ar fi să fie decretat
Că epigrama-i un păcat
Atunci, mă crede pe cuvânt,
Petrică, tu ești cel mai sfânt

Prin numărul foarte mare de invitați, se poate spune că a fost un adevărat Congres al epigramiștilor. Spun al epigramiștilor și nu, așa cum e normal, al umoriștilor, pentru că aproape toți participanții (excepțiile au fost, după știința mea, Cornel Udrea și Loredana Dănilă) sunt epigramiști. Numărul de invitați a fost cam 70, după câte am auzit. Ca un sfat pentru Vali, numărul exact (poate chiar lista completă) trebuia aflat în faza de documentare.
Din păcate, pentru a fi un adevărat congres al epigramiștilor, a lipsit ceva esențial: conducerea UER. Din motive necunoscute au lipsit domnii George Corbu (președinte), Mihai Sălcuțan (vicepreședinte), Valerian Lică (redactor șef la Epigrama).

Vali, dacă textul e bun (felicitări pentru promptitudine), la poze am obiecții: e bine să fie cel puțin de două ori mai mari. Și în condițiile astea, merită să adaugi și poza mare de grup, de pe treptele hotelului. Nu trebuie să-ți fie jenă că pozele ocupă mai mult loc decât textul. E preferabil așa, decât să căutăm o lupă ca să deslușim personajele.

Ca o concluzie, am rămas cu impresia unor momente de neuitat. Și, evident, cu amintirile aferente. Așa că, Vali, îți mulțumesc pentru că ai fixat pe \"hârtie\" descrierile și imaginile de mai sus, spre aducere aminte.

Pentru ca e prima dvs epigramă pe agonia, se cuvine să vă urez \"Bine ați venit printre noi !\"

Pentru că, după cum am aflat, e ziua dvs, vă urez un cord-ial \"La mulți ani!\"

Pentru că sunteți nerăbdător să căpătați un nivel care să vă permită afișarea instantanee a comentariilor, vă îndemn să aveți puțintică răbdare. Stagiatura are și ea rolul ei. Nu mi se pare potrivită comparația cu muncile agricole care (ca și armata, de altfel) nu aveau rolul să ne formeze, ci să ne deformeze. Agonia e un club. Nu e exclusivist, dar nici nu poate oferi pe tavă toate drepturile de acces primului venit.

Sper ca nerăbdarea (tinerească, bănuiesc) să nu vă facă să renunțați. Și mai sper ca gruparea epigramiștilor de pe agonia să capete un membru valoros.

Cele de mai sus îmi confirmă teoria. Singura metodă de a evita asemenea discuții este cea a publicării clasamentulor reale, stabilite de jurii, așa cum s-a făcut la Mizil și cum a făcut de curând Pannduru.
Metoda mai are un avantaj: aș putea și eu să mă laud că la Alba am fost pe aproape (locul IV-V-VI) la una din probe. :)

Ca o observație, sunt sigur că maliția din intervenția Atropei are drept scop să-l tachineze pe Nae. Dar eu în locul ei aș fi afirmat că, din auzite, a fost înaintea lui Bunduri la epigramă. :)

Ca o observație care nu mai ține de rolul organizatorilor, ci de cel al juriilor: vor rămâne în continuare subiective, nici nu se poate altfel. Dar aici nu rămâne decât să ne supunem fără crâcnire. Chiar dacă există nemulțumiri, ele trebuie îngropate în adânc, iar pe lespedea de deasupră să figureze inscripția \"poate, vreodată, am beneficiat și eu de această subiectivitate\".

Cu primul vers ai dreptate, am forțat 5 silabe. Dar altfel, bănuiesc că nasul unui urs este la fel de sensibil ca cel al unui bețiv. De ce am ales ursul ? Pentru că e mai interesat de miere decât bețivul. Pe de altă parte, n-am pic de sadism în mine, să plasez o albină pe nasul unui om mă cutremură pe mine, ca autor.:)
Mulțam pentru vizită și semn.

Ioane, în general comunicările sunt stabilite din timp, altfel se dă peste cap programul. Dar dacă apare o dezbatere pe subiectul ăsta -regulament, modalități de jurizare- mă înscriu la cuvânt și îmi spun părerea.
Faptul că juriile sunt diferite nu contează, asta are importanță doar asupra clasamentului valoric.
Faptul că e greu să compari un premiu de carte cu unul de epigramă - aici poate prevala strict argumentul material: care premiu e mai mare.
De fapt, singura cerință este să se publice clasamentul valoric real. Mai departe e numai o problemă de management, fiecare organizator poate aplica alte metode.

Sorin, ai fost vreodată bancher ? Pentru că ce spui tu e poziția unui bancher care îți oferă o umbrelă când e soare și ți-o ia înapoi când a început ploaia. : ))

Cât privește premiile la un asemenea concurs, tocmai mi-am expus părerea pe pagina lui Ion Diviza, o părere care încearcă să îmbine interesele unui concurent cu cele ale unui președinte de club.

LIM, ai sesizat perfect: fără ultimul vers, ar fi fost un simplu moment din natură surprins de un aparat fotografic. Asta e ceea ce aduce suplimentar un haiku - atmosfera, creată de juxtapunerea celor două planuri.
În cazul nostru, faptul că a stat vântul pare un plan paralel și independent. La o citire mai atentă, îți dai seama că situația respectivă (o albină pe nasul unui urs) este atât de încordată încât, în așteptarea deznodământului, totul a încremenit, până și vântul.

Ioane, poziția ta este una de organizator și o înțeleg perfect - e preferabil să dai mai multe premii, să inviți mai multă lume, să fericești cât mai mulți autori.
Dar ia uite aici poziția unui concurent care nu a organizat niciodată un concurs - Nelu Gârda: \"Eu înțeleg că jurizarea se desfășoară așa: se dau note pe nv, se desfac plicurile cu date personale (după moto) și se stabilește ierahia. Dacă, de exemplu, Toderașcu iese pe locul I la trei secțiuni, va fi retrogradat la două dintre ele până pe un loc nepremiabil, urmând ca următorul să-i ia locul? Nu mi se pare normal.\" Nu poți spune că n-are dreptate. Ce n-a spus nimeni este faptul că există acolo și un aspect strict material, niște plicuri cu bani.
Ei bine, totdeauna, în orice conflict de idei, am încercat să mă pun în locul ambelor părți. Acum cu atât mai mult, pentru că sunt concurent, dar e posibil să devin și organizator. Și încerc să-mi imaginez o soluție care, în spiritul transparenței și al corectitudinii, să împace și capra și varza. Am plecat de la o situație reală - o paralelă cu un elev eminent care dă examen la 3 facultăți. Va apărea pe prima poziție în toate trei clasamentele, dar nu va ocupa loc decât la una din ele. E drept, la alegerea sa, dar în cazul nostru nu mi se pare esențial cine face alegerea.

Se fac clasamentele tuturor probelor/ temelor și se fac publice în ordinea notelor.
După care se aplică metoda de azi: dacă Ioan Toderașcu se găsește pe mai multe podiumuri, rămâne doar pe cel cu poziția cea mai înaltă (și deci, cu plicul cel mai gras). Cu alte cuvinte, se refac clasamentele, în ideea ca o persoană să ia numai un premiu. Invitațiile, diplomele și banii se dau conform clasamentelor refăcute.
În felul acesta, i se recunosc în întregime meritele unui autor valoros, dar în același timp sunt satisfăcute și doleanțele organizatorilor.

Nu ți se pare mai rezonabil așa ?

Așa e, Ion Diviza are dreptate, sunt de premiu.
Și tu ai dreptate, cred că s-a aplicat regula ca un participant să nu ia mai mult de un premiu. De altfel, apucasem să dezvolt ideea pe pagina lui Diviza.
Felicitări !

Ioane, sinceritatea îndeamnă la sinceritate, de aici și dezbaterile interesante care se iscă pe pagina ta.
Și mie mi s-a părut că epigramele tale de la Tg.Jiu sunt mai bune decât cele de la Alba Iulia. Dar la Tg. Jiu au fost puține premii (cred că 4) și ai avut ghinionul să intri în coliziune cu cațiva colegi în formă maximă.
La Alba Iulia în schimb sunt o mulțime de premii - 10 la epigramă și peste 15 la alte probe. Numără epigramiștii premiați, cred că în total sunt vreo 24.
De ce am deschis discuția ? Cred că e o cutumă a organizatorilor, să nu dea două premii aceluiași om. Grigore Chitul se întreba, retoric, dacă o fi vreo coincidență că nimeni nu a luat două premii. Sunt convins că nu e o coincidență. În toamnă, Nae Bunduri ridica aceeași problemă, după concursul de la Iași.
Cred că trebuie făcut un pas înainte și în direcția asta. Voi fi mulțumit abia când Nae Bunduri va lua două diplome la teme diferite, când Nelu Gârda va lua două (sau trei) - la epigramă și rondel sau când Ioan Toderașcu va câștiga la epigramă și fabulă. Exemplele sunt luate (aproape) la întâmplare. Evident, mă rog Celui de Sus să nu fie în formă maximă toți odată, că nu mai rămâne nimic pentru ceilalți. :)

De câteva zile mă enerva că ghicitoarea care apare la atelier era una falsă. Dar, pe de altă parte, îmi era lene să fac eu una numai ca s-o scot de acolo.

ceața lăptoasă
lasă urme pe buze -
ne gustăm și-atât
:)

Mai complică și tu un pic.:)

LEGENDA

Bătrânii noștri te-ndemnară
Să mori, eroic, pentru țară;
Băsescu, azi, a ordonat
Ca să trăiești, prost, pentru stat.