Dan Norea

După părerea mea, citatul de mai sus (\"ori eu, ori tu\") se referă în mod strict la organizare, nu la prezența în volum. În acest context, fac un ultim apel:
- toți cei implicați să apară în antologie, fără a condiționa asta de prezența unui terț;
- Sorin Olariu să aibă putere de decizie și, din acest moment, ca urmare a propunerilor, să își formeze echipa prin dialoguri bilaterale, pe email; odată formată, ne anunță și nouă componența;
- să încetăm discuțiile colaterale, care niciodată nu au avut un rol constructiv; din exterior, pentru cei neinteresați, seamănă cu dialogul unor copii \"Ba tu!\"

Vin să preîntâmpin glume de genul \"Norea zice că o comisie de 5 e prea mare, așa că propune una de 6\". Ce vreau să spun este că mi se pare important ca, în fiecare comisie, decizia să se ia prin consens. Ori, în 5 e foarte greu de realizat așa ceva.
Faptul că sunt două comisii nu întârzie termenul. Se lucrează în paralel, iar etapa finală e foarte scurtă: rămân doar epigramele care au trecut de ambele comisii.
Ca o mică observație - președinții celor două comisii ar trebui să fie Cornel Rodean și Sorin Olariu. Rolul lor nu e decizional, ci de a coordona lucrul. Pentru că, oricât de minuțios ar fi un regulament, în practică totdeauna apar situații neprevăzute.

Aș face o observație legată de selecție epigrame vs selecție epigramiști. La selecția epigramiștilor, principalul argument era unul de orgoliu: \"Eu refuz să apar alături de...\". Mie mi se pare că are un alt mare avantaj - împiedică trimiterea la selecție a unui număr mare de epigrame slabe, care lungește și chinuie selecționerii. Pentru a descuraja acest lucru, propun să rămână principiul \"selecție epigrame\", dar autorii care au un procent prea mare de epigrame refuzate (să zicem 70-80 %), să fie eliminați în întregime. În felul acesta, anul viitor se vor gândi de două ori dacă să trimită mormane de catrene, doar-doar o rămâne ceva.

Eu nu vedeam așa problema. Un juriu din 5 membri mi se pare cam mult, mai ales că, după câte se pare, nu se împarte munca, ci fiecare ia la mână toate epigramele.
Pe de altă parte, după știința mea, observațiile critice de până acum au dovedit niște specializări. Așa că propun două comisii:
- una din trei membri, care să analizeze în principal prozodia, formată din Cornel Rodean, Vali Slavu și Nelu Gârda; fiecare va face selecția cu DA/NU/De corectat; \"De corectat\" se dă numai epigramelor cu poanta foarte bună, dar care au o hibă mică de prozodie, caz în care se returnează autorului, eventual cu soluții de corectură (dar autorul ia decizia); o epigramă cu 3 de DA rămâne indiscutabil; o epigramă cu 2 sau 3 de NU, iese din schemă; în celelalte cazuri, juriul discută și ia decizii prin consens;
- o altă comisie care judecă poanta și construcția; aici i-aș vedea pe Nae Bunduri, Sorin Olariu și Ioan Toderașcu; regulile ar fi tot cele cu DA/NU: 3 DA = admis; 2 sau 3 NU = respins; la 2 DA și un NU, se discută până când se ia o decizie prin consens.

Menționez că i-am sărit pe Florin Rotaru și pe Ion Diviza, despre care știu sigur că nu au timp. Pentru că am fost propus, adaug că nici eu nu am timpul necesar. În plus, chiar dacă uneori îmi justific bine observațiile din punct de vedere didactic (ceea ce aici e neesențial), părerea mea este că cei din prima comisie stau mai bine decât mine la capitolul prozodie. Iar rolul celei de-a doua comisii este în primul rând de selecție la sânge, rol pentru care mă consider prea tolerant.

Orice decizie s-ar lua (chiar, oare cine ia decizia?), urez succes selecționerilor!

...noul DOOM m-a cam băgat în ceață. Înainte era clar - cu excepția adverbului \"a fost odată\", în rest se scria despărțit.
Acum sunt mai multe cazuri când se scrie împreună. Sigure sunt următoarele:
- odată - cu sensul de cândva, în trecut sau în viitor;
- dintr-odată
- odata ce
- odata cu
Sunt și două cazuri clare când a rămas despărțit:
- o dată calendaristică
- o dată, de două ori.

Însă în cazul de față, zău că nu mi-e clar deloc. Am căutat pe google \"încă odată\" (forma care mi s-a părut cea mai apropiată ca semnificație), părerile sunt împărțite. Probabil ai dreptate, aici cam aduce a enumerare. Dar, dacă am greșit, n-am făcut-o din grabă, ci din nesiguranță. Și mă bucur că ai deschis discuția, poate își mai dau și alții cu părerea.

Cresc frustrările în țară,
Lumea-i iar pe metereze...
Și-uite-așa îl dezgropară
Pe nea Nicu. Să-l cloneze.
(Sorin)


Știți, ideea nu-i cretină...
Pentru criza-ndelungată,
Dăm pe el întreaga vină
Și-l mai omorâm odată.

Ai apreciat bine, primul este cel mai reușit. Ideea întregii secvențe este ca \"sângeriu\" să aibă nu numai valoare cromatică, ci și semnificație de \"însângerat\".
Primele două au în comun putere vizuală - așa cum spui, le poți ușor transpune pe retină. Ambele au fost apreciate la concursul săptămânal, unde le-am prezentat.
Din ele, primul (care a luat locul I) are ceva în plus - sugerează, cu o ușoară tentă de ambiguitate și paradox, o relație de tip cauză- efect.

Haikuul are regulile lui, dar îți dă și o mare libertate de mișcare. Dacă vrei să afli mai multe, îți pot trimite câteva materiale de sinteză. Mulți epigramiști scriu haiku, în frunte cu Nicomah. Puiu Marinescu excelează, iar de aproape un an a intrat în concursul săptămânal și Nelu Gârda, cu rezultate excelente.

Mulțam pentru vizită și apreciere. Te mai aștept.

E Moartea în vacanța mare,
A suspendat-o Dumnezeu,
Dar nu-i motiv de-ngrijorare:
\"Cosește Boc în locul meu!\"

Dialogul de mai sus îmi amintește de bancul cu șoricelul și elefantul: \"Ce tare tropăim noi doi!\"

Hai să o luăm gospodărește.

Prozodia
Primul vers în amfibrah, următoarele trei în iamb. Ciudat, azi e al doilea catren cu această combinație.

Construcția
Semnul două puncte pus după al doilea vers presupune că urmează o explicație a faptului că nimeni n-are dreptate. Dar \"poporul rupt în jumătate\" nu mi se pare o explicație logică, teoretic una din jumătăți ar putea avea dreptate. În plus, nu mi se pare clar ce e cu mama lui (a poporului). Un popor orfan se rupe în două?

Poanta
Aici nu e nimic de spus, pentru că nu e. Sau n-o văd eu.

El zice: \"Mor de somn, deci noapte bună!\"
\"Ai datoria față de soție
S-o onorezi măcar odat\' pe lună\"
\"Eroul a căzut la datorie\".

Pari, ce-i drept, morocănos
Și te-ntreb văzându-ți pasa:
Cine te-a întors pe dos...
Ginerică sau \"mireasa\"?
(N.Bun)

Ai simțit că-s sunt furios
Și-o să-ți spun, că-mi ești amic,
Cine m-a întors pe dos:
Socrul mic... era prea mic.

De-ar vrea bunul Dumnezeu,
De trei X să fiu femeie,
Aș putea, instantaneu,
Să vă \"ard\" cu trei condeie.
(I_k)


Sexul de-am schimba-ntre noi,
Zău, mă copleșește frica:
M-ar pârli pe loc, un-doi,
Carmen, Vali și cu Ica.

Vrând gânduri negre să alung,
Din zbuciumatu-mi suflețel,
Voi râde-ntruna, poate ajung
-miss XXL.
(I_k)


Un gând aiurea mi-a trecut
Și-a coborât apoi în pix:
S-ajungi, ar fi mult mai plăcut,
-miss XXX.

Ilie declanșeză foc și ape,
Cu biciul lui stârnește vijelia,
Hodorogește carul prin hârtoape...
Precum în cer...așa și-n România.
(N.Bun)

Ne spune Sfântul Petru care-i drama:
Băgați-l naibii la atelier!
De când a scris nebunul epigrama,
Precum în România... e și-n cer.

Vali, nu pricep, care e a doua coincidență de ieri ? Am citit de două ori toate comentariile la epigrama ta cu mortul viu și n-am găsit nimic de genul ăsta.

Nelu, pentru a sublinia ideea (care plutește :) dar nu e foarte vizibilă), aș zice așa:


Pe mare, când urmează ruta,
Cu trebi “domnești”, spre lumea mare,
Desigur că e dus cu pluta,
Că -știm cu toții- flotă n-are !

sau

Că -spune tu- are vapoare?

...rondelul îmi place dar, din el, cel mai mult îmi place jocul de cuvinte. Față de epigrama lui Ion Ruse, întâietatea ideii e incontestabilă. Deși sunt convins că e o pură coincidență.

Totuși, vreau să ridic o problemă care, pare-mi-se, a mai fost dezbătută: rima Vaslui- Ciprului e corectă ? Atenție, nu mă refer la ritm, ci chiar la rimă, pentru că Vaslui are accentul pe ultima silabă, iar Ciprului pe prima silabă. Definiția rimei e clară, nu se pune acolo problema de accente principale și secundare. Există undeva o dispensă de la regulă, valabilă pentru dative de genul ăsta?

Totuși, parcă aș prefera ca versul parodiat să fie identic cu originalul și, în plus, ca poanta să nu fie anunțată în niciun fel. Propun:


La turci, călătorind hai-hui,
Prin păgânimea toată,
Plecat-am nouă din Vaslui...
Și m-am întors uzată.

Dacă tot a amintit Oliviu Craznic despre scritori care au descris viața dură a minerilor, aș adăuga pe listă (ba chiar pe locul I) romanul lui Emile Zola \"Germinal\".
Pot spune că nu cunosc minerii, cu bunele și relele lor, decât din romane (adică din citit) și -asta nu poate fi niciodată uitat- de la mineriade (de la TV). Dar atât cât știu despre ei, pot aprecia ca deosebit de inspirată ideea expoziției de fotografii \"...în alb și negru\".
Și bineînțeles, Vali, meriți felicitări pentru că ne dai amănunte despre o expoziție care pare deosebit de interesantă.
Noroc bun !

...dar, după părerea mea, ușor inegală. M-au încântat cele la care jocul de cuvinte schimbă complet sensul - \"Și-a mierlit-o\", \"Și s-a dus\" (deși aici se înțelege greu că e vorba de un incendiu - construcția ar mai trebui cizelată), \"El s-a stins\", \"Și-a crăpat\", \"S-a curățat\". La celelalte, gen \"a muri\", \"a pieri\", \"a dispărea\" - practic e același sens, nu prea se poate vorbi de omonimie. De aici, cred eu, și absența stelelor. Din partea mea știi că, dacă aș putea, ți-aș da una. :)

Încerc să-mi aduc și eu contribuția.

Latră lângă foc un câine.
Ea-i traduce, apăsat:
\"Dă-i și lui un colț de pâine\"
Și l-a dat.

Tot întârzie la piață,
Cică ceasul e stricat,
Însă azi de dimineață
I-a sunat.