Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezieepigram

Un catren fracturist

3 min lectură·
Mediu


Sâmbătă 21 mai, la ora 11, adică a treia sâmbătă din lună, așa cum se întâmplă de obicei, a avut loc întâlnirea lunară a Clubului Umoriștilor Constănțeni, prescurtat CUC. Locația obișnuită – Cercul Militar Constanța, forul care patronează clubul încă de la înființare.
De data asta, primul care a sosit a fost Ion Ruse, care a adus lalele din grădina proprie.





Au inceput să sosească membrii clubului.




Ana Ruse și Traian Brătianu. Pe fundal, diplomele CUC-ilor




Aurel Lăzăroiu și Sanda Ghinea




Mircea Popescu, Apostol Nicolae, Ionuț-Daniel Țucă, Ispas Fețeanu


Deschid “lucrările” prin a anunța absențele motivate și nemotivate. Sunt câțiva plecați din localitate dar, mai grav, se pare că au început fracturile de primăvară – Mioara Vineș, fractură la o mână, Ananie Gagniuc, fractură la un picior. Vrând- nevrând, am devenit un cenaclu de literatură fracturistă.
Încep să prezint revistele și volumele primite la festivalurile de la Vișeul de Sus și Buzău, precum și cele primite prin poștă.





Se pare că materialele primite sunt interesante.




Aurel Lăzăroiu, Petru Brumă, Ion Ruse, Liviu Kaiter, Constantin Iordan. Pe fundal, membrii cenaclulurilor literare pe care le găzduiește Cercul Militar Constanța.


După ce fac anunțurile de rigoare –concursuri de umor pe-trecute și viitoare, volume lansate sau în curs de apariție- încep lecturile din creațiile proprii și comentariile colegilor care, fiind ca de obicei acide, sunt de bază.

După întâlnire mergem la localul de vizavi, invitați de colegul nostru Constantin Iordan. Doar pe 21 mai e Sf. Constantin și Elena. N-am avut nicio Elenă, din păcate, altfel o făceam mai lată.

Tot ciocnind paharele, ni s-a făcut dor de Ananie Gagniuc, care zăcea la el acasă cu piciorul în ghips. Așa că am decis să-i facem o vizită la domiciliu.




Dan Norea, Ionuț Țucă, Ananie Gagniuc, Petru Brumă, Liviu Kaiter, Ion Ruse


Noni ne-a primit cu sufletul plin (s-a cam îngrășat de când zace-n pat) de bucurie, iar Magda la fel, cu tava plină. Am stat noi ce-am stat la taclale, după care am ajuns la concluzia că ar fi bine să-i lăsăm o amintire. Așa că am încropit un catren, prima noastră creație colectivă.





Privindu-i membrul drept blocat,
I-a spus nevasta pe-nserat:
Nu-mi pasă că e ghipsul pus,
Noroc că nu s-a rupt mai sus.





Ne-am despărțit cu recomandarea ca bucata aferentă de ghips să o decupeze și să o depună la Muzeul Marinei Militare. Doar Ananie Gagniuc, asta o știe tot poporul, este Amiralul Umorului Românesc.



057.745
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
403
Citire
3 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

Dan Norea. “Un catren fracturist.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-norea/poezie/13980674/un-catren-fracturist

Comentarii (5)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@garda-petru-ioanGIGârda Petru Ioan
Văzând năvala \"cucilor\",
Srigă (hrănindu-și oarele):
Afară, mamelucilor,
C-o să vă rup picioarele!
0
@dan-noreaDNDan Norea
Fii cuminte, măi fecior,
Nu accept nicio prostie
Ca să nu-ți rup un picior.
Ia priviți la Ananie!

0
Presupun că pe mine m-ai pus nemotivat. Așa-mi trebuie! Dacă știam că întâlnirea sfârșește în patul lui Noni, mai că îmi luam avânt să trec podul:) (Măgduța nu se supără, ea e o scumpă și știe că glumesc.) Am ratat și lalelele lui nea Ruse (nea Ruse îmi promisese lalele și la lansare, dar, până găsiți voi sala liberă, înfloresc crinii; dacă nu cumva... răchita ... micșunele).
Mă bucur pentru voi, că ați avut o întâlnire frumoasă, nu prea mă bucur pentru „fracturiști”, dar să se facă și ei bine să intre în rând cu oamenii:)
Bine, Dane, bine! Mi-am amintit de vremea când clubul umoriștilor constănțeni era un proiect nici măcar pe hârtie, ci doar în capetele noastre. Cele două grații, Elia și Simona, se pare că ne-au abandonat de tot?
Vă salută pe toți cea mai slobozeancă dintre constănțeni,
Florinel
0
@ion-cuzuiocICIon Cuzuioc
Privindu-i membrul drept blocat,
I-a spus nevasta pe-nserat:
Nu-mi pasă că e ghipsul pus,
Noroc că nu s-a rupt mai sus.
(creație colectivă)

Compasiune

Soția-și face cruce,
Că membrul lui de sus,
Deja nu mai produce
Și-n pat tot doarme dus.

Dane, o comunicare pentru o bună dispoziție.Cuplul Ane și Ioan Ruse, frumoși și proaspeți ca și lalelele din grădina lor.Păcat de necazul lui Ananie Gagniuc, dar analizându-i poziția ghipsului, sper, că după ce i-l vor scoate va uita definitiv de el.Așteptăm noi creații de la talentatul bolnav.Cu sănătate și noroc Ion Cuzuioc!
0
@dan-noreaDNDan Norea
Florinel, ai dreptate, ceea ce visam noi patru acum trei ani a prins viață. Din păcate, Elia și Simona ne-au cam părăsit. Dar n-ai folosit termenul potrivit - nu \"cele două grații\" ci \"celelalte două grații\". :)

Ioane, trebuie să te corectez, Ana și Ion Ruse nu formează un cuplu. Ana Ruse locuiește în Constanța, Ion Ruse în Săcele, până la formarea CUC nici nu se cunoșteau. Vreau să spun că meritul pentru lalele și fotografii este exclusiv al lui Ion Ruse.

Ne vedem la Alba?
0