Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Ca în „Lacul lebedelor”

3 min lectură·
Mediu
Într-un articol precedent, anunțam că pe 10 iunie va avea loc o lansare multiplă la “Prăvălia cu Umor”. Acum, după ce evenimentul a avut loc, pot afirma cu toată subiectivitatea că a fost o lansare reușită. Seara a început cu o notă serioasă, dată de senatorul Gheorghe Dumitrașcu si de criticii Mircea Lungu și Tudor Costache. Dar n-a durat mult și a început o adevărată sărbătoare a umorului. Ananie Gagniuc a fost un moderator plin de vervă, autorii nu s-au lăsat nici ei mai prejos, Aurel Lăzăroiu a recitat cu mult talent din operele lansate pe orbită, colegii de club (Ion Ruse, Ionuț-Daniel Țucă, Sanda Ghinea, Traian Brătianu, Ispas Fețeanu, Constantin Iordan, Leonte Năstase) au completat seara cu epigrame, madrigaluri și vorbe de duh, strecurate printre prezentările volumelor.

Am avut plăcerea să cunosc persoane cu care până acum mă intersectasem numai în virtual. Prima dintre ele a fost Ottilia Ardeleanu, talentata noastră colegă de pe agonia, care locuiește în Năvodari. Văzând că este o mare amatoare de umor, i-am făcut invitația (scrisă pe volum) să intre în CUC.
O adevărată surpriză a fost epigramistul Claudiu Contevici, care semnează sub numele Claudiu Val, constănțean de origine, stabilit în Marea Britanie. Lui n-a fost nevoie să îi fac nicio invitație, deja s-a înscris în CUC, după ce a plătit cotizația pe anul în curs. Așa că acum avem corespondenți permanenți peste hotare.




De la stânga la dreapta: Aurel Lăzăroiu, Loredana-Florentina Dalian, Ananie Gagniuc, Dan Norea, Petru Brumă, Radu Patrichi




Imagini din sală. În rândul 1, Ion Ruse, Liviu Kaiter și Sanda Ghinea. În rândul 2, Ottilia Ardeleanu și soțul ei.


Ecouri despre lansare au și apărut în presa constănțeană. Reproduc mai jos un articol din cotidianul “Cuget Liber”.


Regal umoristic la Cercul Militar

Ca în „Lacul lebedelor”: două ore și jumătate, numai în poante

de Ion TIÞA-CÃLIN

Vineri, la Cercul Militar, Clubul Umoriștilor Constănțeni, supranumit „Prăvălia cu Umor”, a făcut-o lată, lansând patru cărți deodată. Autorii și volumele lor sunt:
Petru Brumă - „Brumă-rele de humor/ flori de leac pentru sufletul meu” - catrene epigramatice; editura „Dobrogea” Constanța;
Loredana-Florentina Dalian - „Scrisori netrimise” - proză; editura „Antares” Galați; prefață de Adrian Dinu Rachieru;
Dan Norea - „Epi... gramatica” - epigrame; editura „Ex Ponto” Constanța; prefață de George Corbu;
Radu Patrichi - „Umbra unei frunze” - haiku; editura „Ex Ponto” Constanța; prefață de Corneliu Traian Atanasiu.
„Este un record al umorului și al urbei noastre literare!” - au exclamat admiratorii, veniți câtă frunză, câtă iarbă, la eveniment. Auziseră că râsul va fi gratis și buna dispoziție moca și nu vroiau să scape prilejul.
Invitatul de onoare, Gloria Literară, a adus cu ea, la festinul umoristic, un alai de gazetari și critici. Așa se explică de ce îmbulzeala a fost mai mare pe podium decât în sală.
Din cauza autorilor, a umoriștilor - moderatori Ananie Gagniuc și Aurel Lăzăroiu și altor umoriști fără sarcini precise, precum Ion Ruse și Ionuț - Daniel Tucă, evenimentul literar a degenerat în spectacol. A fost ca în „Lacul lebedelor”: două ore și jumătate, numai în poante.
Seara a fost confiscată de epigramă și șarjele prietenești, de umorul de calitate și vorbele de duh. Fiziologii prezenți la fața locului au constatat că evenimentul literar a avut efecte perverse grave: toți cei ce s-au strâmbat de foame, în urma tăierilor salariale și a creșterii impozitelor, s-au îndreptat de râs.

0116392
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
559
Citire
3 min
Actualizat

Cum sa citezi

Dan Norea. “Ca în „Lacul lebedelor”.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-norea/jurnal/13982526/ca-in-lacul-lebedelor

Comentarii (11)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ruse-ionRI
Ruse Ion
Lângă cei trei muschetari,
Cu figura lor, vetustă,
Își arată mușchii tari
Și un d\'Artagnan... cu fustă.
0
@florentina-loredana-dalianFD
Confirm că evenimentul lansării a fost o reușită, datorată în primul rând organizatorilor/ moderatorilor: Dan Norea, Aurel Lăzăroiu, Ananie Gagniuc, precum și tuturor celor care au avut intervenții și publicului receptiv.
Cartea mea, deși nu a fost una umoristică, sper că n-a ieșit prea tare din rând. De altfel, m-am străduit să am o intervenție cât mai scurtă. Pe de o parte m-am străduit, pe de alta, m-a „ajutat” oboseala. Profit de ocazie pentru a adresa:

Mulțumiri:

Domnilor Dan Norea, Aurel Lăzăroiu și Ananie Gagniuc, pentru străduința și competența organizării acestui eveniment
Directorului Cercului Militar (foto 2, rândul 1 din dreapta) pentru găzduire
Domnului Tudor Costache pentru prezentarea frumoasă făcută cărții mele și Domnului Senator Dumitrașcu pentru referirile la zona din care provin
Domnilor Ionuț Țucă și Ion Ruse pentru epigramele dedicate
Domnului Petru Brumă pentru „dosarul de cadre”
Doamnei Otilia Ardeleanu, domnului Ardeleanu și domnului Ion Ruse pentru flori
Tuturor celor care m-au felicitat, cu care am discutat și care au dorit să aibă cartea mea, dar și celor care doar m-au suportat

și scuze:

Domnului Senator Dumitrașcu și domnului ziarist Ion-Tița Călin, pentru că am omis să le dau cartea
Tuturor celor pe care îi voi fi supărat cumva, fără intenție, sau cărora am omis să le adresez mulțumiri

Am o scuză: eram trezită de la 4 dimineața și plimbată pe drumurile patriei, așa cam un sfert de țară:)

Cu prietenie,
D\' Artagnan (cu fustă, dacă așa vrea nea Ruse, dar fără alte cele. Adică fără sabie:)
0
@ottilia-ardeleanuOA
Ottilia Ardeleanu
haioasă, care mi-a stârnit râsul.
a fost o seară animată, am luat cu mine o porție bună de duh, să-mi ajungă până la o viitoare întâlnire!
cel puțin știu că întâlnirea de acum a meritat. s-a mers mult pe... poante!

toate cele bune, CUCilor!

Ottilia Ardeleanu
0
@rodean-stefan-cornelRS
Felicitări celor 4 autori, în primul rând \"agoniștilor\" Florinel și Norică!
Mă bucur că îi văd sănătoși (cel puțin așa rezultă din poză) pe prietenii și camarazii Ananie Gagniuc, cel care, sunt convins că a avut un rol important în crearea și menținerea bunei dispoziții și Ion Ruse, pe care sper să-l întâlnesc odată și față în față.
Dane, am fost la un pas (hai, 2-3!) de a vă face o surpriză și să vin și eu la lansarea voastră. Și dacă vorbim de \"pași\", îți spun ce m-a încurcat să-i fac: o entorsă care s-a agravat din cauza oboselii și căldurii, după mai multă alergătură prin Capitală, pe unde am avut ceva treburi în zilele trecute.
Numai bine tuturor constănțenilor!
Cornel
0
@dan-noreaDN
Dan Norea
Mulțumesc și celor care au putut fi prezenți (cazul Ottiliei și al lui Val) dar și, în egală măsură, celor care au au avut intenția, dar n-au putut ajunge. În această situație au fost (acum aflu) Cornel Rodean, dar și Laurențiu Ghiță, care a fost și el la un pas să vină, dar a fost împiedicat de o problemă de serviciu apărută pe neașteptate.

Cornel, dacă ajungeai, ar fi fost cu adevărat o surpriză extraordinară. Evident, îmi pare rău că n-ai reușit să ajungi, dar și mai rău îmi pare să aud de entorsa ta. Sper să îți treacă repede.
Mulțumesc pentru felicitări și sănătate!
Dan
0
@ion-divizaID
Ion Diviza
Mă bucur mult pentru reușita voastră, pentru sărbătoarea de suflet pe care v-ați creat-o cu pricepere și inteligență - vouă și publicului iubitor de umor. Sincere felicitări tuturor autorilor care și-au lansat volumele într-un anturaj atât de agreabil. Intuiam încă acum vreo 5 ani, dragă Dane, când discutam despre e fondarea unui cenaclu de umor, filială a UER la Constanța că se va întâmpla ceea ce azi vedem/citim (iar unii fericiți chiar asistă la astfel de evenimente!)... o activitate evervescentă, rodnică, dovadă fiind volumele lansate la CUC în ultima vreme. Să nu vă opriți, să bateți fierul cât e cald, căci, vorba unui împărat... Iarna nu-i ca vara!
0
@adrian-firicaAF
Adrian Firica
am văzut Lacul lebedelor în \'90, acolo, la Fantasio, în Constanța.

dar Brumă de ce-și arată ceasul?
câte carate are?
0
@dan-noreaDN
Dan Norea
Ioane, se pare că ai o intuiție grozavă. Acum 5 ani, când mă îndemnai să mai caut câțiva umoriști în Constanța și să înființăm un cenaclu de umor, eram complet sceptic, nici prin gând nu-mi trecea că așa ceva chiar se va întâmpla. Dar uite că după tine au mai venit și alții să mă îndemne același lucru și a avut loc un fel de fenomen al picăturii chinezești - încet-încet m-am convins că e posibil.
Mulțumesc pentru felicitări și urări. Să fii sigur că nu ne oprim aici, mai sunt multe volume de scos.


Domnule Adrian Firică, și eu am văzut în câteva rânduri \"Lacul lebedelor\", prima oară încă pe când trăia Oleg Danovski. Dar să știți că erau mai puține poante ca la lansarea noastră. :)


0
@cornel-margineanCM
cornel marginean
Felicitari tuturor si in special celor de pe poezie, Florentinei si lui Dan!


Afluxului de combinatii intre poanta si epigrama regasit la citire:

Să fie ,,epigrama,,-o poantă
Sau ,,poanta,, este epigramă ?
Prima să fie doar un zâmbet,
În timp ce-a doua râs se chiamă?

0
@adrian-firicaAF
Adrian Firica
da,
dar am mai văzut acolo și Spărgătoarele de nuci.
fabulos.
nu mai țin minte cum o chema pe balerină, dar avea niște poante perfecte.
mi-a spart mințile.
a fost cel mai cumplit balet din viața mea Spărgătorul ăsta de nuci constănțean.
prin \'91 a fost, dacă-mi aduc aminte, baletul.
nu am alt termen, a fost fabulos.

0
@dan-noreaDN
Dan Norea
Să fie ,,epigrama,,-o poantă
Sau ,,poanta,, este epigramă ?
Prima să fie doar un zâmbet,
În timp ce-a doua râs se chiamă?
(Cornel Mărginean)


Da, este-o poantă epigrama;
Că-i zâmbet, râs sau chiar fiori
Depinde doar (și asta-i drama)...
De autori.

Domnule Cornel Mărginean, mulțumesc pentru felicitări!


Domnule Adrian Firică, din ce spuneți (un Spărgător de nuci fabulos, balerina cu poante perfecte, mi-a spart mințile), încep să am o bănuială: balerina respectivă v-a spart nu mințile, ci nucile. :)
Mă bucur că aveți amintiri atât de plăcute despre baletul constănțean. După opinii obiective, se pare că și astăzi este cel mai bun din țară, cel puțin dintre orașele de provincie.


0