Poezie
am să mușc din tine
2 min lectură·
Mediu
muzica e mai rea ca oricând/ afară e numai frigul și el e
acru, e lepros și e mort/ înăuntru sunt eu/ sunt viu dar nu mișc sunt
treaz dar nu clipesc/ înăuntrul meu e gol/ eu sunt
acolo/ unde e pustiu
și e rece
alerg pe stradă și îmi ascult răsuflarea caldă/ o umbră îmi
zgârie gleznele/ știu că alerg degeaba/ într-o zi mă
împiedic de tine/ zăpada e rece/ totul ni se pare
absurd/ e ca și cum am fi un singur
atom
noi putem scrie orice/ despre iubiri deci nu
despre noi/ ne regăsim în gara dinspre
colțul orașului/ acolo unde becurile galbene
se strecoară sub hainele noastre/ sub noi
arde un nor de flăcări
beau muzica asta și ascult vinul ăsta/ e ca și cum
aș înghiți arbori/ după colțul blocului stă un șarpe murdar
el îmi așteaptă măruntaiele/ în timp ce cana asta din
tablă începe să tremure pe masa lipicioasă/ eu
sunt beat și tu mai naturală decât te-ai știut
vreodată/ ești tot acolo iar eu sunt
departe/ din nou șarpele de la colț/ vecinii mei
îi aruncă resturi și l-au poreclit Tomberon/ dinspre el
se mai aud zgomote/ ele intră prin fereastra mea întredeschisă
de la parter/ el se ridică și se apropie/ îmi
zice
azi ești cu mine/ îl privesc/ lângă el e
căldură/ îmi zice
come as you are
un trup exact ca al meu stă în spatele blocului
lumea vine/ privește cum îmi dau sângele
eu țip și nu înțeleg/ de ce
unor iubite care mă vroiau mort/
le pare rău
044.684
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dan Mureșan
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 261
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 34
- Actualizat
Cum sa citezi
Dan Mureșan. “am să mușc din tine.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-muresan/poezie/1830145/am-sa-musc-din-tineComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Absurdul aleargă prin poezia ta împreună cu frigul “acru, lepros și mort” în căutarea pustiului din tine, care încremenește viul într-o inerție existențială.
Ființa e redusă la “un singur atom” într-o viață prin care se mișcă agresiv umbrele.
O poezie ca un hit, sonoritățile ei îți rămân impregnate în suflet.
Ființa e redusă la “un singur atom” într-o viață prin care se mișcă agresiv umbrele.
O poezie ca un hit, sonoritățile ei îți rămân impregnate în suflet.
0
Simt că-n sufletul tău o durere mare mușcă din tine și că șarpele de la colț te pândește iar tu i-ai dat doar trupul și sângele din el.Țipătul tău e parcă strigătul de chemare al iubirii ce aștepți să-ți bată-n geam,să alunge \"frigul acru,lepros și mort\"
0
o voce densa si multipla care desfasoara în game variate si profunde o melodie a sentimentelor ,în registru boem,noctambul,visator,romantios purtat de o stare de gratie pasionala,poetica
0

ți-aș sugera câteva mici modificări. sper să nu te superi pentru îndrăzneală (2-3 cuvinte de scos ici colo, pt. un ritm mai bun):
- \"muzica e mai rea ca oricând/ afară e numai frigul și e
acru lepros și e mort/ înăuntru sunt eu/ sunt viu dar nu mișc sunt
treaz nu clipesc/ înăuntrul un gol/ eu sunt
acolo/ unde e pustiu
și e rece\"
- \"alerg pe stradă și îmi ascult răsuflarea/ o umbră îmi
zgârie gleznele/ și știu că degeaba alerg/ într-o zi mă
împiedic de tine/ zăpada e rece/ totul ne pare
absurd/ ca și cum am fi un singur
atom\"
- \"putem scrie orice/ despre iubiri deci nu
despre noi/ ne regăsim în gara dinspre
colțul orașului/ acolo unde becurile galbene
se strecoară sub hainele noastre\"
- \"beau muzica asta și ascult vinul ăsta/ ca și cum
aș înghiți arbori/ după colțul blocului stă un șarpe murdar
care-mi așteaptă măruntaiele/ în timp ce cana de
tablă începe să-mi tremure/ eu
sunt beat și tu mai naturală decât te-ai știut
vreodată/ ești tot acolo și eu sunt
departe/ din nou șarpele de la colț/ pe care vecinii
l-au poreclit Tomberon/ se ridică și/ se apropie îmi zice
azi ești cu mine/ îl privesc/ lângă el e
căldură/ îmi zice
come as you are\"
- \"un trup exact ca al meu stă în spatele blocului
lumea vine/ privește cum îmi dă sângele
și țip și nu înțeleg/ de ce
unor iubite care mă vroiau mort/
le pare rău\"
ah, și aș inversa strofa 3 cu 4. iar titlul e \"come as u are\", cred :D