Dan Mitrut

sunt cateva momente cu adevarat magice:

strecurarea ferestrelor inauntru si ruperea dramatica a peretelui rosu (ce e asta, camera de cromato-terapie?)spre lumea vie.

si cu toate acestea ferestrele sunt ermetice, doar umbra e lasata sa umble pe afara.

iluzie sau nu... ferestrele ofera poteci naravase, prinse in haturi si calesti imbietoare. unde duc astea? spre nicaieri sau spre libertate?

a doua varianta pare mai plauzibila. in trup sau in duh, neputand rezista luceferilor ce o cer, fiiinta taie zbor prin zid.

\"Prin zid\"-ul final pare putin aruncat din luna, dupa cum putin sofisticata constructia cu repetitie \"sa nu zici ca nu ti-am...\"

trebuie sa remarc perceptia subtila la nivel de simbol geometric si transpunerea poetica.

drept care eu te felicit.

Magul

mie imi place pictura:

\"viata e doar o tusa
de violet pe-un cer caramiziu\"

am desenat-o mai devreme in Photoshop si ,crede-ma, face toti banii.

trebuia sa scrii cale fara cale

asta pentru ca taoismul filosofic la care avem noi acces nu e cale, ci filosofia, partea vazuta a practicii unei cai.

pentru taoismul practic, fie si o exprimare poetica cum e aceasta e o spunere academica.

\"Și în cădere, să mă răstignesc
de-a lungul uneia din ele
ca o lacrimă pe o strună
vecinic cu efemer gravidă.\"

nu inteleg rostul acelui \"cu\" in propozitie, cred ca e o greseala de tastare

\"însărcinată de inestimabilul nucleu al nimicului,\"

mi se pare o constructie sofisticata fata de urmatoarea:

\" ca un strop ce și-a rupt cătușele \", care debordeaza de libertate si de dinamism.


nu stiu ce ai citit despre daoism, nu prea apar elemente ale daoismului filosofic: principiul celor cinci elemente, principiul Yn-Yang, principiul Wu-wei si Li

apare lipsa de scop, dar nu e completata de tinta acestei atitudini.

apoi acel aparent \"nimic\", putin convingator.

e laudabila cautarea prin aceste gradini inefabile, prin ccare eu sper ca autorul va mai poposi.

Mag

la multi ani, Liviule!

tu ai o problema. daca nu iti cioparteste nimeni poemele, o faci tu singur. asta pana la un anumit punct poate parea exigenta si dorinta de a scrie mai bine. de la acel punct incolo da in altceva. sper ca stii in ce anume.

automutilarea asta instituita ca tehnica trece dincolo de incisivitate. e interesanta si te caracterizeaza. stiu, pastravii inoata bine contra curentului, dar mereu e un urs acolo sus, specialist in a-l prinde drept intre masele.

poate sa te inspirat Amazonul care uneori curge in sens invers?

despre poeme: o singura picatura e suficienta sa sugereze ploaia. nu e nevoie de tot taifunul. na, acum daca tu te autocaracterizezi, noua nu ne mai ramane nimic de torturat in poemele tale.

ultimul mi se pare caduc: sa fii atat de singur incat sa nu iti mai simti singuratatea... hmm

cel cu toamna seamana cu o reclama de publicitate: parca gasesc in el o ironie amara, ca in toamna asta pe site multi au incercat sa scrie haiku.

\"coapsele ei nedezlipite
cum doua pagini
parfum de carte tanara \"

aici nu inteleg pe acel \"cum\". seamana cu o piuneza. sau poate sa se subanteleaga un \"sunt\"? \"cum sunt doua pagini\".

asta cu precizia pana la cinism tine mai mult de metrologie decat de arta poetica. e buna observatia ta. eu sper sa nu ajungi acolo.

in fine, cu erotika... poate cel mai erotic poem din toate e primul.

mie imi place la tine urmatoarea faza. cand te apuci de scris parca pornesti la razboi.

am o curiozitate prieteneasca: cu cine?

in rest, sa ai sanatate si implinirea macar a unui vis din toate cate nu-ti dau pace.

Magul

totul curge firesc asemenea toamnei ce ne impresoara de pretutindeni.

multa respiratie si simplitate, cu pervazul care canta, nuante amurgite care se hranesc din pieptul aceleiasi culori, cadelnite de ceruri si pe final fuziunea in masa dintre el si ea.

da, e o lume intreaga aici, aproape de spiritul anotimpului, o altfel de renastere, una a aurului statornic, din aceeasi substanta cu melancoliile si bucuriile noastre.

verdele de rai e acum muscatura, pentru ca alta stare de fire dainuie, peste vointa noastra, a pasarilor si a arborilor.

frumos. e frumosul fara cuvinte pe care nu il poate atinge nici un comentariu, departe de abstractiunile mentale in culori de papagal, pe care le citesc in ultimul timp.

si ce daca e toamna? uite asa!

Nu culturile sunt diferite, Nicoleta ci imaginea pe care diferenta specifica o creaza in mintea noastra. mintea face aceste diferente.

in esenta, daca te-ai lasa dusa de cautare, vei vedea ca la un moment dat aceste diferente se estompeaza, lasand loc luminii si intelegerii.

spiritul poeziei este unul universal, zic eu. cred ca personalitatea poeziei anului 2000 se potriveste de minune cu poezia japoneza macar din doua perspective. una ar fi ca poezia actuala isi cauta identitatea, speculand mai mult sau mai putin intre carnea cuvantului si sangele ideilor. ori poezia orientala are descoperite aceste nelinisti. a doua perspectiva ar fi cea a claritatii mentale si conciziunii exprinarii, ce tin mai mult de fiziologia scrierii decat de curent sau stil. unii au parasit modernismul fara sa construiasca ceva autentic in loc. altii au ramas in el autosuficienti. unii experimenteaza, obsedati doar de ideea de xperiment...

cred ca poeziei actuale ii lipseste acel par in jurul caruia se roteste funia. daca inainte, funia si parul erau anumite rigori si canoane impuse exprimarii, acum cred ca tine de puterea celui ce scrie sa si le gaseasca. si aici gasesc poezia japoneza ca un eventual exemplu.

nu suntem ridicoli experimentand pe hai-ku, ci prin ignoranta de a nu cauta sa aflam de unde se trage si la ce foloseste, asa cum bine zici tu. acolo e invatatura de tras pentru poezia actuala. un scriitor care nu sondeaza si se inchide in egoismul propriilor metafore nu e de ajutor nici siesi nici celorlalti. inseamna ca habar nu are de misiunea lui.

nu te speria de scamatorii lingvistice. incercarea e dovada ca acest fel de exprimare al poeziei orientale nu lasa sa se treaca pe langa el cu indiferenta.

cautarea in afara trebuie sa respecte legile celei de dinauntru.

Magul

eu sunt gata.
crezi ca sunt pe masura ta?

cu respect, Mag

un critic literar asta si face: cauta prin cadavrele textelor si ale mintilor.

spre nefericirea nepotilor care ar vrea sa joace, poate, mingea cu el.

scuze, care poet?

a vorbi despre dexteritate poetica in hai-ku... mi se pare inoportun si asta pentru ca acest fel de a scrie se imbina in mod organic cu un anume gen de traire spirituala. in perioada Muromachi (1392-1603) era in mare voga o anumita atitudine a celor ce scriau haikai. erau fie calugari zen, fie budisti practicanti dyana. nu e vorba de vreo dexteritate literara ci de una mult mai profunda, e vorba de limpezirea mintii si a sufletului pana la starea in care cuvintele isi recapata sensul original, primar. ei practicau un anumit gen de meditatie, numit ki-no-getsu, provenita din meditatia chineza taoista. exprimarea lor exterioara poetica era un efect al acestei meditatii, oricat ar parea de paradoxal.

apoi ca sa stai la taifas cu poezia japoneza e musai nevoie de cateva cunostinte de limba si scriere.

a intelege mecanismul scrierii, orientale, el insusi o poezie....

credinta mea e ca in poezie trebuie sa cobori in sufletul tau, nu in al altora. acolo e ceva de descoperit dincolo de orice acumulare culturala.

Mag

na, uite, am poposit si eu cu mare placere la acest text care m-a impresionat prin sinceritate:
\"in fond nici mie nu-mi inteleg
toate faptele si gandurile
si totusi ma iubesc la fel de mult\"

\"buzunarele pline de soareci
si intai de toate umbra
mai neagra mai incapatoare\"

\"poezia a inceput cu o bucata
din song of myself scris unei iubite
pe care voiam s-o sun\"

e un stil de a scrie ce picura exact pe strunele inimii mele, pentru ca exprima putere. ]

\"nu stiu, poate ca o sa radeti
dar nu mai mi-e frica de moarte\"

aici poate acel \"mai\" rupe forta ultimului vers (parerea mea). uneori topica inversata pentru mine e o sperietoare. mi se pare ca seamana cu gheata care se topeste sub talpi (topica inversata):-)

mi-ar fi foarte usor sa lucrez un comentariu livresc. finalul crestin (voit sau nu :-) )m-a dezarmat. las luciditatea la o parte pentru un text mai prost si raman aici in re re re citire.

cu respect, Mag

va multumesc pentru trecerea prin ultima lectie de origami.

pentru Sanda: nu exista un mister al orientalilor. daca se poate vorbi de o taina a lor ea e adresata intregii planete.

uite asa origami a devenit un adevarat mestesug, iar practicile traditionale de sanatate sunt recomandate de OMS tuturor oamenilor indiferent de discriminare. artele martiale, ikebana si lista ar putea continua.

pentru mesajul purtat prin mine (deci afectat de subiectivismul inerent) de la aceasta lume, ca elev al ei, va puteti reintoarce spre citire la un personal de-al meu numit \"Amintiri?\"

multumesc si Liviului pentru rabdare. povestirea nu e a mea, e transmisa de maestrul Wang.

in curand, o sa pastrez linia aceasta prin haiku si tanka si, eu stiu, zmeie de hartie, kimono-uri.

cu prietenie tuturor, Mag

ultimul comentariu e chiar gratuit.
nimeni de pe poezie.ro nu este nici Basho si nici haiajin.

ceea ce faci aici Liviu nu se mai numeste critica.

iar din ceea ce am citit mai sus sunt chiar poezii reusite.

de ce te stradui sa dai cu parul cand chiar nu e nevoie?

ma mahneste atitudinea ta. e de neinteles. nici un coleg de pe poezie.ro nu merita un asemenea tratament, indiferent care este nivelul atins in scrierile personale.

si repet: de ce afirmatii categorice?

cu respect

Liviu, Haiku-ul e o poezie prea scurtă pentru ca spatiul oferit de lipsa cuvintelor să se acopere de desteptarea în cititor a tuturor celor nespuse.

În esență, cuvintele lui Okanishi Ichu, citat de Blyth, pun punctul pe i: “Împreunând ceea ce este cu ceea ce nu este, obținem un vers de vie, fremătătoare libertate. Acesta este adevăratul haiku.” Se accentuează aici o coincidentia oppositorum, eternul scandal pentru raționalistul îngust și sectar refuzând “gnoza” sensibilității deschise integral, unde termenii antinomici se împacă printr-o ciudată simbioză săvârșită prin redarea cât mai acurată, mai sesizantă a faptului concret înregistrat cu candoarea și prospețimea ochiului unui copil, însă pe fundal cu o anumită patină, aș zice, de atemporală vechime. Simțind până în rădăcini poemul lui Shoba: “Zvâcnind nainte, napoi / rândunica își lunecă umbra / pe poarta bătrână”, și mai ales incomparabilul: “Doar atât – încredere. / Nu se scutură petalele trandafirului / tocmai așa?” creionat de Issa, ne aflăm dintr-o dată într-o profunzime misterioasă, yūgen, care nu are însă nimic supranatural, care se încadrează perfect în viața noastră obișnuită, toți sugerându-ne, căci acest lucru nu poate fi decât sugerat, existența unei frății, unei comuniuni indisolubile între tot ce există și noi înșine, ne integrează într-o unitate infinită și nesecată ce ne destăinuie că “suntem poeți în măsura în care trăim pur și simplu” .

ia te uita!!!

de data asta mai aproape de traditie, Nexus scoate o pasarica de toata frumusetea :-)

un gest reflexiv si o imagine finala.
e mai mult o intoarcere spre sine, la gestul adamic al numirii Cosmosului.

redenumit pasare, imposibilul coboara din abstractiune pura in zbor. astfel intrupat, ma gandesc la condorii care traiesc pe muchia imposibilului pe piscurile infipte in cer ale Anzilor, la Icar si Dedal si de ce nu la aripile lui Vlaicu.

pe acesta din urma imposibilul l-a rapus. imposibilul devenit posibil cere uneori jertfa suprema.

\"rauile lunii\", aspect al imposibului. raurile luminii. superba imagine.

la mai multe Nexus. samuraiul poet trebuie scos la lumina.

Mag, cu respect

da, imaginile lui Horia sunt superbe. poate nu atat in spiritul haiku, ci ca putere de sugestie.

fiecare text in sine dezvaluie o alta poveste despre toamna, ca o poarta deschisa spre lumina si culoare. intre verdele inchis si auriul coborat din soare in tiparul frunzelor si al ierbii,

basmul cu Verde Imparat si zmeul care, cu Geea si balaurul serpuind aduc un plus de caldura intregii constructii.

in adevar, clipe de incantare, mai aproape de minunea toamnei.

felicitari Horia!

deja se comenteaza aici deja o forma mai complexa de exprimare artistica, nu doar poezia.

imaginea completeaza cuvinte lipsa sau idei ce cuvintele nu le-au mai putut surprinde.

lumina aceea lichida poezia nu ar mai fi vibrat poate la fel de puternic in inimile cititorilor. spun poate, pentru ca, na, gusturile nu se discuta.

o consider o forma frumoasa de impartasire a poeziei, dar care deja trebuie slefuita.

felicitari!

multi ani si sanatosi, Cosmine.
restul vine...

cu siguranta dragii mei, ciresele acestei veri sa va umple teiul inimii de...fragi.

din lumea basmului, EU