despre tanka

“Kami no ku” înseamnă pentru tanka o împărțire impusă de tehnica veche, adică „versurile de sus”, tristihul inițial de 5+7+5= 17 silabe, iar distihul final 7+7 silabe sau “versurile de jos” „shimo no ku” apare ca distinct din cauza cesurii obligatorii după al treilea tristih, apărut în perioada clasică Heian. Atunci predomina stilul poemului dialog „mondo” în care îndrăgostitul adresează o poezie partenerei și primește o replică similară. La Hitomaro, spre exemplu, cineva compune inceputul unei tanka, lăsând altuia sarcina de a o completa. La început era o dovadă de dexteritate, acest joc devenit ulterior o adevărată competiție între poeți. În povestirile lui Yamato, atribuite doamnei Ise (sec. al X-lea), apare un astfel de exemplu. Un personaj compune primele trei versuri, anunțând că îi va fi greu să îl ducă la desăvârșire: Ciuta care stă O zărești în valul Din largul mării? Cineva îi răspunde: Munții întomnați se-arată În oglinda apelor. Sau: Se plantează orez- Undele râului Saho Sunt zăgăzduite. Răspuns: Atunci când lanul va da rod N-ai să-l împarți cu cineva? Se ajung chiar la răspunsuri paradoxale, aparent fără legătură cu tristihul inițial. Vestitul jurnal al doamnei Sei Shonagon, „Insemnări de căpătâi” conține două mostre .I se prezintă distihul final și i se cere să compună începutul. Unul dintre ele e trimis de sfetnicul Kinto prin sol (cap. 99): Îmi pare că sunt O boare de primăvară. Răspunsul primit este pe placul curteanului: Din cerul înghețat Se-mprăștie fulgi- În chip de petale de flori. Toate acestea reprezintă așa numita „tanrenga” sau renga scurtă. Acest termen figurează într-o rubrică din Kin’ yoshu (Culegerea frunzelor de aur), începută în 1124 d.H. și terminată în 1127 d.H. Aici mai mulți poeți au compus până la 1000 de semi-poeme în lanț care se constituie într-un tot unitar, o suită armoniosă de verigi metaforice.