Deznaște-mă departe de aceste zbateri, goale și futile
De la naștere la moarte,
măsoară-mi viața, nu în zile
Măsoară-mi viața în foi de calcul inutile
În gânduri ostile, seci și infertile
În
Cârpește-mi filozofia ca pe niște galbene izmene
Stomacul, în continuare, își năzuiește pita
În clipocit de versuri nemuritoare și eterne
Ce-i pasă dânsului de-i Domnul Rimă sau Nichita?
De la
Adoarme-mă la loc, în brațele tale, moi și blânde
Să uit durerile de azi, în numele speranțelor de mâine
Uita-mă la sânul tau alb, sarută-mă pe pleoape
Ca într-un feeric vis, de boschetari săraci,
Între banalitate și cinism
Îmi dau orele de neînlocuit
Pe pâinea ce-o pot înlocui oricând cu apă,
Aceeași apă în care mă scufund
Și care mă îngroapă,
Forțându-mi pleoapa transparentă
Peste
Nu-i nicio diferență între cocioabă și vilă
Când însăși chimia creierului ți-e ostilă.
În ocna mea, cu Netflix pe fundal, la relaxare silită,
Ce mai contează de-i carne sau pâine cu viermi,
Suntem canioane ce se-agită
Prăpăstii fără de lumini
Și-n lumea noastră pietruita
Suntem străini
Sunt știrbe vârfurile noastre
Ne-au măcinat furtuni
În vârful culmilor albastre
