Poezie
Poveste cu doua stanci
-Pentru ea ...-
2 min lectură·
Mediu
Suntem canioane ce se-agită
Prăpăstii fără de lumini
Și-n lumea noastră pietruita
Suntem străini
Sunt știrbe vârfurile noastre
Ne-au măcinat furtuni
În vârful culmilor albastre
Suntem nebuni
Pe noi dorm codrii fără viață
Se-ascund cadavre de mamuți
În fiecare dimineață
Suntem pierduți
Cad punți la orice tulburare
Și niște munți sunt între noi
Nu mai există vre-o iertare
Că ne-am pierdut pe amândoi
Nu bate soare printre creste
Sunt chipurile în zadar
Doar umbra inimii dă veste
Că vom fugi de la altar
Nevinovați de propria crimă
Doi munți în lumea asta mare
Mereu vei fi o anonimă
Mereu voi fi un oarecare
Din tot ce-a fost, din tot ce este
N-a mai rămas nimic de spus
Doar titlul pentru o poveste
Când personajele s-au dus
Nu mai există vre-o credință
Golgota nu e pentru noi
Doar crucea e o biruință
Ce se îneacă în noroi
Azi doar sfârșitul se arată
Să nu mai râzi, să nu mai plângi
În noi e-o inimă de piatră
Ce bate pentru două stânci
***
Prea ne lovesc minerii
În aurul murdar
Și ne dedăm durerii
Involuntar
Adio mie. Adio ție
Adio tuturor
Închei această poezie
Și te iubesc.
Nepăsător.
(Pentru o fată specială - 27 . 09 . 2011)
007
0