Deznaște-mă
Deznaște-mă departe de aceste zbateri, goale și futile De la naștere la moarte, măsoară-mi viața, nu în zile Măsoară-mi viața în foi de calcul inutile În gânduri ostile, seci și infertile În
Năzuința pitei
Cârpește-mi filozofia ca pe niște galbene izmene Stomacul, în continuare, își năzuiește pita În clipocit de versuri nemuritoare și eterne Ce-i pasă dânsului de-i Domnul Rimă sau Nichita? De la
Boschetarii plutitori
Adoarme-mă la loc, în brațele tale, moi și blânde Să uit durerile de azi, în numele speranțelor de mâine Uita-mă la sânul tau alb, sarută-mă pe pleoape Ca într-un feeric vis, de boschetari săraci,
Poem Prostesc
Între banalitate și cinism Îmi dau orele de neînlocuit Pe pâinea ce-o pot înlocui oricând cu apă, Aceeași apă în care mă scufund Și care mă îngroapă, Forțându-mi pleoapa transparentă Peste
Ostilități interne
Nu-i nicio diferență între cocioabă și vilă Când însăși chimia creierului ți-e ostilă. În ocna mea, cu Netflix pe fundal, la relaxare silită, Ce mai contează de-i carne sau pâine cu viermi,
Poveste cu doua stanci
Suntem canioane ce se-agită Prăpăstii fără de lumini Și-n lumea noastră pietruita Suntem străini Sunt știrbe vârfurile noastre Ne-au măcinat furtuni În vârful culmilor albastre