Convorbire

- Minți, mă minți! Nu poate fi adevărat! - Te rog... Nu te iubesc, deși mi-ai plăcut. Nu, nu mă înțelege greșit... - Ești un porc sinistru! - Te rog... stai să-ți explic... ce a... - Nu mă mai interesează. De ce a fost așa? Îți bați joc de mine! Știu că urăști expresia asta, nu-mi pasă. Nu înțelegi că eu sufăr? Tu nu poți să nu mă iubești! ...să nu mă mai iubești. Nu ai dreptul! - Nu, greșești. Eu... nu, accentuez – NU te-am iubit vreodată! - Porcule, nesuferitule! Mi-ai trimis niște mesaje așa de frumoase... Nu ai cum să nu mă iubești! Știu eu, intuiția mea feminină îmi spune că m-ai iubit și mă iubești în continuare. Acum doar mă minți... - Nu te-am iubit niciodată, a fost doar o ambiție de-a mea prostească să te am. - Victor, taci! Nu vreau să te mai aud. - Carmen. - Taci, taci... tot ce scoți din gură e minciună... Nici măcar nu știu de ce mă minți că nu mă iubești. De ce, Victor, de ce? Deja începuse să se enerveze. Doar culoarea buzelor trecea de pragul tragicului. - Carmen, nu fii copilă!... Și el era șocat de reacția ei. Se bâlbâia, nu știa ce să-i spună. N-o văzuse în trei ani de când erau împreună niciodată plângând. S-a oprit din plâns și Victor a încercat să articuleze două silabe. - Car-men... - Taci! Þi-am zis să taci dracului, porcule! Ipocrit fățarnic ce ești! Fiu de curvă! Blestemată să fie mă-ta că te-a adus pe lume! Să vă duceți direct în iad amândoi! - Calmează-te, te rog... Nu știa dacă să o roage, să o implore, să țipe la ea, să fie calm, să vorbească tare sau încet... Era șocat de cum se comportă. - Bine Victor... S-a apropiat încet de canapeaua pe care el se așezase și i-a atins ușor buzele cu degetul: Bine, dar taci... Vorbea misterios, încet. Trecuse în altă stare. Parcă era în transă, se uita fix în ochii lui în timp ce-i șoptea taci, taci, taci... Si-a pus o mână în jurul gâtului lui, după ce i s-a așezat în brațe. - Victor, tu n-o să mai vorbești niciodată...!...șșșt - ... - Da, trebuie să taci...șșșt... - ... Brusc și-a desfăcut cordonul de halatul de baie și a rămas nudă în brațele lui. În uimirea lui ea învârtea pe deget un capăt – tic nervos. A tras încet tot cordonul și a înfășurat gâtlejul lui Victor. - Nu mă iubești?... șșșt, taci Victor, taci! A strâns cu putere cordonul sugrumându-l. - Ce fa... - Tu doar taci! - Nu... ught... Car.. Se zbătea încercând să articuleze cuvinte și să ia o gură de aer. Dădea din picioare și bătea cu pumnul în pat... ca la box. Încerca să-i împingă mâinile, să se elibereze, dar miniona de peste el îl avea între picioare și cu mâinile strângea din toate puterile. ......................... După zece minute de lupte, Carmen era tot călare pe el și strângea cu toată forța, deși îi tremurau mâinile. Victor, cu fața stacojie, avea toate venele capului umflate...expresia Morții. Un amestec straniu de disperare, frică, durere și neputință i se citea pe chip. Ochii ieșiți mult din orbite, privind în gol, și paloare feței dădeau o înfricoșătoare imagine... - Victor, ți-am spus că tu o să te duci dracului. Sper ca în iad să te zvârcolești mai mult decât ai făcut-o acum! Credeam că n-o să mai mori, împuțitule! S-a ridicat și cu privirea fixă s-a îndreptat spre bucătărie. Când a revenit, avea într-o mână ciocanul de bătut carne și în cealaltă un prosop. A pus prosopul peste fața mortului. A ocolit canapeaua și s-a apropiat de picioarele lui. Cu ciocanul a început să-l lovească în ouă. - Porcule, n-o să mai înșeli niciodată pe nimeni... n-o să mai ai cu ce! A lovit cu ură timp de câteva minute, fără să obosească măcar, cu o satisfacție vădită pe față. - Þi-am promis că ți le sparg dacă vrei să mă înșeli! A ocolit canapeaua, îndreptându-se spre cap. Cu același ciocan a început să lovească prin prosop maxilarul, gura, fața mortului. - Taci, Victor, taci!...