Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Adam avea multe

1 min lectură·
Mediu
Am visat că aveam un singur
deget,
La o singură mână.
Un singur os la un singur
picior, stâng.
Un singur ochi și o singură
ureche.
Probabil le pierdusem în larg,
oricum nu-mi foloseau la nimic.
Și acelea pe care le aveam
cred că erau prea multe,
oricum nu-mi foloseau la nimic…
De mâncat mâncam cu gândul,
De mers mergeam cu gândul,
De scris era suficient să visez.
Și acum e la fel: un singur deget am:
îl înmoi în supă și mănânc,
îl înmoi în cerneală și-l folosesc pe post de pană.
Un singur deget am, cu care arăt,
și îl ascund.
Un singur picior, cu care pot să sar.
Un singur ochi, cu care pot să ochesc.
Și o singură ureche, pe care nu o mai găsesc.
Oricum nu-mi folosesc.
Și acestea, pe care le am,
Cred că sunt prea multe,
Oricum nu-mi folosesc la nimic…
De mâncat mănânc cu gândul,
De mers pășesc cu gândul,
De scris e suficient să visez…
025027
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
164
Citire
1 min
Versuri
30
Actualizat

Cum sa citezi

Dan Lucian Stefancu. “Adam avea multe.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-lucian-stefancu/poezie/122504/adam-avea-multe

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

cand te visezi in saracia acestui unu, trebuie sa fii foarte bogat, gaseste-ti urechea oglinda si pune visul sa scrie, stie sa scrie, dupa cum se vede mai sus.
0
@andreea-0012325AAndreea
hei, te-am cautat si te gasesc in echilibru, desi te sprijini numai pe \"unu\" (fie el adevar, crez, principu... cum vrei sa-i spui: \"de scris e suficient sa visez\"!): se \"citeste\" ca esti \"unul\" (din cei multi) dintr-o bucata! :) sa stii ca, totusi, nu-s asa pornita impotriva divinitatii...
0