Dan G. Dediu

„aș spune ceva la urechea unui copac”

„aș tăia liniștea cu fierăstrăul”-God, no!

Cam tot poemul e un mixaj Naum-Stănescu, tu nu spui absolut nimic.

Găsește-i un titlu mai periculos, fără f*t*t și alte alea, că mie unul mi se pare un text isteț, destul de metafizic așa în esența lui(șic!), și titlu ăsta ar putea să sune cam ceva de genu:nu credeți chiar tot ce e în text, eu sunt doar un tip cool și atât, o mai dau uneori la mișto și poate chiar îmi iese dacă vreau...de altfel, mai toate textele tale din ce am citit par cam așa, cu un fel de paravan să acopere gravitatea și tristețea.
Which is kind of sad. Acceptă-te așa cum ești, în texte mă refer, lasă și caterinca dar și tristețea și etc atunci când ea egzistă.
și mai bine prrraaa ca Ak 47!

Textul ăsta l-am scris pe tren în drum spre București și neavând foaie/pix, l-am repetat în cap de vreo câteva ori. Mi se părea mai ok recitându-l, deci s-ar putea să meargă ca audio/videopoem mai bine.
Sau merge și așa?

Whatever..:D..

Eu zic că e poezie, și e una destul de simpatică. Faza cu sângele în sertare îmi pare totuși cunoscută, de la un poem al lui Ion Gheorghe, nu mai rețin titlu.

Eu aș fi curios cum ai scrie fără Gargantua. Părerea mea că ai fluență și ai putea scrie niște texte mai largi, să înglobezi mai multe detalii, să scrii mai mult despre tine, despre ce te înconjoară, lucruri diverse.
Ai putea să dezvolți niște automatisme scriind doar așa, care ar putea să te limiteze cu timpul, dar mă rog, asta e doar părerea mea, asta e ce pot să zic din proprie experiență, că mă feresc să scriu după un tipar și e bine să încerci chestii cât mai variate, să îți permiți să te joci puțin.
Particular vorbind, doar despre textul de față, e un text plăcut, lejer scris, dar citindu-ți și alte texte îmi pot da seama că îți construiești tot discursul în jurul lui Gargantua și restul pare mereu ceva colateral, diluat.
Nu știu dacă ar trebui să renunți la el, dar poate să îl integrezi ca element surpriză, ca ceva secundar.

Cred că ai putea să schimbi titlu, să rămână litera p doar în text. Imaginile sunt conturate clar, se vede ceva, și strofa cu Mănâncă e destul de expresivă și se încheie ok, dar totuși parcă e senzația că ți se dă prea puțin, e cam cețos, asta la a treia lectură.
Am să mai revin cu o citire mai târziu, poate sunt eu prea în ceață acum.:)

Merci de comentariu. O să văd ce mai fac cu prima strofă.

E caraghios rău tare dacă e pe bune scrisoarea. Cred că una era dacă își exprima el indignarea sau nemulțumirea(și aia ar fi fost caraghios, da era neoficial), și alta să îți ceară oficial demisia pentru un simplu articol.
În mod normal, doar pentru scrisoarea asta, ar trebui să-l forțezi tu să-și dea demisia.

-„O literatură în care cei mai puternici debutanți ai ultimilor ani, Marius Ștefan Aldea, Dan Herciu sau George Asztalos sînt trecuți cu vederea pentru că sînt excentrici complexului editorial și mediatic specializat în crearea de mituri umflate cu pompa pe care să le vîndă pulimii e o impostură”.


-„O literatură în care scriitori de talia Danei Banu, a Ancăi Mizumschi, lui Eugen Suciu, a lui Viorel Mureșan ori a lui Ion Chichere, ca să dau doar cîteva nume din generații diferite, sînt nebăgați în seamă de establishment e o literatură de lăbari”.


Să înțeleg că pe ăștia enumerați îi cunoști tu..:))...Și pe ceilalți îi cunosc ei, și cam așa merge toată treaba, nimic surprinzător..

Mie îmi place de la ,,caierul gândului acesta nu-și recunoaște siajul,
punctuație în lumină sunt
păsările întoarse-n pământ.

și îmi amintesc și tac,
cum desene naive zboară spre tâmple,
copiii mei cum respiră, râd, fug, dansează,
și merg pe vârfuri când tati visează.
și îți amintesc și taci
câmpul rotund suferind pe sub maci\".
Sunt unele versuri care poetizează excesiv(\"în rănile cuvintelor femeia nu țipă\", urlă poeții fibrelor optice,
fire nerăsucite de cânepă sunt cromozomii clipei,\")eu unul aș fi preferat să fii mai simplu și prozaic acolo, dar probabil așa facem toți când ne poticnim, se activează automatisme și lecturi din urmă..și asta se vede din păcate...
Totuși un scris lejer și plăcut....

Merci de sugestie, dar rămâne \"cu_copaci\".
Cam în contradictoriu comentariu, nu te-a convins, dar ți-a plăcut punctual pe anumite zone.
Nu prea mă satisface că fiecare își alege (doar) câteva versuri, dar asta e...înseamnă că mai e de lucrat.
P.S:
Mihai, Allen Ginsberg e unul dintre poeții mei preferați. Totuși sper să nu se vadă asta prea evident, nu cred că ar fi un merit..

Nu pot să schimb cu pomi, pentru că nu îmi place cum sună sincer... \"cu_copaci\" e ceva asumat..chiar dacă poate zgârie puțin...dar țin mult la estetica unor cuvinte iar pomi nu îmi spune nimic(știu că sună ciudat...)
Și nu e niciun deranj, dimpotrivă...

Am făcut unele modificări între timp, de așezare în pagină /și am tăiat partea explicită din ultima strofă.
Sper că e mai curat acum.

“Marele Oraș”, “Cercul”...Tot textul e dominat de niște automatisme naumiene care se înșiruie, se înșiruie, pe alocuri seducător, dar fără vreo finalitate. Știu că e supărător un astfel de comentariu tronc, dar chiar nu văd ce aș putea să-ți spun constructiv.
Poate ce e mai vizibil și ai putea cumva schimba e acel “că“ din “Nu i se pare înspăimântător că vecina se vaită că nevăstuica i-a luat toate găinile“, în rest e construcția în sine destul de defectuoasă.

Sunt observații corecte.
Textul e destul de la cald. Am mai șters, am mai adăugat, acum cred că aș mai face unele modificări la ultima strofă și poate am să fac mai târziu, dar la ora asta nu cred că e cineva treaz să mi-l accepte așa devreme:).
Merci de comentariu. Ai descusut bine și ai punctat cu eleganță punctele slabe.
Pot să spun cu sinceritate că te mai aștept.

Mi-ar fi plăcut mai mult titlu:ai vrea să taci?:)) ca întrebare. Poate dădea mai bine agresivitatea.
În rest, ce pot să zic, e cam nasol, Alexandra(sau Emilia?!). Ai câteva greșeli de scris probabil din grabă=speri=comansează(corect cred că e comasează)=centrimetru=multimile ce caut spectaculos=
=dar multe alte greșeli de nu știu cum să le zic...uite de exmplu aici:„când aripile se ridică și urlă ca un cearșaf ridicat de vânt”-chiar n-ai găsit altceva să urle?cum urlă un cearșaf?!
Și mai sunt din păcate, dar ai și câteva versuri drăguțe cam cu tentă stănesciană, dar pe care le-aș păstra:„Lițele din care îți faci inele ca să te legi de lume
De în afară
Să te logodești încontinuu”
-„în urma șinelor cresc mereu dalii”

Și eu oscilez uneori între poezie și proză, dar chiar cred că ce ai scris aici ar da mai bine în proză, dacă mai dai puțin volum la unele detalii și puțin pitoresc.
Altfel, ca poezie, mai trebuie dat ceva mister, etc..Nu prea merge...

Cred că pe undeva e cam sec și descriptiv. Prea se explică toți pașii și se pierde puțin din poezie. Poate dacă s-ar mai tăia din legături și s-ar comprima altfel versurile, ar ieși mai bine, cred eu...

Da, și mie mi-a plăcut „caii suferă mai mult pentru că sunt mai mari” și „mi-ar plăcea mai mult călătoriile dacă n-ar trebuie să mă iau cu mine”.
În rest mai trebuie triat, legat, etc. E puțin haotic.

Interesantă explicația asta, cu eu să mă salvez prin el, și nu textul în sine. Dar privind așa, textul nu ar trebui să mai aibă nicio miză estetică, nicio miză în sine, doar o simplă descărcare, și atunci nu prea se mai încadrează în literatură.
Aici, părerea mea că e un control bun al limbajului, dar dintr-o nevoie de literaturizare se împinge delirul puțin spre extrem, adică toate imaginile astea risipite și greu de lipit între ele la un nivel logic au o oarecare poezie în ele prin sonoritate, plasticitate, dar în final, nu se transmite niciun mesaj, e totul destul de diluat, de unde poate și aspectul de suprarealism care nu prea există totuși.
Nici gând de asemănare cu Naum, unde imaginile se înșiruie halucinant, dar căpăta sens într-un final, par mecanismul unui ilogic intern, și nu unul fabricat.
Cât despre Ginsberg, e o referință care pur și simplu nu își are rostul aici, textul ăsta nu s-ar putea transformă niciodată în ceva similar cu poezia lui Ginsberg, care se remarcă în primul rând printr-o dinamică deosebită și o capacitate de a se dezvolta cu ușurință pe spații mari, de pildă în Howl, unde într-adevăr împrumută de la suprarealiști prin discontinuitatea limbajului și lipsa unei coerente care să imprime mai mult dinamism, dar sunt diferențe majore de abordare.
Poezia lui Ginsberg era concepută ca un manifest, ca un poem vorbit, aici se poate vorbi de unele similitudini între suprarealiștii vechi, dar cum am mai zis, textul ăsta nu se poate încadra în niciun fel deocamdată, decât ca un simplu exercițiu, doar dacă e urmat de alte texte și eventual cu timpul să le strângă cumva într-un poem mare.