Dan G. Dediu

Nu prea reușesc să înțeleg aici: „avea un vierme legat cu ață/
îl trăgea mereu înapoi și l-am vrut pentru mine”. Restul e ok, l-aș vedea puțin mai liber, scuturat de câteva simboluri care nu par gestionate bine și îngreunează la vizualizare/citire.

Marta, îți dau dreptate. Miza mare e acolo. Dar îmi place să alternez. Poate așa o să îmi găsesc mai ușor limpezimea.



Oana, alege tu pentru viitor. Bershka sau Pull and Bear?

E un mecanism destul de simplu: intri în mare, stai pe plajă la soare.:)Mulțumesc de semn.

Frumos. Nu ar suna mai bine „cum să-și țină aproapele aproape”?Pentru ritm, mi s-a părut că sună mai ok.

E mult mai cursiv și mai ușor de citit decât alte texte unde împodobeai excesiv. Per total, îmi place, deși abuzezi puțin de comparații/personificări. În strofa 2, de exemplu, sunt niște imagini frumoase, dar nu cred că le-ai calculat atât de bine.

Deci mai puțin flirtată, și mai mult filtrată. Cred că ar ieși ceva mai dubios.

Am să corectez mai pe dimineață, pe unde mai trebuie. Deocamdată, nivelul nu îmi permite să fac modificări prea dese/cheia marilor succese. Despre restul observațiilor, de fapt una și cam neclară, cum că ar trebui să îl mai spăl cu furtunul, nu știu sincer ce să zic. Poate poți să dai niște exemple în sensul ăsta.

Așa cum e acum, pare doar un exercițiu. Pentru că ai câteva imagini bune, dar mecanismele prin care textul e construit sunt foarte ivanesciene. Poate ai să îl recitești după un timp și ai să tai exact părțile astea:„Să ne imaginăm”, „Și poate întocmai” și în general părțile unde încerci să creezi atmosfera aia de poveste molcomă pe care o au poemele lui Mitrcea Ivanescu. Cred că ar putea ieși un poem bun, al tău 100%, dacă ai schimba puțin vocea (mai sobră cumva) și ai lăsa mai mult imaginile, prin consistența lor, să spună „povestea”.

„tăcerea mea e din coloane puternice
se înalță până la religiile tale ucise”-asta mi-a plăcut.

S-o iau pe rand. Prima strofă:
„Odată ieșiți din pasaj,
devenim mai ușori și
vântul ne poartă printre
mormane de blănuri
îngrămădite una într-alta,
colcăind de căpușe, poate și
nostalgii. Dar ce căldură
căldura din oase când
trecem de ele, căutând
punctul unde să ne găsim
greutatea dintâi”.
Vornind strict de ritm, aici e o poticnire:„colcăind de căpușe, poate și
nostalgii.”
Cred că ar merge mai bine o enumerație, colcăind de căpușe, ?(cuvânt), și
nostalgii.” Sau fără poate.
Dar ce căldură-
căldura din oase când>>. O simplă liniuță..:). Pentru că în strofa 2 sunt vreo 3 întrebări una după alta și încă o întrebare ar face textul puțin prea declamatoriu și bombastic, dar o simplă liniuță cred că e utilă pentru ritm și delimitare.
Strofa 2-
Partea cu eu-tu e cam inutilă.
Ultima strofă îmi place integral.

Poate eram puțin iritat aseară, dar mi s-au părut neclare comentariile. Balast nu îmi spune mare lucru, cu atât mai puțin plictis de panteră neagră. Al doilea comentariu al tău e mult mai franc și la obiect, ceea ce mie îmi convine, atâta timp cât simt că e sincer.
Totuși, ai subliniat jumătate din text ca fiind „balast”. Înseamnă că nu înțelegem la fel cuvântul ăsta, și atunci cred că am fost îndreptățit să cer o explicație. Nu am să explic ce am scris, pentru că ar fi de cacao, dar fără ce ai șters tu nu poate exista un text, poate vreo două haiku-uri simpatice.
E foarte posibil să nu exprime ce am vrut eu, să fie scris prost, dar atunci nu am pe ce esențial să mă mai concentrez, din moment ce esențialu e garbage.
Din comentariul lui Alex, deduc că și el e de acord cu tine în mare parte, doar că e mai diplomat:) și a reușit să mai găsească și niște versuri de Doamne-ajută.
Nu m-am supărat, doar că nu îmi plac comentariile superficiale și cuvintele aruncate aiurea în grabă.

Pot să accept că ar fi un text prost și chiar straniu, dar comentariile ăstea-s tâmpite rău, cel puțin din al doilea nu am înțeles nimic.

Se poate scrie poezie și prin transparență, dacă e bine făcută. Ultima parte a comentariului tău nu prea am înțeles-o, cred că e mai mult viziunea ta despre cum ar trebui să arate poezia, credeam că e limpede că aici nu am intenția să „poetizez”.

Când spui „Era atât de supărat, atât de supărat” se vede că vrei să închei cumva, dar nu e un final tocmai firesc. Într-adevăr după a 2 lectură pare puțin suspendat, dar ar putea rămâne și așa cum e acum, doar că trebuie lucrat începutul, partea cu „râsul zguduia masa, zguduia sandala”, acolo e stângaci formulat, și acolo ar putea fi întregul farmec al primii părți dacă știi s-o exploatezi, și cred că mai trebuie să dai volum, puțin dinamism la următoarele 2.
E doar o părere. Depinde și de tine cum vezi, și dacă poți să reconstruiesti acolo unde trebuie.
P.S- fornetti în loc de forrneti.

Gombrowicz se joacă de-a literatura, și chiar și atunci când se joacă are o gravitate metafizică, nu prea văd nimic din Gombrowicz aici, poate doar prima parte în care încerci să vorbești despre tine cu oarecare dezinvoltură prin altă voce, dar mie mi se pare partea cea mai poticnită și greoaie începutul.
Pe final mi-a plăcut puțin, cu jertfa și monstru, parcă ești mai cursivă și credibilă acolo.

Mă interesează în momentul de față, cât e cald. Chiar dacă am zis „dă-l naibii”:D..
Am să decid mai târziu dacă merită păstrat sau rămâne doar un exercițiu. La întrebarea ta de ce, răspunsul e că nu am găsit încă formula potrivită, ca să tăi pe spații mari, părerea mea că trebuie să ai mult exercițiu și rutină, altfel ar putea arăta mai rău decât e acum. Dacă se elimină și tensiunea și emoția de care vorbeai, textul rămâne și prost scris și fără stare.

Și ăsta e un poem frumușel, are destulă vână și răutate. O singură obiecție:în loc de să rup din voi carnea fâșii aș lăsa să rup din voi carnea până la os. Sunt unele cuvinte pe care le folosim pentru ritm și plasticitate, și să rup din voi carnea ar fi sunat într-adevăr cam sec, de unde vine fâșii ca o prelungire firească, dar mie îmi exprimă mai multă răutate să rup din voi carnea până la os, sau să mușc din voi carnea până la os decât varianta ta, pentru că ai nevoie de un contrast puternic=rautate/animalic să rup din voi carnea fâșii vs moale/metafizic și să plâng.

Ãsta îmi place cel mai mult din cât am citit până acum. Cred că ar trebui să mizezi mai mult pe simplitatea pe care o ai aici, și să aștepți metaforele să vină ca o dezlegare a poemului, așa cum e aici. Să mai elimini din anumite automatisme stanesciene și din temele mari, moartea în special, care am văzut că e prezentă în multe texte sub diferite pretexte, și ar putea să obosească la un moment dat.
Din ce observ, discursul tău pendulează mult între metaforizare, epuizarea unor teme cu amplă rezonanță, și vocea din spate e destul de nesigură când scrii despre așa ceva, și între simplitate, oralitate, parcă încercând să te găsești, să vorbești mai mult despre tine, când scrii așa.
Ideal ar fi să mai reduci din metaforele „mărețe” și lirismul excesiv și să realizezi cumva un echilibru între cele două voci.

Da, și mie mi se pare că de la brâu în jos arată mai lejer, mai ușor digerabil. La început am mai avut o variantă, dar mi se părea prea banală, așa că am meșteșugit-o puțin cu imagini în speranța că vizualizarea o să fie mai limpede. Și mai am dubii și la final, unde fluturele îl poți relaționa cu cel de câteva versuri în urmă, ca să nu sune cumva bizar în final „si fluturele catatonic dă din aripi”. Pentru mine nu sună, dar nu știu cât de bine mi-a reușit tensiunea din ultimele versuri că să mă fac limpede înțeles.
Pentru final, mai aveam o variantă. „corpurile noastre treceau înfierate prin foc. mereu în lanțuri”. (și un fluture dă din aripi=sau fără versul ăsta.), dar ar putea suna prea platoni(c)an și evit de obicei să încâlcesc mai tare decât deja am uneori darul s-o fac.
Dacă acum nu ai mai ezitat, poate îți zici părerea și despre asta:D. A vorbit toată inteligența din mine(șic!) și cred că deja am omorât toată poezia, dar dă-o naibii.

Marțipane, ce mult mai pui la suflet. Eu parcă ți-am zis de Marele Oraș, sper că ți-a mai zis și altcineva, care ar fi mâncat mâncare mâncată, că eu mănânc doar mâncare sănătoasă. Încerc să iau toată faza la mișto, da cred că ar fi bine să te controlezi puțin. Primul comentariu l-am savurat, cu toată psihologia ieftină de plusvaloare și infant, dar ăsta mi se pare puțin deplasat, mai ales să faci referire sub un alt text.
Și despre text, ca să nu fiu trecut offtopic:și eu aș renunța la Lucy în the sky with diamonds că nu prea se leagă cu nimic să aibă o justificare. Cel puțin acum la o prima citire, nu îi găsesc rostul.
Se mizează prea mult pe oralitatea care schimbă brusc spre suprarealism și abstract;nu am să mai zic că are rădăcini în Naum, că probabil ți s-a luat cu astfel de comparații de la textul trecut:), dar în rest-o vorbă care îl scoate din sărite pe Marțipan-pot să recunosc că e o scriere destul de sigură, fluentă, pe care o citesc cu plăcere, dar sincer nu știu dacă aș putea citi mai mult de 3 texte așa, pentru că dincolo de suprafață se vede o tehnică, bine controlată, dar tehnică!și niște automatisme supărătoare.
Nu știu dacă ai nevoie numai de laude, se vede că ești unul din răsfățații de pe aici, așa că am încercat să fiu eu de partea cealaltă, și sper că se înțelege că n-o fac cu răutate sau cu superioritate.