Poezie
Simple linii
1 min lectură·
Mediu
Nu am înțeles aproape nimic,
Dar chiar nimic,
Din desenul tău.
„Iată, așa te văd!” mi-ai zis
Și ai așteptat răbdătoare.
„Dar nu mă recunosc.
Poate fi absolut orice!
O gânganie din pleistocen,
Un arbore din grădinile japoneze,
O floare din buchetul funebru
Al vre-unui rege băștinaș,
Dar nu eu!”
Am adormit descumpănit și trist.
A doua zi l-am privit mai mult;
Mai atent la unghiuri, la înclinații,
La intersecții, la paralele.
Într-o săptămână m-am regăsit.
„Totuși, cred că ochii nu trebuiau să fie
Atât de oblici
Iar inima aș fi preferat
Să mi-o trasezi mai plină,
Mai caldă!”
„Nu cred, dragă!
Ce aș putea să mai adaug,
Dacă insiști,
Este doar negul de sub sprânceană.”
Dan David, Los Angeles, 08-27-2005.
001.634
0