Dan Cârlea

Claudiu.Sper sa fie ok cu toate. Tinem aproape .

Grigore, esti generos, multumesc; Vasile ( offtopic ) sa nu exageram; Camelia, ma sperii putin, las\' ca o sa fie ok, suntem \"baieti\" mari.

multumesc tuturor, cu drag

va multumesc tuturor.
Daniela, dacă nu mi-ai fi soție nu scriam poezia asta.

Tăriceanu bea
doar cu gândul la popor -
Citroen-adă

PD-ul e sus
Băse destupă sticla -
BOC ! și apoi fâs

Cârmaciul nostru
înoată ca peștele -
deasupra flotei

Vadim vorbește,
clăbuci cât vezi cu ochii -
spot la detergent

discursurile
lui mircea geoană sunt mari -
și totuși MICI MICI

iată senryul
toate bune, însă, vai -
lipsește poanta

Senryu tău despre barză
iartă-mă,
dar e o varză.
(glumesc, firește)

( Elena Malec )


da, este varză -
stupoare ! varza are
cioc și picioare

femeia plânge
va muri fără copii -
\"barza\" e moale

erata :

rostul hayku-ului

bați cu bețișorul în ele ( scuze de repetiția ceașcă-cești ) și scuze pt încă niște stângăcii de stil în comentariul anterior, deh, graba de dimineață

sper că nu s-a înțeles nu știu ce neplăcut din \"senry-ul\" meu. Am intenționat doar o mică glumă pe seama lungimii acestui gen.

Acum vorbind serios, părerea mea despre hayku-uri e că trebuie scrise de genii ca să fie cu adevărat de valoare. Am citit până acum destule care erau așa niște chestii de început de poezie acceptabilă, pe când rostul hayku-ul îl înțeleg alfel : să te împingă spre esențialinzare, să îți dea energia potențială a săgeții în arc înainte de lansare, să producă implozii și scurt-circuite mentale, ca premize ale unor rezolvări intuitive ale unor dileme cu miză existențială, prin analogii microcosmos-macrocosmos ( prin apelul la teme cosmice - anotimpuri, cicluri, lună, elemente - apa, pământul, focul, aerul ); prin hayku se încearcă repunerea omului în armonie cu totul, omul ca spațiu în care locuiește lumea, omul-univers în care se oglindesc mai mult sau mai puțin deformat toate. Consider că țelul fiecărui hayku este topirea lui în cititor în satori.

Un bun exemplu mi se pare \"în spirit de hayku\" al lui Nichita :

întunecând întunericul
iată porțile luminii

În legătură cu senryu, poate merge, când e vorba de umor presupun că se pot găsi niște formulări scurte și de efect- o adevărată provocare pentru orice umorist de clasă.
Mai sus s-a punctat foarte bine o chestiune, cum că nu avem noi datele culturale constitutive pentru a \"cădea în fund\" la temele fundamentale pt hayku. Hayku-ul e pretențios, concentrează în el esențele unei culturi milenare, cred că un cititor român se poate apropia de un hayku scris tot de un român cu același succes cu care un japonez ar citi balade gen Miorița scrise de un japonez.
Acum îmi aduc aminte de fabuloasa ceremonie a ceaiului și îl văd pe Nea Caisă cu nevastă-sa încercând să acceadă la pacea și înțelesurile superioare generate de punerea în scenă a ceremoniei sus-amintite.

\"Hai fă mai repede, io am timp să stau toată ziua până pui tu în cești și bați cu bețișorul în ceașcă ? Poate te iau de ciuf acuma !\"

iată senry-ul
numai ce l-ai început
și s-a și gătit

( nu am reușit ceva mai amuzant la ora asta, dar am încercat și eu. felicitări pt noua direcție abordată ! )

hmmm, ai ceva în strofa a doua, dar per ansanblu îmi pare că te pierzi undeva între o caterincă neterminată și un manifest neînceput. Un strigăt cu palma pe gură, un protest cvasi pantomimic

cu prietenie,

m-am sculat de dimineață,
m-am spălat pe ochi, pe față,
urechiușele-s curate amândouă,
mi-am luat batistuță nouă
am zis cât am memorat din CREZ
și-am început să refulez.

desigur, am presupus că analogia dintre mama ta și Fecioară este evidentă și nu am mai explicat-o.

nu știu cum poți să pretinzi că nu poezia este punctul tău forte...

Ai reușit să scrii sensibil, fără să dai senzația de artificial, de căutat, de ostentativ. Nu dulcegării și exclamații siropoase.
Imagini deosebite, limbaj neperimat, desigur, nu cred că e pe gustul celor care încă mai scriu de flegme, muci și alte cele. Ai ce spune și știi să spui.
Prin \"stropul acela mic de fericire\" ai dezvăluit și puțin din natura pe care o intuim la Fecioara Maria, care nu plânge ca oamenii, ba de ciudă, ba de supărare pură, nu plânge maniheist ci cumva suprafiresc, cu o tristețe plină de iubire și de acea bucurie duhovnicească a sfinților.
În final, acea ștanțare a iubirii îngenuncheate pe vibrația chamării divine se răsfiră în cititori.

felicitări !