Dan Cârlea

pt o clipa m-au trecut transpiratiile. am zis ca e vorba de d a mea. :D

\"zapada letala\" mi-a placut in mod deosebit. suna absolut super.

sarbatori fericite !

un poem ca un semn de exclamare, atat in idee cat si in grafie, finalul punctand subantelesul primei parti. Imi place cum ai redat ridicarea greutății plurisensual-aerate a sufletului de porc, prin cadrul lumii care il creează, conditioneaza si finalmente il defineste.

Ființarea morții din cadavru îl completează ontologic și transcende, \"leșul\" fiindu-și capăt de sens. Zic și io, ho ho ho, în juma de oră sunt la voi cu buhaiul în mână.

si a mai fost o faza de 100 de puncte: Gâdea i-a aplicat lui Orban celebra metodă \"uitati-vă în ochii mei, domnule Orban și spuneți-mi...\". O fi vrut să-l mesmerizeze, să plece Orban de acolo spunând continuu, ca un vinil zgâriat: \"sunt un porc, am fugit de la locul accidentului\".
Unde or învăța ăștia jurnalism, mă nene? La ce bâlci cu hipnotizatori care te transformă în găină sau cuier?

absolut delicioase sunt întrebările unor moderatori:
\"spuneți sincer, ați vrut să mușamalizaț cazul\"?
\"cum? se dă mită, se aranjează astfel de lucruri\"?

etc...

Parcă și auzi răspunsurile:
\" da, domnule, am vrut să mușamalizez, mi-a fost evident că fetița nu e rănită și sunt niște fripturiști care zic mersi de norocul marca Audi (cum orice minister român merită să aibă în dotare) care a dat peste ei și așteaptă ciolanul de Craciun, iar polițiștii, domnule Gâdea, știți la fel de bine ca și mine ce poame sunt, hai nu vă mai dați toți fete mari că nu faceți emisiuni pentru călugărițe, nu vă e rușine obrazului, etc, etc, etc\".

Alexandra, nu așa bre! Nu pune la suflet mârlănia, ci aplică vorba românului (sau evreului :P):
\"Răzbunarea e mama înțelepciunii\"!
Înregistrează-ți pe telefon muzică clasică și când pune un bou manele tare pune și tu un Vivaldi, ceva.

creeaza.

multumesc Catalin, ma bucur ca ai scos esenta.

am citit Soviany, am citit Cistelecan și alți critici importanți. De ce îl savurez pe Nicolau? Pentru că e cel care își împletește parcă cel mai bine vâna de scriitor-poet cu cea de eseist, pocnind apoi pe limba celorlalți. Nici scorțos și algoritmizat, dar nici lipsit de acribie, dă impresia că nu se chinuie să pătrundă textul, ci doar se lasă traversat de el.

Încep să nu mai înțeleg nimic din ce se întâmplă cu acești oameni din generația 80+
Nu vreau să par bătrânicios în discurs, dar parcă mai rău de atâta nu se poate. Sau se poate doar în Brazilia, unde haite de copii și puberi atacă ziua în amiaza mare oameni în piețe și îi deposedează de bunuri, în văzul lumii. Respectul s-a dus pe apa sâmbetei, activitatea unui critic/scriitor/poet autentic, recunoscut de confrați, e bagatelizată în stil epistolar de către unii tineri care încă mai face greșeli gramaticale și nu au publicat un rând, obscenitatea barocă ornează lipsa de substanță care, paradoxal, dă soma unui corp comun, format sub auspiciile acelui whatever aruncat de sub bandana purtată șmecherește și provocator, doar-doar le-ai zice ceva, ca să aibă pretext să-ți arate ei ție.
Pricep că vor să crească brusc, înțeleg că se cred ce nu pot fi încă, fie și numai din pricina vârstei fragede și a lipsei de experiență. Dar chiar așa? De unde atâta frustrare în ei de își fac un scop din a scuipa și denigra tot, de a devaloriza și relativiza tot ce nu le aparține? Cei din generația 60-70 nu erau atât de cu capsa pusă în condiții de dictatură și ei, când au atâtea oportunități, sunt ahtiați să se plimbe prin lume cu buldozerul, deschiși la prohab ostentativ. Se laudă cu melehia, cu toate cele firești și mai puțin firești, nu crează mare lucru dar au toate valorile în buzunarul de la piept, își aplică paradigma proprie pe orice suprafață pun ochii și pac cu verdictul. Sputa lor îmbracă perfect orice obiect care nu le aparține. Când aud de religie parcă dă Cel Rău în ei, când citesc ceva care nu conține nicio flegmă nu îi mai atinge nici cât negru sub unghie, dezabuzarea consumistă de paradă a pus stăpânire pe ei și tot ce e necoliniar cu traiectoria scuipatului pe care îl debitează e nonvaloare.
Cred că noi, cei mai în vârstă, ar trebui să nu ne mai iluzionăm că merită sprijiniți și iertați la nesfârșit și să ne reconsiderăm comportamentul față de domniile lor, prin pricipiul simetriei relaționale.
Sigur, excepțiile există și ele, bolduind norma.

Încă o dată se vede câți bani se pot da pe informațiile care circulă pe net. Dar ce am spus e valabil (percepția cum că banii sunt totul este foarte răspândită), mai puțin raportarea la tipul de la Oracle, care sper să nu mi-o ia în nume de rău și să nu mă sune indignat în zilele viitoare.

Într-un articol spuneam că, la noi, instituția mecenatului nici nu are pusă piatra de temelie. Deocamdată sponsorizarea este înțeleasă de cel bogat ca act subtil de cumpărare a unei personalități, de arondare a unui creier la suita care va trebui să-i apere imaginea în caz de scandal pe tema malversațiunilor și combinațiilor financiaro-politice.
Dacă Becali a făcut cum spune B.N.Groza (acu suflu și-n iaurt) atunci se vede exact de ce marii oameni de cultură refuză sponsorizările venite din zona asta ori din cele asemănătoare. Cei care se poartă așa îți dau bani cu aroganță, nu cu respect și bucurie că ajută și ei la nașterea unui act de cultură. Îți aruncă pomană, un simplu act de imagine, propagandă cu miză electorală plus cumpărarea ta și atât.

că genul acesta de limitat bogat și arogant nu poate niciodată înțelege satisfacțiile subtile ale muncii intelectuale generatoare de valori superioare ale unui om de cultură, ale unui intelectual veritabil sau mai puțin, dar totuși ale unui om cu carte. Un profesor câștigă într-un an cât câștigă Guță la o nuntă, două, un chirurg câștigă după ce reface o mână din nimic contravaloarea unui sfert de șampanie de lux, un eseist poate abia încropește banii de benzină și uneori scrie și pe gratis, fiindcă are altă scară de valori.
Lumi diferite, țeluri diferite, satisfacții diferite, nevoi diferite.
Un bogătaș limitat nu va înțelege nicodată un filozof sau un scriitor care abia are ce mâncă dar crează mereu și mereu, iar cei superiori intelectual nu vor suspina niciodată după ignoranța poleită care le lipsește.

cum sunt majoritatea. (de tipul ăsta de la Oracle spun).
Fiindcă puțini mari intelectuali, sau chiar deloc fac averi uriașe. Sunt prea preocupați de tot felul de fațete ale realității, nu merg ca berbecii pe ideea \"bani, bani, bani\". Ei știu ce ar trebui să facă, dar nu au determinarea necesară. Sunt prea complecși pentru a face bani cu nemiluita, nu că ar fi mare filozofie.

Chestia e că dacă lași școala pentru care ai stofă și încerci afaceri deși nu ai datele necesare, ajungi rău de tot. Nu mi se pare că Prigoană e un mare gânditor, dar știe câteva lucruri și le aplică hotărât. Patapievici niciodată nu va putea face banii lui, fiindcă nu se poate coborî la tot ce ar trebui să facă.

mi-a placut finalul primei poezii. Felicitari!

substratul comentariului meu era, clar, zic eu, unul pozitiv. acolo am un \"mereu\", care e plin de semnificatii cu plus, mai era un elogiu adus substantei interioare a autoarei si reusitelor mai substantiale cand magma e turnata in forme mai simple. spuneam despre transmiterea mesajului prin creatie in contextul afirmatiei antecomantatorului meu cum ca trairea poetica e mai importanta decat alcatuirea textului, de parca cineva si-ar putea pune lacrimile si sentimentele direct pe hartie, fara intermediul unor litere. si cuvantul \"sihla\", care constat ca a deranjat, devine, prin analogie cu sensul propriu, un sinonim al complexitatii interioare, adica o lauda.

si in a doua parte a comentariului incercam sa ii spun cuiva care vedea sabloane in poezia ta dar...ii placea, ca suna aiuristic si nesincer chestia.

mi se par clare intentiile si diferentele aici, dar in fine...

uneori o lauda vadit nesincera, care contine in subsidiar doua suturi e mai apreciata decat o mititica critica pe chestiuni punctuale, dar umpluta cu aprecieri fata de esente

că v-ar mânca atelierul cu astea

ca mesaj și realizare prea puțin pt poezie, ca silabe prea mult pt haiku.
cum se face că la 5 cuvinte se face teoria chibritului stins și la poezii serioase se aruncă 2 vorbe 3 prostii?

.

sunt multe lucruri care imi plac si mereu apreciez la ea portiunile unde e mai simpla în construcție. atunci e cea mai bună, căci are ce spune. dar structura ei complicata, de sihlă interioară, proprie psihanaliștilor nu prea îi permite să meargă mereu pe partea mai liberă a drumului. îi place să se bage în intersecții blocate de aglomerație, doar ca să iasă prin manevre pe centimetru pătrat.

Pașa, sunt de altă părere și o s-o spun direct: trăirea, emoția poetică, cum spui tu, e aproape caca-maca în creație. aportul ei e relativ mic. importantă sunt realizarea, construcția, echilibrul. pe nimeni nu interesează cât ești de sincer în actul poetic, că ai scris cu ochii în lacrimi de nu mai vedeai foaia sau ecranul. important e ce poți transmite Așa că dacă vezi aici sintagme-șablon nu mai zi că ți-a plăcut, că sună ca naiba, man, ca o falsificare. dă-le încolo de măști nenorocite, când îți place zi că-ți place, când nu asumă-ți și gata.

uite câtă dreptate e în textul tău.

intră aici și râzi

ps: parca textul tau fusese recomandat. l-ai modificat sau ce s-a intamplat de nu mai e?

ma bucur ca v-a placut. multumesc de steluta si recomandare.

misto poem. ar trebui unul in genul asta sa fie xeroxat si lipit prin toate institutiile unde suntem un fel de carne de tun peste painea de pe circul politicienilor.

prea feminină percepția și redarea.
dar finalul conține un mare adevăr al sufletului.

masculinizati-va nitel scrisul!