Dan Cârlea

ca tot a fost vorba zilele astea de Nichita, aici chiar e ceva din aerul poeziei lui, acel ludic inconfundabil.

Tehnic vorbind, iti trebuie un program ca lumea de editare a imaginilor, ACDSEE ( eu asta am ) sau altul, si nu faci dupa intuitie, ci sa stii ca maximum suportabil pe o pagina agonia este latime de 572 de pixeli, ca sa nu se mareasca pagina.

alzheimer e valabil si pentru mine, mai ales pentru mine, ar zice gurile rele.
Raman doar partial pe pozitie, poate ai dreptate in privinta \"epidermei apei\", o fi ca nu o fi pe gustul meu formularea, cine stie...

dar nu citisem comentariile, de aia nu analizez \"texte si comentarii\" ci numai texte, in general asa fac la poezie, ca sa nu fiu influentat fara sa vreau.
Imi spun parerea, si dupa aia vad ce au zis si prietenii nostri.
( e drept ca uneori imi mai fuge ochiu\', si imi pare rau, dar acu am reusit sa nu, ca sa fiu obiectiv fata de poezia ta - obiectiv adica sincer fata de perceptia mea, in sensul asta, nu ca detin vreun adevar absolut )

De fapt, la o privire mai atenta, mai hodorogit suna strofa cu \"barbatul-tabu\", decat partea cu \"epiderma apei\", asa ca acel \"mai ales\" din comentariul meu anterior nu isi mai are locul.

este o chestie pe care o faci sistematic in poezie . Incarci.Incarci mult. Parca ti-ar fi teama ca s-ar putea considera ca nu are valoare si atunci mergi pe ideea :
ia sa incarc textul, sa nu las spatii, sa fie greoi, mai bine usor incaccesibil, decat sa para telefonat.

In acest poem ai chestii foarte frumoase, care vadesc un talent real, dar ansamblul e totusi chinuit de chinga preamultului.

Exemple : \"ce indecență plată
întoarcerea mea spre bărbatul-tabu
pulverizând haotic singurătatea\"

si mai ales
\"prin corp
moartea plutește ca o lumină albă
pe epiderma apei\" .

Uite cat e de frumos doar atat drept final :
\"prin corp
moartea plutește ca o lumină albă\" - \"epiderma apei\" deja strica, balasteaza, paraziteaza cumva finalul care ar putea fi stralucitor.

\"Moartea pluteste ca o lumina alba\" este un vers superb.

Si parca in loc de lacustele alea de la inceput, care sunt usor in plus, ar merge cumva asa :
\"liniștea agățată de grumaz
sufocă în penumbră
inima transparenta\" , dar poate e deja alt \"film\".

Iarasi de valoare si nefortata este :

\"șuvițe de oameni trec printre degete
prelung\" - acest vers este bun sa il pui in viitoarea ta carte pe post de motto sa zicem, sa dai cu ochii de el, sa te agati de la intrare.

...sfera-l intinde oricand si oriunde...

tu esti un om destept si citit.
Sa nu mai spui niciodata asa ceva despre Nichita, frate, ca ori o sa creada lumea ca nu stii poezie, ori ca nu l-ai citit pe Nichita, ori cine stie ce.

Crede-l pe amicul tau de site, Nea Gogu, cand iti spune ca l-a citit pe Nichita aproape din scoarta in scoarta si toti, dar toti la un loc 20 000 de pe siteul asta, frate, nu suntem jumatate cat Regele Nichita ( care a facut compromisuri extrem de mici, care a fost la un pas de nominalizarea pentru Premiul Nobel, si nu a mai fost propus din pricina unor mancatori de rahat care i-au indus in eroare pe trimisii forului suedez, veniti sa il anunte personal ) Nichita, singurul roman care a luat premiul Herder, si l-a baut cu prietenii.
Ai un stil, frate, de a-ti face niste pacate capitale ceva de speriat.
Impulsivitatea asta nu e buna, sa stii, si spune multe.

Frate, uite o poezie a lui Nichita :

Rosu vertical

Inima mea isi alege culoarea
Ea isi alege propria ei culoare,
culoarea pe care-o avea inca
de dinainte de a sti ca o are .

Inima mea isi alege culoarea,
cea fara umbra, cea nemiscatoare.
Cea care se vede chiar si atunci
cand tii pleoapele-nchise.

si-asemeni deplinului soare,
tot timpu-n el insusi.
tot timpu-n afara,
in acelasi loc si pretutindeni,
purtand istoria lumii in fiecare raza
cum poarta frumosul ou de pasare in el
istoria tuturor pasarilor
pana la punctul solemn din care incepe
istoria zborului
care poarta in el istoria miscarilor toate
pana la punctul solemn de unde
incepe
istoria iarasi
a luminii.

Inima mea isi alege culoarea
rosie, isi alege rosu vertical,
rosul pe care l-a pulsat
necontenit, rosul pur
hrana a gandurilor
rosul care s-a nascut sange
ca sa devina idee,
care s-a nascut pasare
ca sa devina zbor.
Rorsu, rosu vertical,
cascada, panta de deal
saltand din oul secundei
ovalul de ou,
si infatisat noua
ca un ecou
pe care sera-l intinde
oricand si oriunde,
nastere, zestre
a lui A FI schimbandu-se in ESTE.

volumul Rosu vertical – 1967

Liviu, dupa parerea mea, ar fi foarte rau sa nu scrii cartea la care te gandesti .
Este nevoie de asa ceva, avem nevoie si noi, cei putin mai tineri ca tine, au nevoie si cei din generatia ta, pentru neuitare, si cei foarte tineri, care au impresia ca sunt grozavi fiindca redescopera rotile pe care le-am redescopertit si noi acu vreo 15-20 de ani, cei care au crescut cu celularul de gat si cu posibilitatatea de a vorbi orice, oriunde si oricat.

In privinta acelor vremuri, in special, si a comunismului in general, parerea mea e urmatoarea :
asa cum evreii i-au urmarit pe nazisti ani de zile dupa razboi, si i-au exterminat pe unde i-au prins prin intreaga lume, asa si noi, dar din punct de vedere ideologic, desigur, nonviolent, trebuie sa le dam ce merita pe unde ii prindem, sa le punem adevarul in fata, lor, copiilor si nepotilor lor, ca mult rau au facut.

Si acum ranjesc cand vad ca multi au inceput sa uite, si vad parti bune in mizeria pe care au facut-o 50 de ani.

frate, in general asa era, nu avem dreptul sa uitam ce ne-au facut nenorocitii.
Cand primeai prima oara o scrisoare sau ceva din vest era trecuta prin serviciul de scurtircuitare a relatiilor cu occidentul si incepea circul.
Si erai prelucrat, si sfatuit sa nu mai intretii corespomdenta, etc.

Chiar e o crima sa uitam ce am trait. :(
In acele vremuri, eu stateam in frig in apartament, iar cel mai bun prieten al meu huzurea, fiindca tatal lui lucra intr-un loc unde avea legatura directa cu Securitatea.
Fura curent, prin intelegere cu cine trebuia, avea calorifer electric si radiatoare, aveau tot felul de articole de la \"shop\", mai tii minte \"shopurile\" cred, magazinele pentru straini, care erau in holul marilor hoteluri, unde se cumpara numai cu valuta, dar orice roman cumpara de acolo avea probleme si era pasibil de puscarie, pentru ca era interzis sa detii valuta vest.
Securistii si cei din sistem aveau insa voie, si uite asa, eram atent ce vorbesc cu cei mai buni prieteni, nu puteam sa spunem ca Ceausescu e incapabil desi era evident, si toate celelalte.

daca uitam asa ceva, nu stiu ce sa mai zic... :(

ideii si valorii

Un poem absolut veridic, nefortat, fiind produsul trairilor autentice, poeta nu are nevoie de anamneza pentru a decodifica, probabil, cauzele unor sentimente aparute in prezent, dar cu radacini intr-o perioada cand realitatea avea gust de gratii.

O epoca intreaga intr-un poem, o rasuflare intr-o cravasa a timpului trecut, care nu moare, ci, uneori, devine mai viu cu cat pare mai indepartat, distorisiunile aparute in perceptia unora cu privire la el, fiind percepute ca o lovitura asupra propriei memorii necicatrizate.

\"Mersul sarpelui pe ascuns\", \"mirosul de sange tanar\", sunt marci ale vremurilor in care prietenia se traia banuitor, tradarea era prezentata drept datorie civica si motiv de mandrie, fiindca ( nu-i asa ? ), \"partidul e-n toate, in cele ce sunt\", dupa cum se spunea intr-o\"poezie\" a Epocii de Aur.

Poezie care incearca exorcizarea demonilor, care arunca lumina cu lopata peste ranile parca abia inchise, poem marturie, care priveste in ochi lirica marcata de suficienta, care nu de putine ori ajunge sa se substituie ideii si valori, prin sprijinirea pe numarul mare al reprezentantilor ei.
Poem de recomandat.

Frumos poem, uite ce modificari as face eu ( chiar daca inteleg intentia pe care ai avut-o prin folosirea repetitiei ) :

pășea săltăreț pe biscuiții proaspăt amplasați
de-a lungul drumului abia trasat cu galben
undeva două imprimeuri de mâini
în cimentul de numai două zile
împiedicare / memorie / provocare

Mi-a placut. :)

Acum, dupa citirea atator comentrii, imi revine o intrebare : reusim sa facem o critica constructiva si echilibrata? Scoatem si partile bune dintr-un autor si partile nereusite ? Sau de multe ori cel care critica, mai pertinent ori mai putin, este interesat, in primul rand, de punerea propriei persoane in valoare prin actul critic, si nu este centrat pe scrierea analizata, nu se infasoara in jurul poemelor pentru a se imbiba de toate nuantele si a le trece prin grila valorica pe care a asimilat-o.
Se critica avand in vedere plurivalenta scrierii, se comenteaza nevisceral, ori critica este de multe ori folosita pentru parvenire, ori pentru platirea de polite, ori pentru defulare pur si simplu ?
Cel care critica se raporteaza si la omul din spatele scrierii, se poarta asa cum i-ar placea sa fie si el tratat, cu echilibru si discernamant ?
Acestea sunt probleme pentru toti .

vreau sa vad care e prima femeie care va mai aparea la deko sa citeasca :))

Mare lucru sa nu se razgandeasca si cei deja inscrisi.

ma tot gandeam sa cer permisiunea sa fiu si eu analizat la deko, platisem cativa critici sa fie din pura intamplare pe acolo si sa ia cuvantul, plus ca semnasem un contract cu o firma de badigarzi, daca se obrazniceste careva, dar acum nici asa nu mai am tupeu. :(
Am si eu o intrebare :

daca imi apare o carte pot sa imi sterg textele din pagina si sa mi le bag in bibioteca ? :)))

Bre, gluma gluma, dar pentru cine nu a fost acolo e ceva de speriat cand citeste comentariile. :(
Ar fi bine sa se refaca aranjamentul ala cu radioul lynx sau cu altul, ca sunt destule pe net, sa auda toti care nu pot veni.

Nu stiu cine E asta stanislavschi si pudovchin, dar textu e foarte mosto, mai ales ultima strofa.
Ultima strofa e o poezie minimalista in sine .

foarte buna cronica, sunt convins ca acopera toate evenimentele importante.

Radu, buna idee asta cu cronicarul, omul asta chiar are vana, are un fel anume de a combina maniera jurnalistica si cea eseistica intr-un fel aparte.
Se vede cultura deosebita, de care omul nu face parada, nu este un exibitionist cultural, remarc si eu obiectivitatea si capacitatea de a prezenta nuantat lucrurile.
O cronica muncita, fara indoiala, facuta cu tot sufletul, si iata ca valoarea nu trece neobservata.

Felicitari barosane, si mi-a placut si artificiul tehnic pentru trimiterea pozelor pe mess.
Frumoase fotografii, frumosi oameni pe aici. :)

atmosfera moscovita, de secol 18, podelele trosnesc ca intr-o casa plina de mister, de vechi, unde fiecare lucru are o poveste de spus.
Poezia care se ia ca pe o dusca, odata cu timpul, asa cum spune autoarea.

acele ceasului care sunt ca doua fiinte care depind una de alta pentru a da ceva corect.
E o imagine frumoasa si matur realizata, poate era mai bine fara ceasul care se invarteste, sa ramana doar chestia cu limbile ceasului.

Nu mai stiu exact ce nivel are acest autor, ultima oara cand stiu avea parca 10, remarc ca are o atitudine ireprosabila, respecta regulamentul, nu face atmosfera pe site, scrie tot mai bine, comenteaza pe texte nu prin porumb, chiar daca este destul de tanar cred ca merita un nivel mai serios, nu stiu cat considera editorii, mie mi
s-ar parea ok sa se faca un salt chiar spre 105 de ce nu, sa scrie si el cu tag-uri html ca nu o cadea cerul.

nu vad poezie unde este.
Pai chiar si numai ultima strofa este o poezie in sine, imaginea martirului ramas cu fata in sus pe ciment are consistenta carnii aflata intre uman si transfigurare, suflarea martirului se constituie intr-un pod al devenirii, cum este si firesc.

Aoleu, scuze, ce comentariu analfabet mi-a iesit, taman pe pagina unui critic
( asta nu cred ca o sa-mi foloseasca prea mult :)) .

Erate : \"Doamna\" nu \"Doamne\", \"Fiti sigura ca asemenea texte conteaza\".