Poezie
De ceară
Anotimp-tice
1 min lectură·
Mediu
Mi-e foame, din părul pleșuv scurs-a
marea, verde ca o frunză de algă, cireșii
valuri topindu-se din carnea ei în
anotimp.
Ai uitat cum bea ploaia din genele casei,
mărunte cuie se strâng în jurul ferestrelor
și dansul, în izbânda lor, se numește
dansul meu închipuit de zână
-al tău, în cearcăne de subsoară, se duce
să se-ntindă.
E la început, soarele se urcă probabil din
vene de lăstar, ciupește în corzile albe și
trece spre sfârșit cu talpa de ciment.
Îmi vine timpul să scriu cu acele din ceas
în cupele de argint- pe noi s-au suspus
maroniile mănuși, găurile negre si pânza
viespilor dungate când au răpus-o.
Helloed stopped in a middle, rely on
a cage, wrestler of a beat to set on, mi-e
foame; din pumnii lor, s-a uitat ciocanul
în blatul cafeniu, și bea cu noi din
vinurile noastre.
022597
0
AE