Poezie

Nobila clepsidră

Anotimp-tice

1 min lectură·18 ianuarie 2009

Mediu

Nobila clepsidră îmi bate cuiul în gură,

îmi ruginește în pumn și care-i timpul ei distrat

în orele ce-și ard minutul ca un zâmbet străin

în fața coroanelor scrise?

Despre ce-i vorba? Tu mă-trebi adânc și stai în

mersul zilelor ce-și urcă apele în câmpie- cerul,

de-ar fi el cariat și strâmb, uitat în negrele umbre,

despre ce e această plită în care-ți încălezești

supa de frunze și caști deasupra neobosit?

Ai spune că ne opărim ceasurile în perete și

tragem în piept mirosul dinților de fier- lor le-am

fi un genunchi crăpat, doar de asta întreabă când

o să scrii și numai eu o să-ți mai păstrez în

amintire credința- stricate sunt aproape- tic, tic,

pe cenușă- tic, seara cade sus și cerul acesta

nu mai poate fi doar un cui ruginit bătut peste

gură.

De el se face sarea mea zahărul tău, gura lui

cuvântul meu, de el se pune ploaia și luna își varsă

cele câteva raze pe pământ- la timpul lor toate se

numesc, și, mai puțin eu, în noblia mea clepsidră,

citesc, cu micuțe înțelegeri, firele de nisip.

002.082

Dafina David. “Nobila clepsidră.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dafina-david/poezie/1819042/nobila-clepsidra

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.