Poezie
Grilaje
Anotimp-tice
1 min lectură·
Mediu
Stăteai aplecată cu buzele roșii rugând să cearnă liniștea
oglinzilor- toporașii, spre parc, aleagă lumina de umbre,
și așa te îndreaptă pe sticlă cu mâna răsturnată cum cu
borul degetelor înțepenit în cercul apei.
Mă rănesc în derizoriul grilaje: tot ce nu poate fi spus,
pașii mici, înălțimile sterile, sunetul sunetul ăla de fond cum
se joacă cine rămâne în urmă cine rămâne în față
- se uscă odată cu spuma, gustul bun, pielea îngălbenită,
acolo unde pânza scarpină pielea îngălbenită să mă rănesc:
cum pot să nu mă deschid în ochii ce-i vărs în apă,
verzuiul grilaje, tot ce poate fi ascuns acolo odată cu joaca
broaștelor și a sufletelor albe scoase din mal, vâsla pe care
n-o s-o frângem niciodată sau bărcuța cu pânză de fond.
004
0