Poezie
Anotimp-tice
Anotimp-tice
2 min lectură·
Mediu
Mă îndrăgostesc de ziua asta uscată
ca o mână ridicând în vânt zmeul.
Pe ea se termină o parte din postul
meu- încordările lungi făcute
anevoie-n coloana vertebrală,
pe șolduri subțiri ca iarba
despicată sub rouă.
- Ore întregi se-ntorc cu grijă
vibrațiile moi în plămâni.
E special începutul ăsta de assez pe
inimă, uscând parcă mai rău mâna
trăgând zmeul de sfoară.
................................
Nu pot trece peste dulcile înțepeniri
din cască. Plumburii, răspândim în
zare, înalte desuetitudini, tari
ca rocile pe care apa le ocolește
la cursul ei pe pietriș.
Începutul luminii în orașul meu pitic,
îngurgitat ca o lună în care
florile priveghează ora-balon,
nu vibrează decât încinse ibrice
ridicând aburul de cafea
pe iedera zidurilor vechi.
...................................
În oțetul crengilor atârnând uscate,
astăzi, ridic prunele stinse de păsări
care nu mai stau.
Pot ațipi fără mine, în cadrul iute
al crengilor pe care numai eu
le ridic astăzi. Zăpăcită mutație
în timpul pionilor revendicându-și
pătrățelele mono. În atenția muților
care sar peste toate turlele
de porțelan.
- E aventura lor în țara în care numai
ele știu să țină piept somnului.
......................................
Numai ele știu aceleași plieri pe
vișini- călduții muguri încremeniți sub
coajă. Niciodată n-or să sufle cu
parfumul lor acoperișul casei.
Secretul dintâi sau motivația
opacă a visurilor pe prispa dimineții
- e important s-acopere bătăile cardiace
cu multe plăpumi de vată,
cu multe adăpostiri: vechi și dragi
ițe pe care se strâng toate genele.
001322
0