Poezie
Atrio-surp
1 min lectură·
Mediu
Ai vrut să spui că maximul nostru,
rămasul-bun în care penetrează
radiațiile noastre de la-nceput,
parafrazează portul aburit de vaporașe.
Oricum, inima mea se-nclină
în șirul degetelor tale
ca și cum numai în el ar mai călca
cu aceleași locomoții unse.
Ai vrut să spui că ducem împreună
pardesiuri pe care clinchetul lor
le cheamă-n răspări insoliți.
- Ce-avea să fie catifeaua
pe care-mi întind genunchii alături;
mingile tale-ngroșate,
unde-ți sunt strofele puricând
în ureche penumbra obrazului?
001189
0