dadal cristinel

cat de curat e aerul aici in umbra mormantului, ca o tacere-ndelung asteptata in urma cuvantului… vestejite statui,ne privesc inmiresmat cu ochii de sticla ai jucariilor frante, pe aleile

n-am sa plec niciodata,iubito/ imi sopteau pasii umezi pe strada...da,da! sigur! ah,pardon, ce sunt acestea? cuvinte...da,imi amintesc, sunt chestiile acelea pe care imi placea sa ti le atarn de gat

miroase-a tacere,iubito, a flori neisbavite de-asfintit aroma-I de praf peste urbe papusa cu ochi mi-a zambit si zgomot de vise mai este -in spatele nostru prea rar- miroase-a dulceata de

au uitat și pietrele când a început veșnicia... au uitat și îndrăgostiții când s-a împreunat durerea cu fii oamenilor și s-au născut lacrimile -acești monștrii care au crescut și s-au

Aș da cu blândețe tot ce-am sub veșminte Bolnavului care la viaț-ar râvni --Rătăcești, Ahashverus! Îmi șoptește culcușul în care mă plec ca și cum aș dormi pe care altar să îmi caut odihna și

Suspini,cenușă cetate cu-artere ciobite și spaime-atârnând în copaci, ce aer nebun îți transpiră prin pori când te-apleci în arcade și taci… Liniște!vreau să te-aud putrezind, prea multă

Adorm neostoit În închisoarea trupului – ca demon – Nemistuită jertfă de-mpăcare Cu felul meu de-a fi neîmpăcat Mă culc Pe așternutul gândului de Mâine Respir cu frică Sper că n-a fost

Ma dor degetele, iubito, de cat am scaparat chibrituri pe mormantul meu; tu… n-ai venit sa torni macar o floare de cenusa doar…mi-ai zambit si-ai pus o poza cu un inger peste usa… ma dor

Stateam la fereastra cu un inger batran si betiv aprinzandu-ne unul altuia tigarile de foi… de scriptura… prin fumul versetelor ne ascultam rasuflarile, tremurand ca niste carti de

în sentimentele tale de culoarea mării îmi plăcea să adorm ca un fluviu cuminte despletindu-mi visele de pe frunte în dimineața-nserării sărutându-te cu gust de ce-a mai rămas prin

în spatele minunii suntem noi si El în spatele sinuciderii e un demon mișel în spatele nostru suntem noi fără noi în spatele curgerii sunt orele moi în spatele păcatului e multiplu de

dacă aș plânge pe cerul ochilor tăi, ți-ai mai șterge lacrima vreodată? dacă aș ști din toate cuvintele de pe lume numai verbul „sunt”, l-ai conjuga împreună cu mine „hai să fim” ? dacă

De ce să ne mirăm.. De ce să ne mai punem întrebări? să ne mirăm de sunetul pașilor de pe piatra rece a neființei de tropăitul sacadat ce calcă în picioare misterele de petala ce cade din

Mă întreb dacă cerul veșniciei are lună pentru că de-ar fi așa și adormit ți-aș da întâlnire la miezul nopții și mi-aș lăsa amintirile să te sărute în ciuda trupului țărână… mă întreb daca

Somnul…acest frate de sânge al morții… Cădeau petale, iubito, din spinii uscați, fără floare, le simțeam ca prin somn armonia, firavul sărut cu pământul. Te speriai de cum cântă

Și dormeam, și dormeam Așternut printre moaște Încropindu-mi tărâmul În care Voi fi Numai eu Dumnezeu Sufocată materie între două vitralii Inspiram desfrânata batjocură A celui din

Sângele-mi curge în hohote ca râsul Satanei pe lespezi de templu pustiu adăstând jertfa mea între duh și pământ ca și cum aș fi mort, ca și cum aș fi viu… nemurirea-mi zâmbește ca fată

Aș vrea să mă facă din piatră Părintele omului vechi Și cuvântul de viață nu-l sufle Ci cald să mi-l spună-n urechi Aș vrea să am trupul de marmură Să fie un sculptor cu mine Să am fața albă

Sufletele chinuite sunt riduri pe fruntea încruntată a lui Dumnezeu -tâmplă frământată de iubire- îngerii sunt resturi de priviri aruncate în sus și scăpând de gravitația

Am nevoie de un nou Dumnezeu să îmi sufle și mie cuvinte s-arunce minuni peste trupul meu greu în tâmple să-mi picure sânge fierbinte s-aud cum scrâșmește în creștetul rece zvârcolită-ntr-un

Lucifer, înger trist cu lacrimi niciodată plânse cu ochi vicleni și obosite pleoape suntem câțiva ce-avem plămada ta în oase eu, mândrul și-nțeleptul lumii noi n-am avut puterea niciodată să

Priveam pe fereastra crescută-ntre noi anotimpul iubirilor moarte… și stropii de foc prefăcuți în cristale în tine toamna iarnă se făcea… amanetam rând pe rând câte zile-au rămas pe un pic

Te caut noaptea-n lacrimă de heruvim îmi este dor de tine, nu mă tem, mă-ntorc mereu să mă topesc în ploaie ne regăsim la marginea furtunii vorbind în cântec fără versuri și refren mi-aduc