Poezie

cutia de pantofi

către un fiu despre un tată

1 min lectură·8 iulie 2005

Mediu

dacă deschizi cutia de pantofi

să nu te sperii Scrisorile netrimise

stau cuminți îngălbenindu-și sensul

citindu-se una pe alta Hlizindu-se dement

cu dinții virgulelor Mușcând din timp

Ostoind simțirile Fiule Ai milă

de tinerețea mamei tale Poart-o pe brațe

Ridică-i vălul Și nu încerca să ghicești tocmai tu

tați posibili în iubiri imposibile

sunt duși pe munte Norii mușcă din

spatele lor cu dinți de ploaie

tații tăi încă mă caută și încă

te concep Cu fruntea în mâini Calculând

înmulțind zorii Trăgând linii între

talpa mea și orizont

ei așteaptă clipa de mercur să îi alunece

în chip potrivit La întâlnirea cu osul meu

apoi totul aproape Totul se-nchide aici

în cutia de pantofi

ermetic și limpede

numai tatăl tău cel bun

singurul tatăl tău înaltul

se-ntoarce-n zori însoțit de doi amici zurlii

lângă ei un țigan își zdrăngăne țitera

se-ntoarce-n picioarele goale cu pantofii sub braț

tămâiază drumul până în coasta mea

și-apoi adoarme făcându-te pilot sau altceva

001.635

Dacian Constantin. “cutia de pantofi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dacian-constantin/poezie/131067/cutia-de-pantofi

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.