Despre medici

Constat uneori că, într-un mod pe care eu îl consider nedrept, o parte din cei care mă citesc consideră că, în anumite aprecieri, gânduri și ipostaze în care mă reprezint încercând să descriu realitatea de zi cu zi, așa cum o percep eu, aș fi uneori sadic, lipsit de empatie, ușor arogant și nedrept față de concetățenii cu probleme, numiți generic pacienți. Trebuiesc făcute câteva precizări generale. În primul rând găsesc exagerată pretenția publicului, care prin inacțiune susține salarizarea de mizerie și abuzarea sistemului sanitar, ca medicul sau asistenta, spre deosebire de funcționarul public, directorul de la RENEL sau popă, mult mai bine plătiți și de asemenea teoretic responsabili pentru actele lor, să fie judecați cu o asprime suplimentară nu numai pentru greșeli (că asta ar fi normal) ci și pentru inapetența ocazională de a mângâia pe creștet câte o nebună, de a accepta idioțenia câte unui idiot sau de a contrazice câte un mitocan. Prin îmbolnăvire susnumiții nu devin mai puțin nebuni, mai puțin idioți și nemitocani ci doar niște ființe umane pe care trebuie să le protejăm să nu crape dar nu neaparat niște soacre care trebuiesc pupate în fund. În al doilea rând trebuie să fac precizat că oricât de anodină ar fi ramura medicinei în care profesăm, fiecare din noi, profesioniștii sistemului, am avut parte de destul de multă afundare în suferința umană cât să ne fi clădit în jurul nostru o armură suficientă, citibilă poate de profani ca nepăsare, cinism, bășcălie ieftină sau nesimțire. Ideea că unul ar trebui să fie în același timp doct, devotat, focusat și ireproșabil, dar și calin, mereu adecvat și îndrăgostit de pacienții lui (deși restul zilei trage de salariul de muncitor calificat și suferă aceleași abuzuri sociale) îmi pare de o nesimțire rară, mai ales venind de la oameni care ei înșiși nu numai că nu sunt ireproșabili, dar nici nu-și pun problema de a fi. În fine trebuie precizat faptul că, față de alte profesii, noi, medicii trăim zi de zi cu frica de a nu face o eroare. Poate că nu adorăm baba nebună, idioată, nespălată și redundantă din fața noastră, dar ultimul lucru pe care am vrea să îl facem ar fi să o omorâm cu o clipă prea devreme. Bine ar fi ca și alții, din alte discipline, care altfel considera că sunt îndreptățiți să ne judece, să procedeze la fel. Dar oamenii sunt ceea ce sunt, mereu deschiși și pregătiți a-i critica pe alții, discreți și iertători cu propriile lor păcate. În plus toată această înverșunare este în esența ei prost plasată. Eu de exemplu îmi doresc ca, de va fi cazul, să mă opereze vreun chirurg grobian, practic incapabil de altceva decît de chirurgie. De altfel nici fotbaliștii antipatici care dau goluri multe, contabilii schozofreni care nu greșesc niciodată sau țăranii împuțiți capabili de recolte bogate nu îmi sunt în vreun fel antipatici.