Clicăritul

Una din acțiunile omenești la care politicienii noștri au fost, sunt și probabil vor fi mereu deficitari este cooperarea. Viața ne-a arătat că toate asociațiile politice (atât cele învinse în alegeri cât și cele care au câștigat) au implodat în timp, urmare a imposibilității de a reconcilia puncte de vedere, dar mai ales datorită existenței unui număr limitat de ciolane, raportat la cel al patrupedelor politice flămânde. Ca urmare este intens ironic momentul în care, la începutul vreunei asocieri politice, partenerii discută în termeni de „lucrat împreună” când în realitate viața unui politician român implică atât de puțin „lucrat” și practic nici un fel de „împreună”. Regret că nu s-a încetățenit mai mult termenul de „clică” pentru că acesta ar fi exprimat mai corect obiectivele și modul de funcționare pre și postelectorală a grupurilor de partide. Altfel aș lua în considerare prezența mea la procesul electoral dacă aș ști că pulișoarele omagiale prin care mi-aș manifesta opțiunea pe buletinele de vot ar împodobi niște căsuțe explicite de tipul „Clica « Oxiurii » a baronilor de stânga” , „Șleahta pentru progresul prin mișcare browniană” sau „Clanul « Anofelii » pentru exsanguinare bugetară”. În plus atunci când ne-am întreba ce mai fac oamenii noștri politici am ști întotdeauna. Sunt ocupați. Clicăresc.