Csiborg Mirco
Verificat@csiborg-mirco
Textul de la link e din Abecedarul cu care am invatat sa citesc. Cantecul l-am auzit la un concert in 98, am tinut minte, iar acum l-am gasit pe youtube. Sa nu se inteleaga c-as cunoaste youtube pe de rost.
Adica tu zici ca ar putea fi
“mâna lui hansel pe pulpa dentară a lui gretel
pulpa dentară a lui gretel freamătă
alb ”
?
Pai asta nu mai e incest, e tortura. Frumos, frumos si foarte nimerit pentru saitul agonia.ro.
Archibald Haddock
Pe textul:
„hansel și gretel în spatele scenei" de Alexandru Gheție
“au săpat în pământ trupul
fierbinte al pâinii”
lanuri sub soare, combine, mecanizare, CAP-uri, etc. Daca chestia asta o facea tatal lor, s-ar fi incadrat in linia poeziilor timpului respectiv ( http://www.youtube.com/watch?v=6m4dZmnCv0U ) chiar daca ii cam lipsea originalitatea. Dar aici toata chestia o fac firimiturile ceea ce e original, dar n-are nicio noima.
Fizic vorbim, chestia cu pulpa e cumva dificila. Pulpa, i-am mai zis eu cuiva pe sait pe vremuri, e partea dintre glezna si genunchi. Asta la oameni, la animale se poate si altfel si atunci vorbim de pulpa de miel la cuptor, aia din spate, ca celei din fata ii zice spata, sau pulpe de porc afumate (șoance prin Banat). De fapt cred ca o poezie cu incest și șoance ar fi fost mai mișto decat una cu incest și atat. Chiar și pentru spectatori.
Archibald Haddock
Pe textul:
„hansel și gretel în spatele scenei" de Alexandru Gheție
în fotografie marea plânge cu cocoașele vineții ale timpului
unde bați din aripi între palmele mele însângerate
Cred ca transmitea mai bine daca ziceai
suntem prea diferite flori, fiori...
Iar negatia “nu suntem capabili” ar fi fost mai putin negativa daca ziceai “suntem incapabili”.
Iar la sfarsit, cand e noapte, poate ar fi mers niste pitici, un numar oarecare, 13, care sa zgarie sticla cu unghiile. Dar nu stiu exact unde i-as baga. De fapt stiu, dar nu pot sa spun...
Archibald Haddock
Pe textul:
„în stilul poezie.ro" de ilinca nistor
Archibald Haddock
PS: In urma cererii tale ti-am trimis un mail pe adresa de la biografie. S-ar putea sa fi fost clasat la spam, vezi. Oricum, adresa mea, chiar daca n-o public, e bazata pe numele meu, doar cine nu vrea nu ma gaseste. M-am gandit sa-ti zic, sa nu crezi ca-s nesimtit. Desi dupa textul asta ma intreb daca-i bine ce fac :)))))
Pe textul:
„mă numesc alex" de Alexandru Gheție
colorai iarba
să fi trecut 10 ani de atunci
tu n-ai ridicat niciodată privirea
nu ai fost studentă la timișoara
nu te-ai cățărat pe munți nu ai cărat
saci de zăpadă iar între spinarea ta și
pânza subțire timpul nu s-a ascuțit
niciodată
eu nu te-am căutat prin toate fântânile
nu am cusut adâncurile să trec
de partea cealalta
tu, draga mea,
nu ai ridicat privirea
încă mai colorezi iarba
încă mai colorezi iarba
Restul imi pare umplutura. Intamplarea a facut sa dau peste textul asta in timp ce tocmai ascultam asta
http://www.youtube.com/watch?v=aEt297aPUyY
si, cu toate ca nu sunt un fan al scrisului tau, combinatia a reusit sa ma inmoaie suficient cat sa potez comm-ul.
Archibald Haddock
Pe textul:
„tipa care colorează iarba" de Alexandru Gheție
RecomandatFelicitari pentru steluta, sunteti dovada vie ca exista mobilitate sociala si democratie in agonie.
Archibald Haddock
Pe textul:
„voia cui mă va salva de propriile-mi încercări" de Dely Cristian Marian
RecomandatIdeea era ca asa cum uneori parintii ofera copiilor prea mult, prea usor, prea repede si ii rasfata si ii strica, la fel Marele Web ofera prin definitie foarte mult(si bun si rau), foarte usor, foarte repede si poate strica. Maturitatea si discernamantul sunt necesare, astea trebuie formate si educate in primul rand. Apoi partile tehnice, procedurale etc.
Nu sunt pentru interzicerea accesului, sa nu se inteleaga asta, dar prefer ca scoala si profesorii sa cunoasca si recunoasca problemele, care sunt foarte complexe, si sa aiba o strategie, decat sa fie inconstienti. Iar daca ei considera ca au pierdut controlul si singura solutie e interzicerea, so be it, e de inteles. Oricum discutia e prea putin nuantata, de exemplu, n-am zis niciunul nimic de varste.
Archibald Haddock
Pe textul:
„Internetul și școala" de Dan Norea
Acestea fiind zise, Marele Web nu-i tocmai o imensa biblioteca, mai degraba o imensa minte colectiva cu de toate, si bune si rele, neselectate, adesea fragmentare, inexacte, vag organizate si nu totdeauna ideal accesabile. Si totusi e o sursa de informatii extraordinara, totul e sa stii cum sa stai de vorba cu mintea asta, altfel e daunator, probabil in mai multe feluri decat cele evidente direct(de exemplu acumulare de informatii incorecte, manipulative, un fals sentiment ca esti educat, etc). Comunicarea corecta si benefica cu aceasta minte se invata, e vorba de asimilarea catorva unelte conceptuale, de crearea catorva deprinderi si de intarirea capacitatii critice. Adica exact chestiile alea care-i ajuta sa se descurce independent si care combinate cu iterarea cinstita prin bucle autoreflexive, si ele tot invatate, ii pot ajuta sa se si dezvolte independent. In experienta mea, care nu-i chiar de neglijat, lucrurile astea, care de fapt cam fac diferenta dintre educatie si dresaj, nu prea se invata in nicio scoala.
De ce nu se face chestia asta? Pai daca nici pe profesori nu i-a invatat nimeni sa fie independenti cum ar putea ei sa invete pe altii? Concret, un exemplu, cati profesori au fost invatati despre “cunoasterea procedurala” si “cunoasterea descriptiva”, doua unelte conceptuale pe care le-ar putea folosi sa reflecteze la munca lor pentru a si-o imbunatati? Cati dintre astia au deprinderea de a reflecta? Sau capacitatea critica? Sau onestitatea? Din nou intrebari retorice...
Inca un exemplu, acum vreo 3 ani am condus din umbra niste Lucrari de Diploma de liceu(similar cu un ghost-writer). S-a incercat experimental, pentru prima data, sa se vada cum reusesc elevii de liceu sa produca niste lucrari stiintifice similare din toate punctele de vedere cu cele de la facultate, mai putin nivelul si volumul de munca cerut. Primul lucru pe care l-am observat si am incercat sa-l corectez era haosul total din bibliografie, mai ales cea culeasa de pe Marele Web rezultat al lipsei totale de repere atat la elevi cat si la profesor. A fost o lupta grea(am scris inclusiv un fel de indreptar cu exemple concrete de “asa nu” din documentarea lor, era plin, il mai am si azi pe undeva) si mi-e neclar si azi ce rezultate am obtinut. Treaba nu s-a intamplat in Romania.
De unde stiam eu? O sa radeti, dar eu am auzit aici http://www.youtube.com/watch?v=xfq_A8nXMsQ ca e bine sa “Read the directions, even if you don\'t follow them.” si la un moment dat am cautat “directions” pentru documentare folosind Marele Web. Nu e nicio gluma, e adevar adevarat, e un lucru atat de simplu pe care nu ti-l spune nimeni la scoala. Am gasit “directions” pe saitul unei universitati americane. Asa am descoperit ca saiturile universitatilor americane sunt o sursa fantastica, am invatat gratis gramezi de lucruri de care chiar aveam nevoie si mi-au folosit pe care nu mi le-a zis nimeni in diversele scoli pe la care am umblat, si sunt cateva.
Cred ca deprinderile potrivite sunt cele mai importante, atat la elevi cat si la profesori. Nu cred ca Marele Web poate inlocui bibliotecile decat daca le imita, devenind el insusi si biblioteca. E totusi o sursa valoroasa daca-i folosit cum trebuie, ceea ce nu-i usor, altfel poate fi daunator. Nu prea e nuantat in text, dar ma gandesc ca scolile de care ziceati ca au interzis accesul Internet poate considera ca e nevoie de o anumita maturitate inainte de a fi in stare sa profiti fara sa-ti faca rau, ceea ce, dupa mine, nu-i deloc gresit.
Archibald Haddock
PS: Chiar azi am gasit astea:
http://www.youtube.com/watch?v=5jFhq3Rj6DI
http://ocw.mit.edu/high-school/courses/godel-escher-bach/
Pe textul:
„Internetul și școala" de Dan Norea
Textul incepe cu o plasare in “anii șaizeci-șaptezeci”, iar un pic mai jos am citit
“...literele erau atât de curbate că la început credeam că sunt mâzgălituri.
De fapt era o imitație a scrisului gotic, pe care toate tantilele și omamalele născute încă în Austro-Ungaria îl puteau citi. “
In perioada de care am zis eu mai sus, fontul folosit era cam ca in poza de aici
http://en.wikipedia.org/wiki/4711
chiar m-am uitat la un original inainte de a scrie comentariul. La articolul de pe wikipedia germana nu m-am uitat decat acum. Si observ ca inca din reclama de la 1908 literele erau destul de lizibile. Daca intre timp s-or mai fi folosit imitatii de scris gotic n-as putea spune. Dealtfel, eu imitatii de scris gotic n-am vazut decat la Goscinny si Uderzo, mai ales in Asterix et les Gothes(Asterix und die Goten). Aici
http://en.wikipedia.org/wiki/Asterix_and_the_Goths
e cu poza.
Archibald Haddock
PS: Tocmai am gasit mai multe fotografii la
http://commons.wikimedia.org/wiki/Category:4711_%28brand%29?uselang=de
Pe textul:
„La cules de rodii în cartierul Rahova 20" de Anni- Lorei Mainka
RecomandatAlte observatii: pluralul romanizat la “omama” suna cam hazliu, http://dexonline.ro/definitie/blacheu
http://en.wiktionary.org/wiki/blakey .
Imi place “Noi copiii încercam să o prindem, ne alegeam cu câte o palmă scurtă din senin și liniștea se lăsa din nou printre băncile tocite de picioarele neobosite în ale credinței. ”. E o atmosfera acolo, dar as vedea-o in acelasi paragraf cu fraza anterioara (fara atatea puncte) si cu ce urmeaza. Dupa mine, toata impartirea in paragrafe cam sufera.
Desigur, imi place si partea cu merele, oile si fetele. Despre primele doua nu stiu ce sa zic, dar cu fetele, din cate stiu eu, ai dreptate. Dar nu chiar toate... :)))))
Remarc si ca la voi se vorbea frumos. Auzi acolo, “Să vii cu tata tuns la școală!”. Pai mie la liceu imi zicea directorul “Mă, negătatule, ce-i cu părul ăsta?!?!” si altele pe care nu vreau sa le amintesc aici. In prima saptamana din clasa a noua(deci bobocia bobociei) mi-am uitat chipiul undeva intr-o banca si nu l-am mai gasit – cred ca era un chipiu lipsa in liceul ala. Pe vremea aia fara numar pe umar si chipiu pe cap nu te lasa dimineata in curtea liceului si vreo doua saptamani am intrat peste gard ca bani de chipiu nou n-am primit, de fapt nici nu voiam ca nu mi se parea corect. Pe urma am gasit si eu un chipiu intr-o banca, asta fusese uitat de un elev din clasele mai mari si avea captusala scoasa ca sa poata fi pus smechereste pe-o ureche. Si astfel, dupa doua saptamani in care am purtat chipiul lipsa, n-am mai fost nevoit sa sar garduri, iar colegii mei de clasa, ca urmare a acestei intamplari, au aflat ce trebuie sa faci ca sa transformi un chipiu stalinist intr-o sapca smecheroasa.
Archiblad Haddock
Pe textul:
„La cules de rodii în cartierul Rahova 20" de Anni- Lorei Mainka
RecomandatArchiblad Haddock
Pe textul:
„pretty in scarlet" de Helena Schmetterling
Archibald Haddock
Pe textul:
„Ligheanul albastru" de dan david
Si fiindca tot am inceput sa vorbim de lege, uitati cam cum inteleg eu lucrurile. Legile sunt bazate de obicei pe un principiu. Aici principiul este ca drepturile autorului sunt generate in momentul in care este generata creatia acestuia(adica proprietatea intelectuala). Acesta e un principiu general care se gaseste la fel peste tot in lume si e terenul pe care se construieste. Se gaseste enuntat si in legea romaneasca.
Prima problema practica e faptul ca “generarea” acestor proprietati se face adesea de catre un individ singuratic undeva in miez de noapte cu nimeni in jur, iar individului astuia trebuie sa i se ofere un mecanism prin care sa-si inregistreze proprietatea pentru a o putea apoi proteja. Asta ar fi temelia. Ei bine, fix temelia, din cate-mi dau eu seama, lipseste din legea romaneasca. La asta ma refeream cand ziceam mai sus de inregistrarea la primarie, la niste proprietati. Nu mai pare asa ciudat, nu? Nu stiu de ce ar trebui tratate foarte diferit de cele imobiliare.
Si, daca privim din punctul asta de vedere, sper ca se vede ca nu prea exista legatura directa nici cu “aducerea la cunostinta publica”(repet din nou, un termen pe care legiuitorul nu-l defineste, poate daca ar fi facut-o si-ar fi dat seama ca-i o prostie), nici cu activitatile comerciale, nici cu nimic. Un autor e proprietarul romanului sau de cand l-a scris, indiferent daca reuseste sa gaseasca un editor care sa-l publice, sau nu. Si ar trebui sa-si poata inregistra si proteja proprietatea pentru a putea incerca sa-si gaseasca un editor in mod neutru si deschis, fara pile, cunostinte, etc. Ca doar, vorba aia, ai incredere in toti, dar taie intotdeauna cartile! La fel si un compozitor e proprietarul partiturilor sale inainte de a gasi un interpret si ar trebui sa aiba si el posibilitatea sa taie cartile. Si partiturile nu sunt aduse la cunostinta publica aproape niciodata. Ca si exemplu, daca-mi aduc bine aminte, acum cativa ani saiturile pe care se gasesc tabulaturi si acorduri ale diferitelor cantece au fost inchise deoarece compozitorii au actionat in justitie pentru protejarea muncii lor. Au revenit on line cand s-a clarificat ca nu e vorba de partituri originale ci de interpretari ale muzicii(sunetelor) facute de administratorii saiturilor, sau voluntari si destinate studiului individual, etc. E vorba de saituri .com, www.acorduri.ro n-a avut astfel de probleme.
Iar in ce priveste programele de calculator, aveti dreptate, exista, in cadrul ORDA, RNPC, dar inregistrarea e greoaie si pe jumatate legata de activitatea comerciala. Chestia asta cu “pe jumatate” e cea mai tare, caci se poate(!sau e obligatoriu, nu-i clar!) inregistra software care n-are destinatie comerciala, dar numai de catre societati comerciale, sau persoane fizice autorizate. Pai numai astia au drept de proprietate intelectuala? Procedura dureaza 5 zile si se cere cazier(?!?). Ca sa exemplific, din cate inteleg eu, un student(sau oricine, dar am zis student ca sa trezesc simpatia, recunosc) care creeaza de capul lui un proiect free source in Romania, in cel mai bun caz n-are cum sa-si protejeze proprietatea, si in cel mai rau caz e un delicvent – nu-mi e foarte clar. Iar amatorismul domneste peste tot si cam la toate nivelurile, uitati aici un articol din Saptamana Financiara 2006 unde nu se pomeneste nimic de free source, dar se vorbeste de “un informatician binevoitor, care a muncit fara bani” ( http://www.wall-street.ro/articol/Special/12080/Amenda-pentru-utilizarea-propriului-program-de-calculator.html )
Eu asa ma gandesc, ca ar trebui sa existe un mod unitar, accesibil si confidential de a inregistra proprietati intelectuale.
Si inca ceva despre “aducerea la cunostinta publica”, din cate stiu eu, exista prin lume doua atitudini ale legilor fata de marci(brand-uri). Unii le protejeaza doar cand sunt inregisrate, altii din momentul cand au fost folosite prima data, deci aduse la cunostinta publica. S-ar putea ca de aici sa fi ajuns termenul in lege, dar o marca e totusi ceva diferit, si prin natura sa public, o proprietate intelectuala nu intotdeauna.
Si cred ca astea sunt lucruri despre care ar trebui sa se vorbeasca mai mult (mai ales aici unde toti isi zic autori) si sa fie mai cunoscute pentru ca, reamintesc, discutia a inceput de cand acorda Emilian prezumtia de ambiguitate facand presupozitii privind data la care au fost scrise textele din concurs. Iar o modalitate legala, simpla si clara de a determina astfel de date nu stiu sa existe.
Archibald Haddock
Pe textul:
„Rezultatele Concursului International de poezie \"Grigore Vieru\"" de Paul Gorban
Pai de unde seriozitate daca chiar si Legea drepturilor de autor e superficiala si plina de omisiuni? Cum am zis, am citit-o, e drept, doar de doua ori si doar pe ecran, nu cu creionul pe hartie, si nu am gasit ceva clar despre cum poate un autor sa-si inregistreze copyright-ul. Oi fi eu mai tantalau si nespecialist, dar tot asa am citit si legi similare din alte parti si acolo am gasit din prima ca autorul poate merge cu o copie a lucrarii la primarie, cumpara un timbru, primeste stampile cu data, cu alea-alea, copia asta ramane la autor care la nevoie are o dovada; sau alta modalitate e sa depuna o copie la notar, tot asa cu data si tot la pret modic; sau exista un plic special in care pui o copie, trimiti plicul la o adresa anume si ei il inregistreaza si pastreaza pana cand, Doamne fereste, ai nevoie la proces ca sa-ti recuperezi banii. Simplu, fara dureri de cap si, mai ales, facut in asa fel incat sa-i stimuleze pe aia care chiar incearca sa faca ceva, sau cel putin sa nu-i incurce. Legea romaneasca tot repeta exasperant despre “aducerea la cunostinta publica” dar nu spune nicaieri ce-i aia. Si legile astea nu se aplica doar la poezele, care sa zicem ca nu costa si nici nu aduc multi bani, dar si la muzica, teatru, film si chiar software. Eu de ceva vreme ma tot intreb cum reusesc autorii romani in conditiile astea sa-si administreze lucrarile? Si cum de nu se plange nimeni de chestiile astea?
Archibald Haddock
Pe textul:
„Rezultatele Concursului International de poezie \"Grigore Vieru\"" de Paul Gorban
In plus toate chestiile astea gen “asa se intampla la noi la romani”, sau “asa se intampla la voi la tigani” etc sunt o mare porcarie. Tin sa zic asta deoarece asa cred ca trebuie spus, pentru ca, etnic vorbind, eu sunt foarte putin roman si nici altfel nu ma simt vizat personal in vreun fel, si ar putea foarte bine sa ma doara in cot de cum va insultati singuri “voi romanii”(aici ghilimelele marcheaza sarcasmul).
Archibald Haddock
PS: Premiul meu unic si virtual -categoria umor involuntar- merge la noemi pentru trimiterea la logica (auuuuuuuuuuu!).
Pe textul:
„Rezultatele Concursului International de poezie \"Grigore Vieru\"" de Paul Gorban
- acuzatii, pe cat se pare intemeiate, de frauda(asta-i cuvantul ce sa mai...) care umbresc (re)debutul unui autor,
- o discutie, dupa mine, absurda si inutila cu privire la parteneriate care m-a dus cu gandul la versurile nemuritorului Nicolae Guta:
“Daca vrei muzica buna
Pune mina si ne suna!
Daca vrei sa-ti mearga bine
Fa afaceri doar cu mine! “
- acuzarea celor care pun intrebari ca ar fi nemultumiti, invidiosi, egoisti si, voalat, nedemocratici
- un redactor agonia care reuseste sa zica in aceeasi respiratie “ai putea să-l întrebi pe Radu despre regulile impuse de el” si “nu încerca să arunci vina în curtea altuia”,
- cetateni indignati care cer sa fie pus la zid Stefan Ciobanu, care, din cate inteleg, nu e in niciun comitet, comisie, etc, el doar a postat un anunt, pe principiu omorati mesagerul, probabil,
- sincere felicitari, ca doar ce mai conteaza frauda, important e ca a castigat
- prezumtia de ambiguitate
(Asta mi-a placut, pe bune, dar nu prea tine pentru ca in regulament se spune negru pe alb: un plic mare cu motto continand manuscrisul, un plic mic cu datele de identificare si alte date personale, inclusiv data nasterii si activitate literara.
http://www.concursuri.biz/concursul-international-de-poezie-grigore-vieru/
Deci e destul de clar ca despre varsta actuala e vorba, nu varsta la care a fost inregistrat copyright-ul manuscrisului. In treacat fie spus, eu am citit Legea drepturilor de autor si n-am idee cum se poate inregistra copyright in Romania, legea vorbeste doar de “aducere la cunostinta publica”, dar nici macar nu defineste termenul. Poate ma lamureste cineva ca chiar sunt curios.
As observa si ca termenul “copyright”, sau “drepturi de autor” nici nu apare in anunt. )
Ce s-ar mai putea adauga intr-o frumoasa dupaamiaza de duminica? Poate asta:
http://www.youtube.com/watch?v=9ygnnPWvC9c
Archibald Haddock
Pe textul:
„Rezultatele Concursului International de poezie \"Grigore Vieru\"" de Paul Gorban
la ce bun să cunoști necazurile oamenilor
când poți să-i alungi cu povestea ta
cu beteșugul mâinilor
la ce bun
adevărurile celuilalt
un tablou de dimensiuni neobișnuite
o grație ce uimește
lângă fleacuri
la ce bun maică
Ordinea strofelor s-ar mai putea schimba, dar, oricum, asta, asa, ca idee, mi-a placut. Desigur, in cazul asta, s-ar putea zice: si titlul? Poate “strânsură”, sau mai degraba poate “vorbe de dinainte”, nu stiu...
In plus, absolut sincer si fara alte intentii, nu-mi dau seama cat e ideea mea si cat a ta.
Archibald Haddock
Pe textul:
„Cămașa ce îmbracă plumbul" de Florin Andor
RecomandatIn ce priveste muzica “xilofontică ” imi recunosc limitele, habar n-am ce-i aia, poate, daca esti buna, o explicatie...
Archibald Haddock
Pe textul:
„Diatonic" de iarina copuzaru
