Cristina Ursu

Ai culminat cu ultimul vers, învăluit într-o imagine ce evocă prezentul deloc cramponat în trecut, de vreme ce „amintirile toate ducem cu noi”, iar lucrul ăsta îmi place cel mai mult aici.

Sticla străvezie e rotundă și-n mișcarea ei se lipesc de ea tot ce trăiește intens înăuntrul eului. Mișcarea îmi este inoculată și cu asta rămân după lectură, ceea e este, de fapt, o senzație plăcută.

A doua strofă poate ar mai trebui modelată cumva ca și ea să scape de unghiurile în plus.

Cu drag,
Cristina

Îmi place cum mă duc pe valurile ce răsună pe două planuri, alunec ca un pendul pe „albul pereților din spital” care mângâie imaginile prin „pleoapele închise” cu o frică de nimicire prin acea deformare ce amenință.

Mă simt bine după lectura poeziei tale,
Cristina

Adevărat. Însă uneori, după mine, ce-i ușor atinge mai greu.

Mulțumesc, Paul. Am acasă trei pisici. Inspirație la maxim :)

Imagini extraordinare... Mulțumesc pentru poezie. Am terminat-o s-o citesc la 6:38 și mă simt foarte bine.

Imagini excepționale. Mulțumesc că m-ai dus pe asemenea valuri.

Frumos! Mi-ai transmis emoția.
Niște obiecții, dacă-mi permiți.
„E ca și cum toată vlaga lăuntrică ți-e risipită
După o partidă intensă de amor”.

Comparația „e ca și cum” îmi dispersează emoția, prea multe cuvinte nesemnificative... După mine aici ar suna mai bine: Toată vlaga-ți lăuntrică se risipește / După o partidă intensă de amor.

Ce zici?

Acum și la noi vine ploaia asta de aprilie în acest „univers ud”. Felicitări.