printre surle și trâmbițe

era o lume în care nu mi-era interzis să privesc pe fereastră și doar atât în fiecare zi mă gândeam ce minune mare e viața și toate celelate lucruri pe care oamenii buni le cunosc recunoștința de a avea ochi și o inimă funcțională printre cele perisabile plângeam de fericire până într-o zi când cei care nu îl respectă pe dumnezeu m-au tras de păr de picioare de buric de sfârcuri de ceafă de măruntaie credeam că viața mi-era asigurată până la bătrânețe sau cam așa ceva la fel cum eu respectam viața altora și ființa și neființa dar era doar o iluzie optică ca prin geamul aburit al celui mai fericit copil din lume findcă așa fusesem mă amăgiseră toți să fiu prea lucidă să nu mă îmbăt niciodată să cred că viața este ceea ce este niciodată ceea ce îți dorești nouăzeci și nouă la sută durere și unu la sută bucurie aici plouă rar și vântul s-a cumințit prea tare se mai aud doar vecinii care bat covorașe mici câte o juma' de oră vedeți de aceea eram fericită mai demult mă bucuram de fiecare nerv de fiecare mușchi al meu și de tot ce puteam percepe sau înțelege fiindcă așa mă crescuseră ceilalți nu înțelegeau atâta luciditate când nu aveam decât dreptul să privesc pe fereastră să compar albastrul cerului la ora nouă dimineața cu cel de la ora șaisprezece și așa treceau clipele toate frumoase nimeni nu înțelegea cum o femeie în lanțuri și biciuită zi de zi iubește oamenii atât de mult încât speră o veșnicie să nu i se mai spună că are o cruce mult prea grea de purtat au venit cei care fură visele au sădit ura și minciuna la temelie pentru temple mausolee ateneuri universități era o pădure neagră și uscată copacii căscau gura mare și haleau vreun norișor alb vreo ploaie de soare vreun curcubeu respectau doar luna haină și plină ascundeau stelele printre crengi care țipau țipau că mereu va fi la fel că în lumea primatelor și celorlalte virusuri organisme unicelulare etcetera numai lupta contează și colțul mai puternic fiindcă lumea oamenilor e așa cum scrie istora condusă din vechime de fiare rele și puternice fiindcă mereu cei buni mor din cauza celor răi și mor tineri dar eu trebuia să fiu aceeași și toate legile lor nescrise nu erau valabile decât pentru ei până într-o zi... când se va repeta aceeași istorie cu o femeie singură de tot pe care alții o înghit ca pe-o cuminecătură o femeie care nu are dreptul la luptă dreaptă dacă așa e principiul lor încă de când ea era copil și iat-o cum se scurge asudă plânge urinează sângerează singură până când alții îi fură și ultima amărăciune s-o ia naiba de ploaie