Poezie
Colaj din pagini de jurnal
lui A. A.
2 min lectură·
Mediu
Sunt păcătoasă, dar tu,/ iubește-mă!
În martie mi-am cumpărat/ o rățușcă de cauciuc,
numai fiindcă are ochii albaștri/ și enormi
ca ai lui;
e galbenă și e veselă,/ chiar euforică
și eu zâmbesc – știi tu masca aia
de teatru, aia comică –/ și simt
tot atâta cât masca și încă/ mai puțin
decât rățușca.
Zâmbetul meu e-o crestătură/ în lemn,
strivită între șirurile de dinți,
între cerul gurii și papilele gustative:
un avorton de zâmbet.
Sunt o Magdalenă în plus, dar tu,/ iubește-mă!
Am părul ceva mai scurt,
dar iubesc/ o femeie sublimă,
un înger drăcesc –
m-am raliat și eu la sentimentele palmierilor, ale cămilelor, ale morților… --
și respir mai ușor
după ce-i văd chipul în poze – am poze
mici, de ziar.
Are și ea (poate-ai ghicit!) ochii albaștri…
Și mai e un tip/ din două seriale T.V.:
m-am îndrăgostit cum numai
o dată am mai putut,/ pe la 16-17 ani.
(Oare bănuiești de cine?!)
…Îi seamănă la glas și la râs și/ la mimica
feței și la ironie…
Atâta doar că îngerul de pe teracotă e din hârtie/ (lucioasă și colorată),
iar bărbatul vieții/ mele domiciliază într-o dischetă.
În rest,
sunt dificilă, acneică și depresivă, dar tu,/
iubește-mă!
Hobby-ul meu preferat
e să mă îndrăgostesc de oameni,/ care mă vor răni
și de locuri cu ziduri, cu străzi,/ care mă vor răni,
fiindcă n-am pumni suficient
de încăpători
ca să-i strâng pe toți/ și să-i port
în preajma inimii.
Îndoiala e pretutindeni – și rănile ei…
Mă tem întruna să nu greșesc/ strada ori
zidurile, să nu greșesc omul;
și tot pierd și tot rămân…
Singurul loc e casa asta/ și eu sunt singurul
om care îmi rămân.
Și mă tot întreb unde/ a început
confuzia: la rol, la scenă, la piesă?
Am papuci noi, roz/ și sidef
de unghii în nuanță…
Mă uit la mine și nu/ pricep deloc
cum de sunt la fel
și tot aici?!
Puteam jura că m-am dat/ peste cap de 3 ori
ca în toate basmele –
să se fi defectat tocmai basmul meu ??
Doar L-am atins pe Pantocrator…
…Și ce dacă era din frescă
și ce dacă era lipit pe interiorul
unei turle,
ca într-un căuș de palmă?!
Era de-adevăratelea și era sus – tocmai
la nivelul 9 al schelei,
în cerul al nouălea.
001.522
0