Cristina M Moldoveanu

În ziua aceea am intrat la mort. După datină, oglinda era acoperită. Dar, mă gândeam eu, sunt atâtea oglinzi neacoperite în încăpere: ochii celor care stau de priveghi sunt deschiși și în fiecare

Mulți oameni obișnuiți trec prin momente întunecate și nu au niciodată privilegiul să le povestească altora, pentru a mai ușura desaga amintirilor, pentru a lăsa o rază de soare curat să dezinfecteze

de parcă mi-aș ascunde mâinile cu degetele schimonosite sub șalul de mohair cenușiu iarnă de iarnă același pe umerii bunicii și oasele degetelor mele nu stau cuminți ca puii de cuc

sunt singură și prin urmare toți vorbesc că am tăcut demult am devenit atât de mioapă încât îmi țin ca melcul ochii în vârful pixului cu gel în jur miroase a cozonac cu mac și castane

când se face toamnă înmoi îndelung biscuitul în cafeaua cu lapte și ascult cum se umflă cu brațele amorțind până la coate în colțul meu tremur ca lingurița de argint verde pe margine

De ce oare mi-au trebuit zeci de ani și sute de cărți citite zadarnic pentru a cunoaște și a învăța, când înțelegerea faptelor înseamnă cu totul altceva? Molia, tot molie: roade lână și zboară spre

o femeie în colțul culoarului la capătul fără ferestre tânără ca pasărea fără cuib și bătrână ca păianjenul fără casă mă privește cu ochi de lapte covăsit în care a curs cerneală respiră de

cu trupul făcut pâlnie ascult marea fierbinte peste nisipul răscolit cerul lipit de pământ ca o lubeniță coaptă departe și înalt peste tot glodul adunat sub talpă cât un munte e țara mea

precum laptele de pasăre cu găluște din albuș cleios, înghițit fierbinte pe patul de convalescență după vărsat de vânt... diafilmul cu Făt-Frumos din lacrimă, primul mort din viață albastru și

au răstignit un om în toată firea întâi l-au făcut tot mai mic până când ochii erau gămălii și trupul băț de chibrit nu cântărea mai mult decât bobul de rouă pe cornul melcului apoi

Când celălalt capăt al podului se sprijină pe un băț de chibrit, tu ce faci? Degeaba fost-am Doamne cel mai fericit copil din lume. Și mă scăldam în zi ca un copil în râu. Copiii nu-nțeleg ce

umbră de stejar tata mută regele pe tabla de șah

cu degetele încrucișate răstignea morții de-a valma la stânga fiicelor la dreapta fiilor pe gura cascadei sau buza prăpastiei morții tăceau până la lehamite dar el vorbea despre iubirea de

respir greu sub un talmeș-balmeș de haine scrobite și foarte șifonate inima îmi bate anapoda ori de câte ori ceasurile stau sau trag o secundă înapoi când bateriile slăbesc (să fie deviația

să mă înalț câte puțin până la cuibul unei păsări negre uitată de Dumnezeu părul meu lung tot mai sărat și aspru să o învăluie ca în leagănul unui copac uscat să o hrănesc din ochii mei de

ea ține la cingătoare un breloc cu sute de chei temniceră vestală a copiilor ce s-ar fi născut în timpul ei de femeie prematuri sau avortați întregi la trup sau la minte doarme un somn lung

de sărbători oamenii și-au strâns rufele pe aceeași sârmă ca într-o spălătorie comună de jur împrejur la ecuator vântul s-a luptat cu fumul colibelor de pământ soarele a ieșit mare din adânc

(poezie pentru copii) Sunt ceainicul de odinioară aruncat printre vechituri în podul stăpânului meu. Aici este mereu frig...Viața mea e acum istorie. Născut și crescut în fontă dură, am

țipăt de miel - la marginea șoselei o cruce de fier * țipăt de miel - bunica desenează o cruce pe pâine

Precum o minge de yo-yo albastră, pământul trage înainte și înapoi către pumnul unui copil. Copilul e mulțumit ca Dumnezeu înainte de ziua a șaptea. Plouă cu indiferență de vreo câteva ore și e încă

credeai că dacă bați ei vor deschide ai ciocănit încet cu genele plecate boboc de fată fără căpătâi dar bisericile nu au streșini sub care să nu te plouă ți s-a spus că iubirea e

pictorul desenează cu minuțiozitate cadrul ferestrei în ochii cardinalului înfipt drept în fotoliu. lumina aceea sclipind lângă pupilă este totul. o rază cade pe gaura cheii unei uși închise.

Ce bine că nu sunt înger mamă! Odată, demult, am ajuns într-un câmp cu pălămidă și ardea soarele ca vreo sută de sulițe în spinare. M-am descălțat ca tot omul și am fugit peste buruieni până când

Lumea picturilor baroce intrigă prin impunerea unor paradigme simple într-o exprimare explozivă, complexă, adesea factice în aparență pentru generația tânără. Este o lume a celor care au învățat în