Cristina M Moldoveanu

Cred că oricine e de acord cu mine că internetul exista înainte să fie inventat. Schemele mentale ale rețelelor de comunicare de grup și interiorizarea acestora și modelele lor cibernetice,

Unii m-au atacat din nou azi, în legătură cu ceea ce s-a întâmplat cu mine în nordul țării – povestea cu ”sexul” oral – cu întrebarea: ”cum s-a pretat la așa ceva?”: ei nu vorbesc cu mine, vorbesc ca

Mai scriu doar o dată, ultima oară - fiindcă se pare că mă vor omorî sigur - e greșit acest lucru, aș fi scris totul și despre altă femeie pentru a îi salva viața. Nu aud voci - doar gândurile

Ei spun că toți experții se luptă să mă distrugă și să mă omoare (au zis de mult), deși nu am greșit nimic și nu am fost deloc nebună - ei spun iar că am fost maltratată enorm întreaga viață și

bunica avea o bătaie de inimă așa iute și slabă încât teii dădeau multă floare și rod cu frunzele lor ca inima, cu florile lor cu esență bună de luat ca să se potolească galopul vieții, mii de

viața creștea din mine încolțea alb, gelatinos, ca un cartof restul putred rămânea pe dușumea, cu mirosul acru îmbâcsit ca un ciorap de damă plin cu alți ciorapi făcuți ghem, stors de sevă și

ploaia aceasta e străină de mine, nu o iubesc știu că undeva un om singur a adormit recitind o carte din copilărie într-un colț al streșinii un singur țurțure picură ca inima unui ceas

Vreau să trăiesc, am aruncat oțetul! striga nou-venita din rezerva alăturată. Celelate două femei din paturile din rezerva mea șușoteau între ele, cu acea rea-voință a vecinelor de palier din blocul

cavalerul își ridică din praf armura în vreme ce soarele privește peste umăr bate o rază spre crângul cu salcâmi care fluieră sub chiciură peste secole de vifor și ceață vor fi alte drumuri

Face cât zece rugăminți Și nu acceptă niciun dar; E în povești cu regi și prinți Și-n spusa celor ce au har.

Era odată un om, nici prea tânăr, nici bătrân, nici prost, nici deștept, nici frumos, nici urât. Ca toți oamenii obișnuiți cu viața se căsătorise, avea copii, ținea cu sufletul la nevastă și prețuia,

soare printre nori - ochii mamei mă petrec din vechiul cerdac * primul furtișag – doar un bob de strugure cules în cerdac * rândunea în zbor - bunica humuiește cerdacul

era ziua aceea în care am început din nou să citesc fără ochelari vedeam literele ca pe niște pești mici un banc de pești înghițit de ochii mei alunecoase și frumoase litere pesemne ceva rău din

voi dobândi eventual imunitate psihică în această primăvară, durerea care mă lovește e aceeași care crestează și moșește rădăcinile și momește florile să se deschidă se trece floarea de

femeia are șapte pisici dar e singură are o a șaptea pisică în casă o casă fără oglinzi spre deosebire de rectoratul și sala de consiliu ale facultății unde a studiat unde exista câte o oglindă

sunt ca oricare om obișnuit cu multe catastrofe personale dar viața încă este ca o coajă îmbietoare de măr o livadă întreagă a tot șușotit prin rădăcini vorbe bune ca să rodească mărul

o văd și mă opresc ca să îi dau de știre că suntem la fel, cu capul în nori eu și doamna singură de pe calea victoriei pe lângă ea trec copaci, mașini, case, chiar și oameni fără să întoarcă

spuneam acum câteva minute că se zice că stăteam într-un fotoliu cu brațele pe brațele fotoliului aveam șapte pisici flămânde în gând mă gândeam că pot spune că se spune ceva de acest gen