Cristina Hasse

Ma vazui si eu pe listaaa...Sunt printre aceia care nu s-au gandit prea mult la pseudonim. Nu mi-e rusine de identitatea mea, totusi imi pare rau ca dispare \"magia\" aia a mastilor...balul acela mascat, asa cum am auzit pe cineva pe-aici. Nu vreau sa zic amin. Nu inca. Poate radu are proiecte mai bune. Oricum situl este in reconstructie, iar renuntarea la pseudonime poate fi temporara. Sau e un pic de caterinca. La asta v-ati gandit?
Pe mine deja incepe sa ma distreze cand incerc sa descopar cine se afla in spatele acelor nume, de parca ele ar fi pseudonimele. Din fericire am reusit dinainte sa invat cateva.

O noapte rosie, obrazul insangerat al lui marte, palida in acelasi timp, dar nu livida ca stelele ce mor. O noapte ce inca nu a trecut.
Barbile prea scurte...minti prea putine...sa fie naivitate...oare?

Excelent text.

Interesant portret al omului de 1000 de ani. Ochii aceia de culoarea ghetii, impaienjeniti de-atata vreme...se pare ca acest omul a trait timpul mult mai repede fara sa stie, desi isi verifica mereu, in pama, linia vietii dupa semne... Eu cred ca merita o steluta...

Fotografiile tale sunt foarte sugestive. Imi place cum scrii. Ma inspiri si pe mine.
\"Aparatul foto cu ceas\", si \"mainile esarfa\" mi-au placut foarte mult.

Asa sunt unii patiti, dupa ce s-au fript cu focul iubirii (si inca de mai multe ori, ajung sa prefere linistea unei singuratati dominate de melancolie, ca-i mai putin chinuitoare.
Iubirea asta nu este, de fapt, decat un imens amalgam de stari, mai slabe sau mai puternice, contradictorii chiar, ca focul cand arde mocnit sau care isi intinde lacom flacarile...

de acord si eu

In primii 3 ani de viata se spune ca omul este inocent, ca ceea ce face si ce simte este sincer. El are o intuitie debordanta care dispare treptat o data cu maturizarea. Nu trebuie uitat egocentrismul care-l caracterizeaza atunci cand este complet neajutorat. Poate de aceea este coplesit cu atata atentie. Apoi omul incepe sa invete de la ceilalti ceea ce ei considera ca \"este bine\" sau \"este rau\". Acestea incep sa ii deterioreze inocenta. Adopta si el acest sistem de convingeri (reguli, formalitati, conventia asta numita realitate, care de fapt este o mare minciuna) care ne este inoculat din generatie in generatie (prin intermediul familiei, al mediului de viata, al religiei etc). Devine si mai egoist, gelos, temator, ranchiunos, uita sa iubeasca sincer asa cum o facea cand era mic. Un copil poti spune ca e prost doar pentru ca nu a invatat inca toate aceste mizerii. Dar ce sa-i faci? E lumea in care traim. E un vis comun, dar pe care il traim fiecare cu proprii lui ochi...

Am uitat sa-ti urez bun venit pe site si spor la poeme.

Parca si aud fosnetul fluturelui ce se zbate sperand iasa mai repede la lumina...

Dar am o mica sugestie: talpi avem numai la picioare. Gresesc?
Nu o spun cu rautate. Defectul profesional ma indeamna sa exprim verbal in mod corect partile corpului. De aceea mi se pare ca suna mai bine \"talpa stanga\". Putini stiu aspectele de genul asta. Ma gandeam ca n-ar fi rau sa profit acum de ocazie si sa vin cu o astfel de idee.

Acea magie de foc da o culoare tare interesanta somului tau, desi noaptea aceea lunga mie imi inspira un intuneric de nepatruns.
Te citesc in continuare, Sabina.

Bine te regasesc, de data aceasta pe poezie.ro. Inceputul este promitator.

Cristina.

Florin, mi-ai adus aminte de pasarile alea de hartie de la Magul. Dragut din partea lui...

Ei, Nic, se pare ca mi-ai acultat sugestia sau chiar aveai de gand sa faci aceasta schimbare de stil. Acum vad numai albastru. Se poate si mai bine de-atat, totusi. Acum te critic un pic, nu asta voiai? Sper sa nu gresesc. Succes!

Scumpa mea, eu am divagat...Nu are nici-o legatura cu tine...cred ca eram doar un pic trista din cauza unuia care a vrut sa glumeasca prost cu mine.

Cuvintele...o arma cu care tai sau spanzuri, o masca ce acopera adevaratele sentimente la 180 de grade...indulcesc amarul sau, dimpotriva, casca si mai mult prapastii. Unii, majoritatea, banuiesc eu, simt nevoia sa se imbete cu cuvinte frumoase (sau spuse frumos). Asa isi imagineaza ei ca totul este in regula si constata apoi, dupa un timp, ce mare deziluzie...Si-asa se judeca ei insisi destul, ce nevoie mai au si de judecata celorlati?...

Da, intr-adevar. Mie imi suna a psalm.
Interesanta ideea cu ciresul. Florile lui albe, pure ii dau aceasta lumina. Gustul dulce al cireselor...iertarea ce vine dupa cainta...Dupa lacrima salcie vine alinare...

Din pacate, nici duminica nu mergem unii dintre noi.
Imagineaza-ti cati pacatosi vin sa se spovedeasca in timpul asta cat a mai ramas pana la Pasti. Si totul este doar de forma. Dar au curajul s-o faca si pe asta. Majoritatea sunt ipocriti. Nu stiu ce inseamna cu adevarat credinta in aceasta entitate superioara noua, pe care noi o numim Dumnezeu.
La multi ani! pt maine, Florin.

Bine ai revenit, draga mea. Nu te mai vazusem de mult pe-aici. Mi-e dor sa mai stam de vorba. Sa-mi povestesti si mie despre crochiuri pe coli ingalbenite, autoportrete cu vicii...de privire, despre curajul si capacitatea de a te (il)cunoaste doar privindu-te (l) in ochi, de a surprinde adevaratul sens al unei imagini...Miraj. Totul e un miraj. Este ceea ce vedem cu totii, si nu ceea ce este cu adevarat.
Te astept din nou, mara, sa ma incanti cu poemele tale.

Eu ma bucur mult pentru Mat... Abia astept sa-l felicit personal si sa-i fur un autograf. Il consider deja unul dintre prietenii mei, si poate chiar un model poetic. Voi fi cu siguranta acolo, la club.

Dumnezeu s-o odihneasca in pace!