Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Monogamie cu aspect turcesc

2 min lectură·
Mediu
Monogamie cu aspect turcesc Monogamia este o constrîngere socială, religioasă și educațională. Religia creștină sancționează bigamia, adulterul, de incest nu mai vorbesc; sistemul educațional învechit și promovat de o generație cu cel puțin o mentalitate în urmă avertizeză cu aplicarea unei pedepse tradiționale în cazul depășirii limitelor impuse de monogamie; iar societatea neagă tot ce contravine educației și religiei, pe care de altfel se și bazează la ora actuală. Pe de altă parte, dacă am fi fost turci, toate cele trei criterii de care am vorbit mai sus, educație, religie, respectiv societate, s-ar fi anulat ca puncte de repere ale monogamiei. Allah-ul lor, mediul social și felul în care au fost educați nu numai că nu le interzice bigamia, dar îi și încurajează, încă în poligamie! Și atunci, cine are dreptate? Din punct de vedere al geografiei umane, 4 procente despart numărul bărbaților de cel al femeilor, prioritate numerică avînd cele din urmă. Prognozele arată că discrepanța se va accentua în următorii ani. Ca să trasăm o axă a acestei probleme din viitor la trecut, constatăm că bigamia și poligamia au fost permise tot din considerente sociale: în antichitate perșii care plecau la război adesea nu se mai întorceau. Bărbații scădeau numeric pentru că mureau în luptă, iar femeile deveneau tot mai multe. S-a convenit ca un bărbat să trăiască alături de mai multe femei, cu condiția fermă să le poată întreține financiar în mod egal pe toate. Obiceiul s-a păstrat, dar creștinismul a refuzat să îl accepte vreodată. A refuzat ca și religie, dar nu ca și populație. Dacă extindem bigamia dincolo de dovada actelor civile prin care se specifică faptul că un bărbat este căsătorit cu două femei sau invers, avem certitudinea că în societatea actuală nu există, culmea, monogamie! Napoleon, Kennedy, Carol al II-lea, Bill Clinton, Emil Constantinescu, Petre Roman... și lista s-ar putea prelungi cu încă 5 ediții de ziar. Sîntem niște musulmani cu aspect european. Trăim în bigamie de secole, fără s-o recunoaștem, pentru a respecta sentimentele de gelozie ale partenerului sau limitele sociale, religioase și educaționale, că pe cele morale le-am depășit de mult! Bigamia contemporană și-a schimbat definiția clasică din căsătorie dublă, cu acte în regulă, în concubinaj temporar sau permanent săvîrșit în afara mariajului.
023.998
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
372
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

cristina cornilă. “Monogamie cu aspect turcesc.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-cornila/jurnal/1778394/monogamie-cu-aspect-turcesc

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@nica-madalinaNMnica mădălina
patru procente despart, pentru acord.
apoi, știute fiind deja acestea spuse aici, a fi reamintite e un act de remintire și atât.
abia incidental remarc o amorsare de viziune personalizată, care să nu uzeze de criteriile deja folosite în circumscrierea opoziției bigamie-poligamie.
plus că atunci când e vorba de alegeri culturale, cum până la urmă consider că sunt cele două aici aproape abordate, problema nu se pune în termeni de a avea sau nu dreptate, deci în termeni conflictuali.
ci e vorba, cum de asemenea e știut, de legitimizări diferite ale acestor alegeri. doar diferite. de aici imposibilitatea de ierarhizare.
plus că o comparație nu înseamnă doar așezarea față în față tale quale a unor concepte sau elemente, cum spuneam, culturale.
0
@adriana-lisandru-0026649ALAdriana Lisandru
\"Monogamie cu aspect turcesc\"...
:)
In Turcia bigamia intra sub incidenta legii, de la Ataturk incepand. Puteai rascoli prin lumea musulmana pana gaseai un exemplu realmente concludent.


0