Am fi copii...

Copil fiind, primăvara poate însemna un univers tainic, ideatic poate. Câmpii înverzite, copaci înfloriți, parfum de pământ reavăn sau briză, toate aparțin primăverii. Naivitate, sensibilitate, inconștiență, visare, aparțin laolaltă copilăriei. Și dacă se unesc? Dacă metamorfozează? Cum va arăta o câmpie naivă, sau cum va fi un copac sensibil, când pământul va fi inconștient? Sau dacă s-ar ține de mână? Și-apoi, dacă cerul s-ar juca în continuu “de-a v-ați ascunselea” sau “baba oarba”? Dacă ar rosti briza ghicitori? Iar copiii? Copiii vor înverzi, înfrunzi, înflori într-un dans divin. Unii vor fi cer, alții pământ, unii soare, alții căldura lui. Ar fi frumos? Ar fi o artă? Un vis de copil sau un altfel de primăvară? Și dacă norii vor zâmbi continuu ?Și dacă timpul nu va mai avea culoare? Și dacă noi am fi copii? Sau primăvară… Și dacă munții ar fi niște copii mai mari? Și dacă luna va merge la culcare? Și dacă noi nu am mai fi bătrâni, ci doar ceva al primăverii, la-ntâmplare? Și dacă ochii noștri ar fi petale… și chipul o floare de bujor? Și dacă mâinile ar fi crenguțe de iasomie înflorită? Și dacă n-am mai fi adolescenți, ci doar copii in joc continuu? Și dacă părinții noștri ar fi stejari, iar noi, maci de pe marginea drumului? A fi copil e-un vis frumos, iar primăvara-i realitate. Un basm cu noi în rolul principal…împărțiți și dedicați…celor 7 arte.