Poezie
Snoave târzii spuse-ntr-o noapte în cimitir
1 min lectură·
Mediu
Marea întrebare a lumii: lumina!?
Sau a prins cineva vreun foton, să-l țină legat între oglinzi?
A trebuit să-mi întind și să-mi usuc
aripile împrumutate.
Pe trotuar erau abandonate multe aripi uzate.
Cu privirea încleștată și-o dragoste deshidratată,
pluteam în derivă,
într-un triunghi al bermudelor în scufundare.
Am rămas singurul nebun ce funcționează perfect,
pe-o tablă de șah cu ferestre închise.
Priveam cu încredere,
spre privirea ce mi-o ofereai cu deznădejde.
Întunericul cădea, conturând umbre funerare,
strivind dorințe, insatisfacții,
o viață sublunară, cu nimic paranormal sau extrasenzorial.
Eram doar umbre, îmbrățișând satârele nopții.
În rest,
nimic afectat de întuneric,
ca și când nimic nu s-ar întâmpla rău!
Natura însăși este total indiferentă la asta!
Indiferența!
Ea este cea mai mare forță, din univers!
Iubirea sau ura...
n-au nicio șansă împotriva ei.
00969
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Cristian Pop
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 131
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Cristian Pop. “Snoave târzii spuse-ntr-o noapte în cimitir.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-pop/poezie/14066643/snoave-tarzii-spuse-ntr-o-noapte-in-cimitirComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.