Poezie
Speranța mă-nstelează...
(sonet)
1 min lectură·
Mediu
Speranța mă-nstelează cu aura-i fierbinte,
Brusc, mintea mea țâșnește spre alte galaxii;
Iubirea mi-o amână toți norii cenușii
Ce-mi rătăcesc prin suflet topindu-se-n cuvinte.
Crepusculul de viață, de clipe reci, târzii,
S-a strâns încet, himeric, în țepene veșminte,
Iar telegarii vieții nu trag ca mai \'nainte,
Nu știu cât drum bătură, nu știu cât o mai fi.
Dar, iată-albastră-i zarea! Căci mi-ai ieșit în cale,
Precum un far la țărmul atât de așteptat...
Renasc din nou speranțe, pășesc prin mari portale
Și-n pragul casei tale mă simt ca-ntr-un palat;
Iar tu mi-apari zeița din templul cu vestale
Unde-ți aducem jertfe, căci ești de venerat!
002.108
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Cristian Petru Balan
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 104
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Cristian Petru Balan. “Speranța mă-nstelează....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-petru-balan/poezie/1826982/speranta-ma-nsteleazaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.