Poezie
Îmi crește-o gențiană...
(sonet)
1 min lectură·
Mediu
Îmi crește-o gențiană în inima aprinsă -
Parfumul ei albastru se pierde-n infinit,
În viscoliri de stele, în haos clocotit
Și-n roua primăverii, peste amurg prelinsă.
De unde vii, iubire, cu-n trup așa rănit?
Sub vălul tău de ceruri se vede-o rană-ntinsă;
Din nou misterioasă, din nou apari învinsă
Și nimeni, niciodată, nu te-a mai lecuit.
Dar iată-n cer o rază, spre tine-acum coboară
Și-n străluciri te-mbracă, cu strai de paradis;
Maree de petale divine te-nconjoară,
Iar tu mă chemi aproape, să-admir ce mi-ai promis,
Să-ți trec râul de lacrimi, să văd acea comoară...
Când am ajuns la tine - îmi dai fata din vis!...
002.179
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Cristian Petru Balan
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 105
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Cristian Petru Balan. “Îmi crește-o gențiană....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-petru-balan/poezie/1825339/imi-creste-o-gentianaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.