Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Teoria mixtempului

(o teorie pseudofilosofică)

2 min lectură·
Mediu
„Mixtempu”-i perioada ce-o aveam în gând de-un an,
Când „viitor-trecut-prezent” se-ntâmplă simultan...
Știu, asta e posibil doar pentru Dumnezeu,
Căci numai El creează ce nu poți tu și eu,
Căci numai Lui tot Timpul e-o vastă unitate
Care la noi, ca oameni, e-un fapt „ce nu se poate” -
Doar Dumnezeu e veșnic și nu cunoaște Timpul;
La El triada vremii exclude anotimpul !
E vorba de-o triadă ce-o are doar Alesul,
La care-n prezenta viață n-avem deloc accesul...
Și, totuși, Creatorul, din slava-I infinită,
Ne-a dat și nouă-o rază nespus de prețuită -
Și-atunci când ne-a creat, o tainică fereastră
A pus și-n noi... E mică, dar, oricum, e măiastră,
Căci ne-a permis la toți un pic ca El să fim -
Pe-această ferestruică la Timp ca să privim
Și-n gând să ne întoarce să luăm ce ne vrea firea,
Dar asta doar cu gândul, doar cu închipuirea
Sau doar prin stranii vise, când trăim scene vii
Visând că suntem tineri sau copilași zglobii -
Deci retrăind triada prin scurte amintiri...
Tot e ceva decât nimica sau alte îngrădiri !
Câțiva savanți se-ntreabă cu gânduri fanteziste:
De ce numai în vise „mixtempul” să existe?
Hai să re-creăm Noi omul - un supra-om, un zeu !
(Desigur ei provoacă fățiș pe Dumnezeu !)
Lor le răspund deschis - nu-i plimb de colo-colo:
Da, ce vreți e posibil ! Când toți vom fi... Dincolo !
Glen Ellyn City, 24 Dec 2020
00985
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
240
Citire
2 min
Versuri
29
Actualizat

Cum sa citezi

Cristian Petru Balan. “Teoria mixtempului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-petru-balan/poezie/14152053/teoria-mixtempului

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.