Poezie
Ararat
(poem religios)
1 min lectură·
Mediu
Lumea de azi îmi pare ca-n vremea când lui Noe,
Tatăl Ceresc îi spuse că-ntreg paharu-i plin;
Ba chiar mai rău e-acuma - se vede, nu-i nevoie ! -
Dar nu-i paharul biblic, ci butea cu venin.
Dacă cei vechi au luat-o pieziș pe arătură,
N-au fost prea mulți la număr, nici chiar vreun miliard.
Cei buni, câțiva, pe-alese, erau o-ncărcătură
Cu necuvântătoare, pe-un vas fără stindard...
Potopul când venise, plutea într-o derivă,
Oprindu-se-n final pe Muntele-Ararat.
Azi omenirea-i vastă - nu-ncape-n vreo arhivă...
Tot mapamondu-i putred - și-a fost avertizat!
Cei răi sunt fără număr și orice prevenire
O-ntâmpină cu glume sau hohote de râs.
Sunt reci când mii de semne primesc ca prevestire
Iar de-ar veni vreun trăznet, n-ar zice vreunul pâs...
Dar nu de răi e vorba, căci ei, oricum, pieri-vor,
Totuși, fideli credinței sunt azi destul de mulți
Și nu-ncap în corăbii ori capsule cu ivor,
Iar Cerul n-o să-i lase abandonați pe munți.
Ei vor primi cunună de aur și lumină;
Pentru aceștia sigur un loc s-a rezervat;
Salvarea li-i eternă, răsplata e divină,
Că-ntregul cer le este un falnic ARARAT !
Glen Ellyn, 4 nov. 2017
012.872
0
GP