Poezie

Condorul

1 min lectură·2 noiembrie 2017

Mediu

Închis după zăbrele, în parcul cu-animale,

Stă tare trist condorul, cu ochi mari, visători..

Mulțimi îl văd și pleacă și-l plâng adeseori,

Căci merge greu, târându-și aripile, agale.

Sare din bârnă-n bârnă, dorind din nou să zboare,

Să spintece văzduhul, prin nori, în înălțimi.

Îl ocoleau piloții, că-i vajnic în iuțimi:

Era stăpân pe piscuri și se-mbăta de soare...

Plutea dormind sub ceruri, în liniștea albastră -

O cruce răstignită, al haosului zeu.

Acolo sus păruse că-i lângă Dumnezeu;

Aici e-o târâtoare - o victimă sihastră...

Când doarme, se visează că face tumbe-n aer,

Că zboară-n rotocoale, că-i, în picaje, as...

Aici se-ncurcă-n aripi, stângaci la orice pas.

Când cade, râd copiii; dar el aude-un vaier.

Condorule, bun frate, cu gât golaș și falnic,

Nu ți-ai pierdut simbolul și nici misterul sfânt:

Știu un popor ca tine, cu aripi la pământ -

Ieri la-nălțime-n lume, azi priponit și jalnic...

Glen Ellyn, 1 nov. 2017

001.619

Cristian Petru Balan. “Condorul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-petru-balan/poezie/14115738/condorul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.