Gelozia și Iubirea

Gelozia, totdeauna speriată, neînduplecată,

perfect vigilentă și chiar furioasă uneori,

are o mie de ochi larg deschiși

care scrutează adânc în toate direcțiile,

văzând prin cețuri dense ori chiar prin bezna cea mai neagră

doar scene otrăvite, fierbinți, răscolitoare,

pe când Iubirea, mult mai blândă,

mai naivă și mai îngăduitoare,

abia vede cu un ochi, sărmana,

privind hipnotizată, prin lentile măritoare,

mereu același și același chip,

până ce-l zărește cum crește

și tot crește luminos, mlădios, scânteietor,

totdeauan perfect,

îmbrăcat în contururi feerice

și irizat în curcubeie cu străluciri amețitoare...

În spatele Iubirii, mai întotdeauna, poți distinge

un suflet ce se simte umplut de altruism și noblețe,

chiar dacă mai 'nainte nu fusese astfel.

Întreaga-i ființă apare îmbrăcată-acum

în platoșe de pietre prețioase izvorâte din lacrimi

întrețesute cu raze străvezii de bucurie și de fericire

ce iau forme de aripi largi cât cerul...

Dar nu mult timp rămân așa,

nu mult,

căci, deseori,

aceste aripi diafane se subțiază și slăbesc,

coborând încet, încet

până ce ating pâmântul cel real...

Și totuși, uneori, aceste aripi se-ntăresc puternic

remodelându-se-n săgeți de foc mărețe

care țâșnesc în sus cu forță,

trecând dincolo de stele!