Cerbul carpatin

… imaginara ar putea avea loc in preajma bradului de Craciun:

Mama intra in camera, ii vede pe cei mai buni copii si se opreste socata:
“Ce faceti aici?!?!”
Raspunde vocea mica a unei fetite:
“Ne jucam de-a cerbul carpatin, cum am invatat din poezia pentru cei mai buni copii, Ionel e cerbul si ne miroase, iar noi suntem ciutele, il primim putin speriate si ne prefacem ca fugim, dar nu prea tare. ”
Mama nu e in stare sa mai zica nimic, Ionel in schimb da:
“Mama, ce-i aia harem? L-am intrebat si pe tata, dar n-a vrut sa ne spuna, a zis ca are treaba si s-a dus sa dea zapada din curte, dar zapada era data de azi dimineata si n-a mai nins. De ce le miroase cerbul pe ciute?” Samd.

Are dreptate autorul, daca tot e vorba de cei mai buni copii, de ce sa te limitezi la obisnuitele pasarele si albinute, cand cerbul carpatin ofera posibilitatea de a a-i familiariza nu doar cu reproducerea ci si cu violenta si competitia si ridica problema complexa a moralei vanatorului, ceea ce nu-i nici mai bine nici mai rau decat multe basme si desene animate, dar vine finalul care adauga, ca bonus probabil, o chestie, sa-i zicem maretie tragica, amintind de legenda Raului Doamnei, sau de practica hindu Sati, interzisa prin lege din 1987.

Archibald Haddock

Domnule Cristian,

Mi-a plăcut poezia dumneavoastră, are o poveste antrenantă. E pentru copii ceva mai mari, în stare să observe cruzimea și, uneori, absurdul vieții. Finalul m-a dus cu gândul la acele popoare care își urmează conducătorul chiar și atunci când le duce la dezastru.